La putina vreme dupa plecarea din Sintra am ajuns in Cabo da Roca: un promontoriu stancos si nu tocmai prietenos unde nu se intampla nimic in afara faptului ca te bate vantul fara mila; Cabo da Roca, al carui nume inseamna chiar Promontoriul de piatra sau Capul stancos, este insa cel mai vestic punct al continentului european, asa ca daca esti amator de uimitoare recorduri turistice poti lua de aici un certificat care atesta ca ai vizitat Cabo da Roca; recunosc ca si eu am ezitat daca sa iau o asemenea dovada nemuritoare a trecerii mele personale pe la capatul vestic al Europei, dar in cele din urma am renuntat la idee, usor rusinat…
Peisajul de acolo insa e tare frumos in salbaticia lui, iar valurile mari si nervoase ale Atlanticului, pe care le vedeam atunci prima oara, m-au facut sa regret ca nu am la dispozitie cateva ore in care doar sa ma plimb si sa fotografiez tihnit, fara niciun zor si fara certificate. Iar pe monumentul de piatra care te anunta ca ai ajuns la coltul vestic al Europei sunt scrise si cateva cuvinte ale poetului Luís de Camões, un Eminescu al Portugaliei: aqui, onde a terra se acaba e o mar começa; aici, unde se sfarseste pamantul si incepe marea.
Inainte de intoarcerea in Lisabona am mai trecut si prin Cascais, pe malul Atlanticului. Fost sat de pescari asezat la vreo 30 de kilometri de Lisabona, Cascais s-a ridicat din anonimat la cumpana dintre sec. 19 si 20, cand aici era una dintre resedintele de vacanta ale familiei regale portugheze. In timpul celui de-al doilea razboi mondial Cascais a fost un loc de exil preferat de mai multe familii regale ale Europei rascolite de razboi, precum cele din Spania, Italia, Ungaria si Bulgaria, si probabil de atunci i-a ramas renumele de statiune a regilor. Astazi Cascais este una dintre marile destinatii de vacanta ale Portugaliei, zapacindu-i pe turisti cu golfuri, plaje, yachturi, valuri tocmai bune pentru surfing si o puzderie de hoteluri si localuri de toate felurile.
Iar la mica distanta de Cascais se afla celebra statiune Estoril, in care se afla unul din cele mai mari cazinouri din Europa, impreuna cu accesoriile obisnuite ale turismului de lux; de altfel fasia de coasta de ocean aflata imediat la vest de Lisabona este numita Costa do Estoril, iar Cascais si Estoril, cele doua atractii ale Coastei Estoril, se afla asa aproape una de alta incat isi impart in mare masura turistii si celebritatea. Aici in Estoril a stat fostul rege al Romaniei, Carol al II-lea, dupa ce a plecat din tara in exil. Si a fost foarte amuzant cand am inteles, intr-un final, de ce nu aud pe nimeni in jur pronuntand mult-asteptatul cuvant Estoril: in limba portugheza Estoril nu se pronunta cum se scrie (si cum ma asteptam eu, ca un confrate latin estic ce sunt) ci ceva de genul Shturil... initial chiar am crezut ca Shturil-ul acela enervant e un alt orasel de prin zona, si ma tot uitam pe harta pe unde este, infuriat ca nu il gasesc! Cascais insa e mult mai usor de recunoscut: se rosteste ceva gen Cashcaish.
Ce ar fi de vazut pe aici: cateva biserici vechi din Cascais, Boca do Inferno cu piata de langa ea, plimbarile de voie catre Sintra, traversand lantul muntos Serra de Sintra, plajele intinse dintre Cascais si Estoril, dominate de Monte Estoril, si plaja Praia do Guincho la nord, catre Cabo da Roca, care zice-se ca e preferata de surferi; in opinia mea cazinoul din Estoril nu are cum sa fie o atractie turistica, dar sigur exista si opinii contrare; pe Coasta de Azur am vazut romanasi care au vizitat cazinoul din Monte Carlo cu emotie cat se poate de vizibila, de parca ar vizita unul din cele mai sacre locuri ale lumii; mai degraba sunt o atractie puzderia de restaurante din Cascais cu mancaruri din peste si alte animale din acestea care traiesc in mare si sfarsesc in farfurie, spre bucuria omului; dar nu si spre bucuria mea, pentru ca nu am apucat sa mananc in Cascais...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu