Mini-ghid de calatorie ici-colo, prin Himalaya: be water!

Exact asa scria pe tricoul purtat intr-o zi de o colega de calatorie, in Dharamshala: be water! Si vazand cum o privesc lung (si nu foarte inteligent, probabil…) mi-a confirmat si verbal ceea ce vedeam scris, dar nu pricepeam cum vine: fii fluid, prietene! nu fii rigid, nu fii inflexibil in ceea ce faci… fii precum apa!

Faimoasa trecatoare Rohtang din Himalaya

Au fost de ajuns aceste cateva cuvinte aruncate in graba, ca din intamplare, iar “be water!” mi-a ramas in minte ca “ghid” pentru tot restul calatoriei prin nordul Indiei; si uite asa s-a improvizat o calatorie de toata frumusetea, in care pentru aproape trei saptamani am topait ici-colo, prin Himalaya: din Dharamshala, capitala indiana a exilului tibetan si a lui Dalai Lama, in Manali si mai departe in indepartata vale himalayana Spiti, din nordul statului indian Himachal Pradesh; pe urma inapoi in Manali, iar de aici (dupa traversarea chinuita a marelui masiv himalayan) in Leh, capitala Ladakh-ului, Micul Tibet; apoi din Leh am trecut iar Great Himalayas pana in Srinagar, capitala vaii Kashmir si a statului indian Jammu and Kashmir; pentru ca dupa un ultim drum (facut cu avionul, de data asta) sa imi finalizez calatoria in incredibila nebunie urbana din Old Delhi.

Logistica

Inca de la plecarea din Dharamshala aveam cateva mici carente in logistica de calatorie: nu stateam grozav cu hainele pe care le aveam la mine, asa ca ceva haine putin mai groase mi-am cumparat pe acolo, iar pe cele cu care venisem de acasa le-am dat la spalat in Manali; nici bani cash nu aveam destui la mine, dar am rezolvat alimentandu-mi cardul cu ajutorul netului, iar ingerii mei pazitori (cei responsabili cu finantarea calatoriei) s-au ingrijit sa apara si ceva fonduri suplimentare; aveam deja o valiza foarte grea, pentru ca apucasem sa imi cumpar carti din Dharamshala, iar limita meschina fixata de Austrian Airlines la bagajul de cala pentru zboruri precum Delhi-Viena este de 20 kilograme, penalizarea pentru depasirea ei fiind de-a dreptul indecenta; asa ca am decis reducerea la minim a oricaror cumparaturi care imi puteau mari greutatea bagajului; am suspinat chiar si atunci cand mi-am cumparat betisoare parfumate, desi sunt indragostit de-a dreptul de cele tibetane si de mirosul lor simplu si onest de ierburi arse; dar stiam bine ca pana si ele, oricat de usoare ar fi, trag suplimentar la greutate, asa ca singurele cumparaturi pe care le-am facut cu inima usoara dupa plecarea din Dharamshala au fost cele din tara nimanui, in aeroportul din Delhi.

Insa cea mai suparatoare carenta logistica mi se parea faptul ca uitasem sa iau la mine un ghid al Indiei, desi la plecarea din tara luasem in calcul si optiunea sa mai raman in India dupa cele doua saptamani in Dharamshala; ce-i drept, am primit de la o colega de calatorie din Dharamshala un ghid al Indiei scos de National Geographic, insa mi s-a parut total dezamagitor nu doar pentru informatiile vadit mediocre pe care le contine, cat mai ales pentru lipsa lor de obiectivitate; si iata cateva exemple, ca sa nu par mai carcotas decat trebuie: in primul rand, despre drumul dintre Manali si Leh se spune la paginile 321-322 din ghid ca este “Autostrada Manali-Leh (500 km), una dintre cele mai bune din lume”; dar am mers pe acest drum mai bine de 18 ore si stiu bine ca pe alocuri nici drum de tara nu e usor sa il numesti; in al doilea rand, despre Dharamshala se spune la pagina 322 din ghid ca este locul “unde Dalai Lama si acolitii sai traiesc in exil”; este extrem de facil sa recunosti aici influenta nefasta a terminologiei antitibetane din propaganda oficiala chineza, care de multi ani si-a facut obiceiul stupid sa numeasca guvernul tibetan in exil si pe Sfintia Sa Dalai Lama, laureat al premiului Nobel pentru pace, drept “clica lui Dalai”; or, "acolitii" si "clica" nu sunt oare din exact aceeasi familie semantica?! iar in al treilea rand, Srinagar si valea Kashmir in intregime nu exista deloc in acest ghid, desi lacul Dal din Srinagar este una din primele 20 de atractii ale Indiei; se stie ca guvernul indian nu incurajeaza turismul in Kashmir, dorind sa faca uitate problemele pe care le intampina acolo cu majoritatea musulmana, iar asta se pare ca i-a impresionat foarte tare pe anumiti responsabili din National Geographic; ca incheiere mai precizez ca “Muntii Himachal (statul Pradesh)” pomeniti la pagina 318 din ghid nu exista, din pacate… exista in schimb un stat indian numit chiar Himachal Pradesh, de care ar fi auzit si cei care au scris ghidul daca ar fi aruncat macar un ochi pe harta Indiei; dar este de mare efect figura de stil cu “statul Pradesh”, din moment ce Pradesh inseamna in limba hindi chiar stat sau tara…

