Intr-o seara
ne plimbam agale prin Dharamshala, cand ne pomenim ca pe strada inainteaza un
sir lung de tibetani, cu lumanari in mana, inganand in surdina o litanie trista.
Erau multi calugari buddhisti, in straiele lor lungi si rosii. Erau si tibetani in varsta, cu spatele aplecat, mergand in tacere, cu ochii in pamant, ca si cum ar mai fi vazut destule siruri de lumanari ca acesta. Erau si cativa copii tibetani, care isi tineau lumanarile cu toata seriozitatea, pasind marunt in urma adultilor. Erau si cativa turisti europeni. Si erau si tineri tibetani care ridicau pumnii catre cer, cu ochii sclipind de ura.
Magazinele tibetanilor isi trasesera obloanele, iar singurele magazine care mai erau deschise in Dharamshala erau cele ale hindusilor. Dar si ei stateau cu mainile incrucisate, in fata pravaliilor goale. Oricum, nimeni nu le mai calca pragul. Dharamshala intreaga se oprise in loc, privind la acest sir lung de lumanari. Sau intrase in el.
Un calugar tibetan ne-a spus care era motivul procesiunii: tocmai se aflase ca in Lhasa, capitala Tibetului ocupat, chinezii executasera cativa tibetani. Se zvonea ca doi sau trei la numar erau cei impuscati. Pentru motivele obisnuite: voiau un Tibet liber.
Iar asta ii cam enervase pe oficialii chinezi. Asa ca luasera masuri energice... banuiesc ca asa au sunat rapoartele pe care le-au trimis catre Beijing. Sau poate chiar Beijing-ul le ceruse celor din Lhasa sa ia masuri energice?!...
Traind intr-o Romanie pe care o acuzam ca e la marginea Europei si a lumii civilizate, ne amaram adesea pentru coruptia, abuzurile si nemerniciile celor care ne conduc, si ne gandim ca mai rau de atat nu se poate. Ba da, se poate: exista si locuri in care oamenii sunt impuscati doar daca cer sa fie liberi.
Si asta nu se intampla undeva la marginea lumii, intr-un loc de care nu avem habar, ci la doi-trei pasi de locuri cunoscute si batute de atatia turisti. Nu in vreo fundatura de lume a barbariei proaspat coborate din copac, ci intr-o tara care se mandreste cu o civilizatie stralucita, veche de cateva mii de ani. Nu in cine stie ce fila prafuita din cartile de istorie, ci astazi.
Am intrat si noi in acel sir al tristetii, intre tibetani inganandu-si litania pe strazile intunecate ale Dharamshalei, cu lumanari in mana, cu deznadejde in ochi, cu pumnii ridicati catre cer; si in seara aceea am inteles tristetea lor. In lumea mea calduta de la marginea Europei si a lumii civilizate este criza economica, noul guvern de dupa alegeri calca in strachini si partidele se tiganesc intre ele, alimentele sunt pline de E-uri, iar iarna e neobisnuit de geroasa. Dar in seara aceea langa mine erau oameni care au rude, prieteni, cunostinte sau macar compatrioti in Lhasa si in Tibet, acolo unde si astazi oamenii sunt impuscati daca cer sa fie liberi.
Erau multi calugari buddhisti, in straiele lor lungi si rosii. Erau si tibetani in varsta, cu spatele aplecat, mergand in tacere, cu ochii in pamant, ca si cum ar mai fi vazut destule siruri de lumanari ca acesta. Erau si cativa copii tibetani, care isi tineau lumanarile cu toata seriozitatea, pasind marunt in urma adultilor. Erau si cativa turisti europeni. Si erau si tineri tibetani care ridicau pumnii catre cer, cu ochii sclipind de ura.
Magazinele tibetanilor isi trasesera obloanele, iar singurele magazine care mai erau deschise in Dharamshala erau cele ale hindusilor. Dar si ei stateau cu mainile incrucisate, in fata pravaliilor goale. Oricum, nimeni nu le mai calca pragul. Dharamshala intreaga se oprise in loc, privind la acest sir lung de lumanari. Sau intrase in el.
Un calugar tibetan ne-a spus care era motivul procesiunii: tocmai se aflase ca in Lhasa, capitala Tibetului ocupat, chinezii executasera cativa tibetani. Se zvonea ca doi sau trei la numar erau cei impuscati. Pentru motivele obisnuite: voiau un Tibet liber.
Iar asta ii cam enervase pe oficialii chinezi. Asa ca luasera masuri energice... banuiesc ca asa au sunat rapoartele pe care le-au trimis catre Beijing. Sau poate chiar Beijing-ul le ceruse celor din Lhasa sa ia masuri energice?!...
Traind intr-o Romanie pe care o acuzam ca e la marginea Europei si a lumii civilizate, ne amaram adesea pentru coruptia, abuzurile si nemerniciile celor care ne conduc, si ne gandim ca mai rau de atat nu se poate. Ba da, se poate: exista si locuri in care oamenii sunt impuscati doar daca cer sa fie liberi.
Si asta nu se intampla undeva la marginea lumii, intr-un loc de care nu avem habar, ci la doi-trei pasi de locuri cunoscute si batute de atatia turisti. Nu in vreo fundatura de lume a barbariei proaspat coborate din copac, ci intr-o tara care se mandreste cu o civilizatie stralucita, veche de cateva mii de ani. Nu in cine stie ce fila prafuita din cartile de istorie, ci astazi.
Am intrat si noi in acel sir al tristetii, intre tibetani inganandu-si litania pe strazile intunecate ale Dharamshalei, cu lumanari in mana, cu deznadejde in ochi, cu pumnii ridicati catre cer; si in seara aceea am inteles tristetea lor. In lumea mea calduta de la marginea Europei si a lumii civilizate este criza economica, noul guvern de dupa alegeri calca in strachini si partidele se tiganesc intre ele, alimentele sunt pline de E-uri, iar iarna e neobisnuit de geroasa. Dar in seara aceea langa mine erau oameni care au rude, prieteni, cunostinte sau macar compatrioti in Lhasa si in Tibet, acolo unde si astazi oamenii sunt impuscati daca cer sa fie liberi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu