Porto, ceremonie studenteasca

Cand am ajuns eu in Porto se intamplau in oras lucruri cel putin ciudate: pe strazi circulau autobuze descoperite in care grupuri de studenti scandau in gura mare nu stiu ce lozinci, in funicularul ce urca de pe cheiul raului Douro catre Ponte Dom Luis I era un grup de studenti cu cate o cana de tabla atarnata cu sfoara de gat, iar in Vila Nova de Gaia malul raului era ocupat de siruri lungi de studenti, care derulau o enigmatica ceremonie studenteasca.


In Vila Nova de Gaia erau o droaie de studenti adunati pe malul raului, cu fata catre Douro si catre cartierul La Ribeira din orasul vechi. Se vedea clar ca sunt impartiti in doua triburi separate: bobocii stateau in picioare, randuiti cuminte in siruri lungi, avand tricouri sau bluze la fel (pe care scria Universidade Portucalense iar dedesubt Caloiro), iar veteranii din anii mai mari erau infasurati in mantii negre, lungi pana in pamant si largi cat sa incapa in ele doi studenti deodata, care ii faceau sa semene cu un stol de lilieci uriasi. Printre lilieci erau unii care se purtau cu bietii boboci ca niste sergenti, iar bobocii executau resemnati ordinele de a face culcaturi ca la armata sau flotari. Ceilalti lilieci isi fluturau de colo-colo mantiile negre, nepasatori ca unii care au mai trecut prin asa ceva si mandri nevoie mare de statutul lor de semizei in mantii negre.


Asta se intampla in prima jumatate a lui octombrie, asa ca am banuit imediat ca asist la o ceremonie de initiere a studentilor boboci din uriasa universitate din Porto; fondata tarziu, in 1911, universitatea din Porto nu se poate masura la vechime cu cea din Coimbra (care e infiintata tocmai in 1290!...), insa la numarul de studenti e cea mai mare din Portugalia si e stiuta ca una din cele mai bune 100 de universitati din Europa. Iar banuiala mea s-a dovedit corecta: aceea era una din zilele in care in Universitatea Porto se derulau ceremoniile studentesti numite Recepção ao Caloiro, adica primirea bobocilor, a prospaturilor, in comunitatea studentilor din Porto. Caloiro, cum scria pe tricourile si bluzele celor randuiti pe malul raului inseamna chiar boboc sau prospatura, iar cana de tabla pe care cei din funicular le aveau fiecare la gat, numita lata, e unul dintre simbolurile folosite de studenti in Recepção ao Caloiro.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu