Ici-colo, prin Himalaya: valea Spiti, un colt din Tibet (1)

Dimineata ma tot uitam in jur prin Kaza, capitala vaii Spiti, si nu imi venea a crede: absolut totul arata cat se poate de cunoscut. Casele joase sunt construite din piatra si au acoperisul plat, la fel ca in Tibet; ferestrele caselor sunt decorate cu chenare colorate, la fel ca in Tibet; localnicii arata la fel ca in Tibet, cu ochii ingusti si cu pielea arsa de soarele necrutator al platoului tibetan; in Kaza exista si o gompa, o manastire buddhista tibetana, care arata la fel ca orice alta gompa.

E adevarat, o parte dintre locuitorii vaii sunt hindusi ori din alte etnii din Himachal Pradesh (cum ar fi cei din valea invecinata Kullu), iar limba de comunicare interetnica a vaii pare a fi limba hindi; dar din cate inteleg ei sunt veniti in Spiti in vremuri recente.

Nu am nicio indoiala: valea Spiti este un colt din Tibet. Are acelasi cadru natural al platoului tibetan, aceleasi case, aceiasi oameni; limba locala pare a fi foarte asemanatoare cu tibetana, iar in restaurante gasesti obisnuitele mancaruri tibetane.

Se pare ca tibetanii si populatiile strans inrudite (indiferent cum se numesc ei in anumite locuri) se incapataneaza sa locuiasca numai pe platoul tibetan: intre ei si podisul inalt si arid pare a fi o legatura de nezdruncinat.

Remarc ceva diferente in imbracamintea femeilor: cele de aici poarta salvari, in loc de rochiile tibetane lungi si cu sorturi in dungi pe care le-am tot vazut in Dharamshala si in Tibet, si obisnuiesc sa isi acopere cu baticuri toata fata, in loc sa poarte pe fata mastile de panza uzuale in Tibet, care lasa descoperiti doar ochii; insa acele rochii cu sort sunt tipice doar pentru Tibetul Central, nu si pentru alte zone din Tibet; iar masti pe fata vezi si aici, desi mai rar; a propos, astazi m-am prins de ce pe platoul tibetan (deci nu si in Dharamshala) se poarta asemenea masti ori se acopera fata cu batic: nu doar pentru soarele puternic al podisului, care parleste fata, dar si pentru aerul uscat si praful fin de pe drumuri, care irita temeinic nasul si gatul; desi ma descurc foarte bine cu altitudinea mare a vaii, cu nasul si cu gatul am deja probleme, asa ca la finalul zilei am fost obligat sa imi cumpar si eu o asemenea masca.

Iar salutul obisnuit in vale este diferit de cel tibetan, in el simtindu-se influenta indiana; peste tot in Spiti se saluta cu Jullay (rostit Giulé) care este echivalentul local al salutului indian Namaste, probabil cel mai frumos din cate exista in lume: divinitatea din mine saluta divinitatea din tine. Insa daca imi aduc bine aminte, tibetanul din Manali imi spunea ca acelasi salut se foloseste si in regiunea Kham, din estul Tibetului.

Am calatorit astazi si prin valea Pin, un fel de prelungire a Spiti. Este incredibil de frumoasa, asa ca de-abia acum inteleg de ce este des pomenita in ghidurile turistice, desi nu are nici orase, nici manastiri si nimic altceva spectaculos, in afara raului Pin, a peisajului tipic tibetan si a unui parc national in care cutreiera libere animale tipic himalayene, cum sunt caprele ibex si leoparzii de zapada. 

Am vazut in valea Pin asezari pe cat de frumos incadrate in cadrul natural al vaii, pe atat de sarace; dintre care Mikkim nu este trecuta pe harta, insa este anuntata de un indicator care mentioneaza si populatia: 30 de locuitori. Si la fel ca in Kaza, tot ce am vazut in valea Pin si in Mud (asezare ce parea capitala vaii) arata la fel ca in Tibet: oamenii, casele joase si plate, gardurile din piatra de rau si iacii.

Imi aduc aminte de discutia de dimineata cu Kesang Bodh, un tanar cu o infatisare cat se poate de tibetana, care mi-a spus cu mandrie ca el este spitian. A recunoscut, cateva minute mai tarziu, ca vorbeste aceeasi limba cu cei din valea vecina Lahaul si ca finalmente intre locuitorii din Spiti si Lahaul sunt foarte mici diferente de orice fel, insa se incapatana sa sustina ca intre cei din Lahaul-Spiti si tibetani nu exista decat un singur lucru comun: religia buddhista, avandu-l pe Dalai Lama drept lider spiritual. Total irelevant, din moment ce si mongolii, chinezii din Taiwan, sud-coreenii, singaporenii si o parte din japonezi il recunosc ca lider spiritual tot pe Dalai Lama. Asa ca l-am intrebat pe Kesang daca exista cuvinte comune in limba locala si in tibetana, si a admis ca da, sunt destule, completand chiar el ca si numele localnicilor din Spiti sunt tipic tibetane (inclusiv al sau), si ca limba din Spiti este cam aceeasi cu cea din Micul Tibet, Ladakh. L-am intrebat daca stie ca si in Tibet casele se construiesc exact la fel ca in Spiti; s-a mirat. L-am intrebat daca stie ca faimoasa manastire Tabo din valea Spiti a fost ridicata acum o mie si ceva de ani de catre regele din regatul tibetan Guge, care ocupa toata extremitatea vestica a platoului tibetan, inclusiv Spiti; mi-a raspuns ca habar nu are de un asemenea regat ce sa fi fost aici, in Spiti.

Imi este limpede acum ca exista o anumita propaganda care favorizeaza subtil diferentele de tipul “eu sunt spitian si nu lahaulis si nici vorba sa fiu tibetan”, si “eu vorbesc spitiana ori cel mult limba lahaulis si nu limba tibetana ori macar un dialect al ei”, “am un singur lucru in comun cu tibetanii, si anume religia buddhista avandu-l ca lider pe Dalai Lama”, etc etc

Dar eu nu am niciun fel de dubii: valea Spiti, cu tot cu vaile Lahaul si cu Pin, este un colt din Tibet. Iar spitienii ori localnicii din valea Pin ori lahaulis sau oricum le-am zice sunt, in cel mai rau caz, frati de sange ai tibetanilor. Daca nu cumva nu sunt chiar niste tibetani indepartati, care locuiesc un colt izolat si indepartat al platoului tibetan si la care li s-a repetat indeajuns de des cat sunt ei de diferiti fata de tibetani.

p.s.: s-ar putea sa iti placa si Ici-colo, prin Himalaya: spre valea Spiti, ori Ici-colo, prin Himalaya: valea Spiti, un colt din Tibet (2).