Asa scria in mai multe limbi ale lumii pe zidul unei mici piete de langa piata Rossio: Lisabona, orasul tolerantei. Cred ca era vorba de piata Largo de São Domingos, si imi aduc aminte sigur doar faptul ca erau acolo adunati in grupuri guralive cateva zeci de africani, majoritatea in straie traditionale, parca dorind sa demonstreze ca nu este vorba doar de cuvinte frumoase, ci de o realitate de zi cu zi.
Portugalia si-a croit in
sec. 15-16 un imperiu maritim imens, intins in Africa, Asia si America, din
care pana acum cateva decenii mai ramasesera colonii doar Insulele Capului
Verde, Guinea-Bissau, São Tomé e Príncipe, Angola si Mozambic in Africa, plus
Goa din India, Timor din Indonezia si Macau din China. In 1975 s-au emancipat
si ultimele colonii portugheze, mai putin Macau, care a mai ramas colonie pana
prin 1999; apoi Portugalia a ramas doar cu amintirile acelui urias imperiu si
cu imigrantii din colonii care au fugit de acasa in metropola, de teama
saraciei sau a instabilitatii politice. Asa ca in Lisabona vezi la tot pasul
oameni de toate rasele: in primul rand africani, iar foarte multi din ei din
Capul Verde, numiti caboverdeni; insa daca te uiti atent vezi si asiatici, cei
mai vizibili fiind chinezii veniti din Macau. Iar in cartierele Lisabonei am tras
cu ochiul la realitatile din teren si am fost uimit de modul in care se purtau
unii cu altii tinerii portughezi de rase diferite: parea ca nu fac nici un fel
de diferente intre ei dupa culoarea pielii, asa ca “gasca” de cartier lisabonez
includea in mod constant, ca si cum ar fi ceva banal, baieti si fete albi si
negri.
Iar intr-o zi am vazut amuzat cum in Praça da Figueira, piata ultracentrala de la doi pasi de Rossio, buricul targului lisabonez, un lustragiu alb ii lustruia linistit pantofii unui negru; ce sa mai zici? intr-adevar, Lisabona este un oras al tolerantei…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu