Sevilla: Feria de Abril

Daca vrei sa gusti Andaluzia du-te la Feria de Abril, in Sevilla. Intr-o tara in care gasesti fiestas, ferias si romerías la tot pasul, pe toata durata anului si chiar si in cele mai mici sate, Feria de Abril este cea mai renumita sarbatoare a orasului Sevilla si a provinciei Andaluzia, si una din cele mai faimoase sarbatori ale Spaniei.

I se mai spune si Feria de Sevilla, si dateaza tocmai din anul 1847, cand a fost organizata ca targ local al fermierilor si negustorilor de vite din regiune. Insa andaluzii au faima de a fi petrecareti din fire, asa ca le-a luat un singur an sa transforme targul in petrecere; au contribuit decisiv la aceasta primele trei casetas ridicate in incinta targului, care apartineau ducelui si ducesei de Montpensier, primariei orasului si cazionoului din Sevilla. In anii urmatori Feria a evoluat tot mai mult catre sarbatoarea pe care o cunoastem astazi, ajungand la formula sa actuala in jurul anilor `20 din secolul trecut.

Feria de Abril se desfasoara in fiecare primavara, la exact doua saptamani dupa Semana Santa, saptamana sfanta de dinaintea Pastelui catolic. Asa se face ca exista si ani in care Feria de Abril (adica sarbatoarea de aprilie) are loc in luna mai: anul acesta, de pilda, Feria va fi tinuta in perioada 3-8 mai 2011. Iar sarbatoarea dureaza nu mai putin de sase zile si sase nopti, fiind un adevarat maraton pentru petrecareti: debuteaza oficial luni la miezul noptii si se termina duminica.

Locul de desfasurare al Feriei este o suprafata uriasa de dincolo de fluviul Guadalquivir, in cartierul Los Remedios de la marginea Sevillei. Numit recinto ferial, locul este un adevarat cartier de petrecere, in care vei gasi in randuri ordonate (practic, stradute in toata regula) peste 1000 de casetas, pavilioane sau corturi mari, viu colorate si decorate cu flori, steaguri, baloane, ghirlande si felinare. Unele din aceste casetas apartin unor familii cunoscute ale orasului, altele unor cluburi, asociatii de tot felul sau partide, ori pur si simplu unor grupuri de prieteni. Si fiecare caseta are inscriptionata la vedere numele (cu rezonanta donquijotesca, adeseori) al grupului caruia ii apartine; Los Mosqueteros era, spre exemplu, numele scris pe o caseta ocupata de un comando de señoras care au dansat nenumarate dansuri traditionale andaluze; precum iepurasul Duracell, energia lor parea inepuizabila.

Fiecare zi a Feriei incepe in jurul pranzului cu parada calaretilor si trasurilor, care isi etaleaza fara nicio urma de modestie costumele, caii superbi si atelajele pe stradutele de casetas. Apoi o parte dintre cei pe cai si in trasuri trec mai departe catre La Real Maestranza, faimoasa arena de lupte cu tauri a Sevillei; dupa perioada de pauza din perioada Pastelui, sezonul de corrida reincepe in forta odata cu Feria, cu spectacole de corrida programate pentru fiecare din cele sase zile ale sarbatorii; insa asta este tot ce pot povesti despre corrida, pentru ca dupa cateva ezitari initiale am decis ca in timpul sederii mele in Sevilla voi opta numai pentru distractii in care toti participantii raman in viata.

Multimi nesfarsite de oameni strabat stradutele de casetas in toate directiile, pe cai, in trasuri ori pe jos, si pare ca mai toata populatia Sevillei s-a strans aici pentru a petrece; cei mai multi din petrecareti sunt imbracati in fabuloase costume traditionale andaluze: barbatii in jachete scurte, pantaloni stramti, brauri late si cizme, purtand pe cap palarii cu bor larg numite cordobés; iar femeile sunt imbracate in acele rochii incantatoare tipic andaluze, viu colorate si incarcate de volane, numite trajes de faralaes sau trajes de flamenca.

