Dubrovnik: panorama

George Bernard Shaw, vizitând Dubrovnik în 1929, a spus asa: "dacă vrei să vezi raiul pe pământ, vino la Dubrovnik"; iar dupa ce am putut admira de sus incredibila panorama a Dubrovnikului ma simt foarte tentat sa ii dau dreptate. Intre noi fie vorba, Dubrovnikul vazut dintre ziduri ar putea parea unora un oras mediteraneean oarecare, ce-i drept mai mare si foarte bine pastrat, cu strazi si cladiri mult prea ordonate, cu prea multa curatenie si lipsit de dezordinea aceea boema pe care o cauta turistii; insa vazut din afara, de pe inaltimile din preajma orasului, orasul apare cu adevarat fabulos: o bijuterie medievala perfecta, etalata pe albastrul neverosmil al Adriaticii.

Fotografia de mai sus si urmatoarele doua sunt facute pe drumul de sud, care uneste Dubrovnik cu Cavtat; in stanga e insula Lokrum, in centru e Dubrovnikul, iar in dreapta se vede inaltimea care domina orasul, si la care localnicii ii spun "Muntele Srđ", desi este doar un deal; ce-i drept, unul inalt si indeajuns de abrupt.

Hotarat sa vanez imaginea perfecta cu panorama Dubrovnikului, intr-o alta zi am pornit voiniceste sa urc inspre culmea "muntelui" Srđ; tocmai pierdusem autobuzul care mergea pana acolo, dar m-am uitat cu dispret inspre varf si mi-am spus ca un prapadit de autobuz nu ma poate impiedica sa ajung la doar cateva sute de metri mai sus.

Dupa un urcus ce parea ca nu se mai sfarseste, pe stradute in trepte si apoi pe un drumeag cu cateva zeci de curbe, sub un soare nemilos (desi era septembrie, in ziua aceea am experimentat Sahara), iata-ma ajuns pe culmea "muntelui" Srđ; si iata si rasplata torturii sahariene indurate - o priveliste care imi taie rasuflarea se asterne la picioarele mele; ceea ce se vede mai jos este partea noua a orasului, avand in stanga peninsula Lapad, cu dealul Velika Petka; imediat in dreapta este golful Lapad (unde este hotelul in care eram cazat), apoi peninsula Babin Kuk, iar in dreapta portul Gruž, portul modern al Dubrovnikului; iar in zare, pierdute in apele calme ale Adriaticii, se vad insulele Elafiti:

Dar si mai frumoasa este privelistea oferita de vechiul Dubrovnik si de zidurile sale; in stanga este portul vechi, aparat si el de ziduri, iar in coltul din stanga sus este insula Lokrum:

Experimentul saharian a continuat cu succes, intrucat sus pe Srđ nu am gasit, contrar asteptarilor mele, nici macar o prapadita de toneta de unde sa imi cumpar o apa; desi exista acolo sus un muzeu dedicat luptelor de eliberare a orasului purtate cu sarbii prin anii `90 (care chiar merita vazut), un loc in care sa sezi linistit la o cafea si o apa rece nu exista inca; asa ca dupa mi-am stors tricoul si mi-am tras sufletul, sub un soare tot mai puternic, m-am indreptat voios si cu gura uscata de sete spre inaltimea Bosanka, catre sud, de unde stiam deja ca pot captura si alte imagini de neuitat:

Mare mi-a fost bucuria cand am vazut, dupa o bucata buna de mers pe jos prin soare, ca ma apropii de un sat; si mai mare, cand am vazut carciuma satului, cu mese sub umbrare racoroase; deja imi planificam o masa usoara si sanatoasa cu ceva peste sau fructe de mare, o limonada mare si rece (ma rog, doua, trei...) si o cafea tihnita la urma; insa ghinion, in ziua aceea era duminica, iar croatii sunt foarte religiosi; asa ca toata populatia satului era la slujba; inclusiv patronul crasmei si toti chelnerii lui, daca o fi avut asa ceva; iar crasma era complet pustie. Asa ca am inghitit in sec, mi-am stors iara tricoul si m-am multumit cu o alta priveliste minunata a Dubrovnikului, care se asterne in fata ochilor de pe inaltimea Bosanka:

M-am intors apoi catre Dubrovnik, pe un drum mai aproape de coasta decat cel pe care venisem dinspre Srđ; deja ma clatinam pe marginea drumului ca si cum crasma aceea din sat ar fi fost deschisa, iar in loc de limonada as fi baut o carafa de vin; usor insolat, dar demn si fericit de cele vazute. Dupa care a aparut Ea: cea mult cautata; cea pentru care am indurat martirajul saharian pe culmile stancoase si uscate de deasupra Dubrovnikului, sub un soare fara mila; cea pentru care mi-am stors tricoul; de doua ori, sa nu uitam; Ea, Imaginea Perfecta!... ma rog, perfecta atat cat se mai putea:

Ce mai incolo si incoace, am supravietuit... iar cand am ajuns inapoi in Dubrovnik, dupa inca aproape o ora sub soare si inca un tricou stors, am baut vreo cinci sticle cu diverse lichide reci in 15-20 minute; de fapt primele doua s-au evaporat doar cand le-am apropiat de buze, si doar de la a treia am inceput sa simt ca imi ud limba; eram deja bronzat frumos si uniform, pe conturul bietului tricou, asa ca tractoristii, iar vanzatoarea croata de la magazinasul cu lichide reci ma privea cu un amestec de teama si compasiune, vazandu-ma cum ii evapor la minut marfa. Dar, sincer, a meritat cu varf si indesat...