Lacul Dal din Srinagar, capitala Kashmirului

Dar aveam laptopul la mine, asa ca am tras cu ochiul pe net din cand in cand, pe site-uri turistice; atunci cand aveam net, evident. Si uite-asa, completandu-mi informarea cu harti cumparate din librariile locale si cu zvonuri turistice, am reusit sa improvizez la fata locului documentarea turistica pentru o calatorie de trei saptamani prin nordul Indiei, in care am traversat de doua ori marele masiv himalayan (o data din Manali in Leh si o data din Leh in Srinagar) iar de trei ori lanturi himalayene ceva mai blande ca Great Himalayas (in jeep-uri, in microbuz si intr-un memorabil autobuz indian), am strabatut de trei ori faimoasa trecatoare Rohtang si am ajuns de mai multe ori la peste 4000 de metri altitudine, cu maximul in Ladakh, la 5360 de metri. Si cand te gandesti ca nici macar la Sf. Gheorghe, in Delta noastra mica si prietenoasa, nu m-am dus asta vara fara o temeinica documentare prealabila!

Leh, capitala Ladakh-ului, Micul Tibet

Programul

O ruta si un program limpede (cu ce merg?, incotro?, cate zile stau in fiece loc?, ce vad? unde ma cazez? si asa mai departe) nici vorba sa fi avut la inceput, din moment ce decisesem sa raman in India dupa ce am dat cu banul si a iesit “ban” de trei ori la rand. In ultimele doua zile in Dharamshala am hotarat (dupa criterii mistice, mai degraba) ca noua data de plecare din India sa fie 25 septembrie, modificand in consecinta biletul de avion. Iar la intoarcerea din valea Spiti ma simteam fericit si inspirat, asa ca m-am oprit la un ceai de ghimbir intr-un local din Old Manali si am compus programul pentru restul calatoriei; si a iesit din prima asa de rotund si de inchegat incat parea ca l-am bibilit zile in sir pe biroul de acasa, si nici vorba sa il fi improvizat pe un petic de hartie, pe un colt de masa de restaurant.

Kaza, capitala vaii Spiti

Si chiar daca stiu bine ca la plecarea spre India nu am avut nici cea mai mica intentie sa ajung in Ladakh ori in Kashmir (doar Rewalsar, valea Spiti si Old Delhi erau vag luate in calcul ca optiuni), adevarul este ca undeva in Manali ori in Leh am gasit in laptopul meu un folder cu vreo zece harti in format jpg; care la ce credeti ca se refereau?! la Ladakh si Kashmir! Erau stranse acolo inca de anul trecut, cand dupa intoarcerea din Tibet ma tot uitam pe net si pe harti catre locurile de acolo pe care mi-ar fi placut sa le mai vad; si chiar daca eu uitasem complet de dorinta mea de atunci de a vedea Ladakh si Kashmir, ingerii mei pazitori (cei responsabili cu programul calatoriei, nu cei cu finantarea) o notasera constiincios pe lista secreta de dorinte si au facut-o sa se materializeze imediat ce a aparut momentul potrivit. Calatoria mea in Ladakh si Kashmir era de multa vreme pregatita in detaliu, iar eu habar nu aveam de asta…

Lacul Rewalsar

Old Delhi

De asta spun, be water! Improvizeaza, mergi unde simti ca te duce drumul; culmea, drumul tau s-ar putea sa stie mai bine decat tine unde trebuie sa ajungi… iar teama de necunoscut (ori teama de neplanificat, de spontan?) este singura care te poate impiedica sa mergi in voia drumului; oricat de uriasa si haotica ar parea, India este un loc foarte primitor, in care se calatoreste cu o usurinta uimitoare; si nu ma refer aici la conditiile in care se circula (ele sunt asa cum sunt, asta e…), ci la usurinta cu care te poti plimba prin India fara sa iti bati prea mult capul. Si probabil ca nu doar India poate fi un loc atat de primitor, ci orice loc din lume in care iti este scris sa ajungi.

