Bucuresti: centrul istoric, martie 2009

Intr-o dupa-amiaza de duminica mi-a venit ideea (oarecum perversa, recunosc) sa imi iau camera si sa ma plimb prin centrul istoric, deghizat in turist; incercand sa ma comport si sa ma simt ca un turist oarecare venit de nu-stiu-unde, si ca nu ca un aborigen din Bucuresti.

(Raman la parerea mea ca asta e o chestie foarte, foarte greu de pus in opera: sa te comporti ca un turist in orasul care te umple de frustrari zi de zi, si ceas de ceas, prin toate micile si marile torturi din portofoliul sau de metropola estica, haotica si balcanica; in orasul pe care de-abia astepti sa-l parasesti in week-end, fugind de el ca dracu de tamaie in vreun colt de munte ori deal ori ce-o mai fi, numai Bucuresti sa nu fie...)

Am inceput cu strada Baratiei; mai nimic anormal intr-un centru istoric de capitala europeana, doar niscaiva cladiri darapanate cat cuprinde, pana la un pas de prabusire; dar poti inca sa le vezi frumusetea de altadata; ca paranteza, strada e plina de tigani tineri, veseli si manelisti, amuzati sa vada ca strada lor e fotografiata; am preferat sa nu ii fotografiez si pe ei, gandind ca daca ma vor socoti vreun turist strain imi vor cere si ceva bani pentru dezastrul total in care au adus cladirile strazii:

Doi pasi mai incolo, Turnul Bisericii Baratia apare inconjurat sfielnic de reclame supradimensionate si tipatoare:

Strada Gabroveni, care arata ca dupa trecerea unui caz de forta majora - razboi, cutremur, incendiu, inundatie sau revolutie:

(de fapt sunt doar urmele proaspete ale razboiului stupid dintre primarie si arheologi; un razboi fratricid intre niste asa-zisi bucuresteni care nu au nici cea mai mica idee despre ceea ce inseamna interesul autentic al comunitatii)

Strada Lipscani arata si ea ca dupa un eveniment imprevizibil si insurmontabil:

Iata si strada Smardan, suspect de curata si cocheta; unde m-am intersectat cu doi turisti vorbitori de germana; (e clar, usor-usor Bucurestiul se transforma intr-o Mecca turistica...)

Biserica Stavropoleos:

Nu doar frumoasa cat cuprinde, ci si de o vechime cat se poate de respectabila, fiind construita la 1724, in stil brancovenesc; iar in curtea bisericii am detectat inca doi turisti straini, vorbitori de spaniola si usor derutati de lipsa completa a informatiilor turistice.

Asa ca mi-am incheiat plimbarea ca turist prin Bucuresti cu sentimente grozav de amestecate; oricat de devastat ar arata centrul istoric, e foarte greu sa nu ii vezi frumusetea sugrumata intre ruine si gunoaie; si cel mai tare ma racaie ciuda: de ce nu suntem si noi in stare sa avem grija de centrul istoric al orasului ca de o bijuterie de pret, asa cum fac majoritatea capitalelor europene? de ce ne scuipam trecutul? de ce ne umplem de gunoaie prezentul?