Din toate directiile se aud cantece sevillanas, cu nelipsitul pacanit de castañuelas, castanietele spaniole; socotita drept varianta locala de flamenco, sevillanas este mai usurica si mai vesela decat alte genuri de flamenco; este o muzica vie si antrenanta, atat de populara in Andaluzia si mai ales in Sevilla incat am senzatia ca este supusa unui anumit risc de alunecare in trivial, de “manelizare”. Spre exemplu, in nenumarate sevillanas vei auzi cuvantul Triana repetat obsesiv, pe un ton plangaret, de dor si jale; Triana fiind numele unui cartier la marginea Sevillei, dincolo de fluviul Guadalquivir, a carui imagine trecuta era aceea de cartier rau famat, populat de saraci, de oameni certati cu legea, de gitanos si de cantareti de flamenco; un fel de Ferentari al Sevillei, probabil… Si chiar daca astazi Triana arata cat se poate de civilizat, ma tem ca obsesia manifestata de sevillanas pentru acest cartier nu este de bun augur, si denota o anumita stereotipie a temelor abordate care imi este foarte cunoscuta de acasa, din Bucuresti…

Grupuri de calareti ratacesc impieptosati din loc in loc, dupa trasee ce par a include toate acele casetas pe unde au cunoscuti; si ii vezi din cand in cand oprindu-se in fata unei caseta, unde aliniati cuminti pe caii lor, se saluta jovial cu gazdele si primesc cate un paharel de jerez ori de manzanilla, pe care il beau de pe cai; sunt si señoritas urcate pe cai, in spatele calaretilor, si par sa se simta foarte bine acolo, cu toate paharele baute de ele si de fetii lor frumosi; iar unii dintre caballeros se clatina serios in seile lor, ca dupa un mare numar de pahare baute in sa, si este usor sa iti inchipui ca daca ar face greseala sa coboare de pe cai ar plonja direct in prima bordura de la marginea drumului.

Printre cai si trasuri se strecoara carduri de señoritas gurese, ciripind fericite in dialectul lor andaluz; femeile par a fi mai multe decat barbatii la Feria de Abril, si in mod sigur sunt mai usor de remarcat, datorita nebuniei de culori si volane in care sunt invesmantate; au flori in par, coafuri desuete cu parul strans in moduri savante, cercei uriasi in urechi si saluri cu franjuri lungi pe umeri; si la fel ca in filmele vechi, se plimba de colo-colo etalandu-si farmecele si aruncand ocheade provocatoare cate unui caballero; iar uneori scenele acestea par a fi desprinse direct din “Zorro”…

In mai multe locuri se danseaza in strada; baile por sevillanas se numeste dansul tipic Sevillei, care se danseaza pe cantecele sevillanas. Majoritatea dansatorilor sunt femei: barbatii cam trag chiulul de la dans, in timp ce femeile par a fi indragostite fara leac de acest dans, macar pentru ca le da ocazia sa isi invarta asa de frumos volanele rochiilor; asa ca multe perechi au numai dansatoare. Le urmaresc fascinat, fara sa pot intelege cum reusesc, de fiecare data, o asemenea combinatie de gratie, precizie si coordonare desavarsita intre ele; pentru ca da, recunosc, cele mai tari cupluri de dansatori sunt tot cele din doua femei… La fel ca si stilul muzical sevillanas, baile por sevillanas este o specie a familiei de dansuri numita generic flamenco; iar paradoxul este ca desi exista “puristi” ai stilului flamenco care stramba din nas la sevillanas si spun ca nu se numara printre genurile flamenco, o parte buna dintre spaniolii de rand sunt ferm convinsi ca sevillanas ar fi adevaratul flamenco.

Iar distractia continua pana dimineata, in fiecare cele sase nopti ale Feriei, cu aceleasi coordonate: sevillanas, castañuelas, Triana Triana Triana, trajes de faralaes infoindu-se precum paunii pe ritmuri de baile por sevillanas, din nou castañuelas (de mi-au pacanit urechile singure inca doua zile dupa terminarea Feriei), tapas si multe pahare cu jerez ori manzanilla, etc, etc, etc. Dar, una peste alta, Feria de Abril mi-a placut atat de mult, incat ce credeti ca mi-am luat ca suvenir muzical din Sevilla, pe langa obisnuitele CD-uri cu muzica locala? O pereche de… castañuelas!