Echipa

In calatoria aceasta am intalnit destui occidentali care rataceau fara graba prin India, urmand regula be water; erau oameni mai mult sau mai putin obisnuiti, pe care nu ii dadea bogatia sau nebunia afara din casa; este adevarat ca unii isi puteau permite sa calatoreasca prin India luni de zile, fara sa isi faca probleme ca li se termina concediul si nu primesc altul de la seful de acasa; dar nu aveau un plan precis ori un program, ori daca aveau, erau dispusi cu amuzanta usurinta sa si-l schimbe; in Srinagar, spre exemplu, i-am povestit despre valea Spiti unei fete din Panama care era deja de ceva vreme in India si avea de gand sa mai ramana pana prin octombrie; programul ei pentru aceasta perioada era foarte simplu - stia sigur doar ca vrea sa coboare usor pana in sudul extrem al Indiei, in Kerala - insa cand a auzit despre valea Spiti s-a hotarat subit sa o includa in program.

Iar printre calatorii acestia relaxati, care strabateau India luni de zile fara un plan precis, surprinzator de multi erau din Israel; am avut trei tineri israelieni drept tovarasi de calatorie in valea Spiti, unde m-am amuzat sa vad restaurante cu nume si specific evreiesc, in Kaza si in Tabo, la capatul pamantului; am intalnit israelieni in Leh, in Ladakh, si de la o calatoare din Israel stiu ca in Leh exista si cel putin o pensiune foarte ieftina deschisa special pentru israelieni; am intalnit israelieni si in Srinagar; si se simteau grozav de bine acolo intre musulmani, cu care exersau shalom-ul in gura mare, desi ghidurile spun limpede ca in Kashmir turistii trebuie sa fie extrem de atenti la sentimentele antiindiene, antiamericane si antiebraice ale musulmanilor majoritari aici; iar Old Manali era atat de plin de tineri turisti israelieni, de restaurante si pensiuni pentru isralieni, incat pare nimic altceva decat o colonie evreiasca in India; cum spunea un tanar israelian: suntem cu totul doar sase milioane de israelieni, din care un milion se afla aici, in India; si numai bunul Dumnezeu poate sti ce ii poate face pe evrei sa se simta atat de atrasi de Mama India si de tinuturile himalayene, dar este limpede ca nu latura lor mercantila, ci cea profund spirituala ii face sa vibreze atat de puternic cu aceste locuri.

Tabo, in valea Spiti: la capatul pamantului

Palatul regal din Leh

Plus participarea extraordinara a lui Lao Zi si Bruce Lee

Imi suna cunoscut de undeva acest indemn ciudat la fluiditate extrema; asa ca am verificat, el provine din faimoasa carte Dao De Ching, echivalentul chinez al Vechiului Testament, scrisa acum vreo doua milenii si jumatate de marele intelept Lao Zi: “…intepenirea insoteste moartea, moliciunea insoteste viata” (cap. 76); “…nimic nu-i mai moale si mai firav decat apa, insa nimic nu o intrece in lupta cu ce-i solid si puternic” (cap. 78). Si se pare ca Bruce Lee a fost primul despre care se stie ca a rezumat aceste vorbe antice in doar doua cuvinte pline de forta: be water!

Au trecut deja mai bine de doua saptamani de cand m-am intors acasa; asa ca uneori Mama India si Himalaya imi par doar vise indepartate, in care nu mai stiu exact ce cautam eu; insa la intoarcere stiam ca oricat de intens am trait acolo bucuria de-a fi ici-colo prin Himalaya, ma voi vedea, in putina vreme, redus la mediocritatea tafnoasa a cotidianului; asa ca mi-am promis atunci sa nu uit nimic din ceea ce mi-a ramas de povestit in scris despre locurile si oamenii de acolo; deci calatoria a luat sfarsit, dar povestea ei continua...


p.s. daca vei dori sa citesti toate povestile acestei calatorii, le poti gasi aici: Be water!