Un altfel de drum: Crulic - drumul spre dincolo

Am vazut astazi Crulic - drumul spre dincolo. La cateva luni dupa premiera sa in Romania, lung-metrajul de animatie al Ancai Damian mi-a aparut in fata azi dimineata, si practic m-a tras de maneca sa il vad; recunosc ca nu-mi mai aminteam mare lucru despre cazul (real) al romanului Claudiu Crulic, care acum vreo patru ani a murit in Polonia facand greva foamei ca protest ca fusese inchis pentru un furt pe care nu il comisese; iar despre film nici nu stiam ca exista. Dupa ce l-am vazut am ramas rascolit si impresionat, asa ca ma grabesc sa scriu despre el, ca sa afle si altii care inca nu il stiu: Crulic - drumul spre dincolo sigur merita vazut.

Este un film al contrastelor socante: intre tragismul povestii lui Claudiu Crulic si felul jucaus, hatru, de a depana aceasta poveste; intre inocenta de copil a personajului si cosmarul judiciar in care acesta este tarat; intre nepasarea si obtuzitatea inumana a birocratilor polonezi si romani implicati in poveste si increderea in dreptate aratata de Crulic pana aproape de ultimele lui clipe.

Filmul ridica un deget acuzator (mult mai delicat decat s-ar impune) nu doar impotriva masinariei birocratice poloneze, care dintr-o uriasa eroare judiciara a ajuns sa inghita o viata de om, cat mai degraba impotriva Romaniei postdecembriste: o Romanie care nu doar ca nu ofera sanse tinerilor ei, impingandu-i sa devina capsunarii si pribegii Europei, dar nu le intinde mana sa de ajutor nici macar atunci cand au nevoie de ea mai mult ca niciodata: departe de casa, intre straini, in ceasul al doisprezecelea.

Claudiu Crulic nu are absolut nimic dintr-un erou: este un om simplu, dintr-o familie simpla, dintr-un orasel uitat de provincie, dintr-o tarisoara mica si nu foarte bogata; isi accepta mediocritatea cu seninatate si cu haz: nu are nici orgolii, nici iluzii, nici vise marete; asa ca nu isi propune nimic spectaculos: vrea doar o sansa la o viata mai buna; si este dispus sa o caute in pribegie, din moment ce in tara lui nu o are.

Crulic ar putea fi, la fel de bine, un prototip al Romaniei vremurilor noastre: al omului simplu gonit de acasa de saracie si de nepasarea celor mari, pribegit prin Europa in cautarea norocului, care se vede acuzat pe nedrept ca e hot (doar pentru ca e roman, oare?), si este lasat de ai lui sa moara cu acest stigmat.

Crulic reuseste totusi sa isi dovedeasca nevinovatia; cu pretul vietii: moare facand greva foamei, intr-o ultima revansa impotriva masinariei birocratice care il ignorase atatea luni de zile. Moartea sa atrage atentia presei asupra cazului, ceea ce conduce la inutile si tardive sanctiuni pentru cativa tapi ispasitori: Adrian Cioroianu si-a prezentat demisia din functia de ministru de externe al Romaniei, in timp ce in Polonia trei medici sunt inca judecati pentru moartea lui Crulic; ca si cum ei ar fi singurii vinovati...

Oricat de simplu ar parea, filmul Ancai Damian este cu mult mai mult decat filmul unei formidabile erori judiciare, fiind in stare sa ridice uriase semne de intrebare: ce ofera Romania de astazi milioanelor de Crulici pe care ii are? cum ii vede Europa pe romani? cu ochii limpezi, sau prin ceata unor nefericite prejudecati? si, mai ales, de ce? din a cui vina?

(http://www.crulic.ro)