Atentie la picnic! Legea picnicului spune ca cine nu respecta natura deschide punga!

Stiu, pare o pacaleala de 1 aprilie, mai ales ca a intrat in vigoare cu doar doua zile inainte, la 30 martie; dar nu e pacaleala, ci este, vorba romanului, pe bune: printre actele normative recent intrate in vigoare se numara si Legea nr. 54 / 2012 privind desfasurarea activitatilor de picnic: pe scurt, legea picnicului. Asa ca incepand din aceasta primavara au o lege a lor si barbarii mioritici care pretinzand ca sunt iubitori de natura isi frig micii si isi beau berile pe unde ii taie capul, lasand in urma lor gramezi de gunoaie si natura mutilata.


Pe scurt, iata ce spune aceasta lege a picnicului:

- picnic inseamna orice reuniune vesela ori mai putin vesela, indiferent ca se soldeaza sau nu cu gratare, beri, manele, mici si carnati, bancuri proaste si hahaieli neaderthaliene; asa ca desfacerea a doua beri la o margine de drum va putea fi considerata picnic, chiar daca posesorii berilor nu au apucat inca sa aprinda focul pentru mici si sa dea drumul la manele;

- tot romanul iubitor de natura si (mai ales) de gratare in sanul naturii va putea face picnic numai si numai in doua categorii de locuri: in zonele special amenajate pentru picnic (in care aprinderea focului este permisa) si in zonele indicate pentru picnic (in care aprinderea focului nu este permisa);

- picnicurile in alte zone decat cele de mai sus sunt interzise; asta va fi tare complicat de inteles la noi la romani, dar unde-i lege, nu-i tocmeala;

- cei care fac picnic vor avea cateva obligatii, reguli de picnic, le-as spune eu, care vor constitui o gigantica noutate si o provocare formidabila pentru porci si nesimtiti, insa ceva plictisitor de firesc pentru oamenii cu bun simt; iata cateva din ele: sa arunce deseurile doar in locurile special amenajate; sa aprinda focul doar in locurile special amenajate si sa il supravegheze permanent; sa lase locul in care au facut picnic curat si nealterat; sa parcheze autovehiculele doar in zonele special amenajate; sa foloseasca pentru satisfacerea necesitatilor fiziologice doar locurile special amenajate; sa nu foloseasca produse de igiena personala la o distanta mai mica de 30 m fata de cursurile de apa; sa nu hraneasca animalele salbatice; sa nu indeparteze, sa nu raneasca ori sa nu distruga plantele, animalele, rocile etc; sa nu posteze semne sau mesaje; sa pastreze linistea si sa nu deranjeze comunitatile locale, viata salbatica sau alti vizitatori; sa nu arunce tigari, chibrituri sau orice alte obiecte aprinse in alte locuri decat in cele special amenajate;

- amenzile pentru incalcarea regulilor de picnic sunt de la 100 la 5.000 de lei; suna binisor, cateva sute de lei zburate din buzunare pot fi un imbold educativ chiar si pentru mitocani;

- reprezentantii Garzii de Mediu, reprezentantii administratiei publice locale, politistii (din Politia Romana sau din Politia locala, nu are importanta) si jandarmii au dreptul sa aplice amenzile, sa inspecteze zonele in care sunt picnicuri, sa ceara actele oricui face picnic si sa evacueze din zona de picnic pe barbarii care incalca una sau mai multe din regulile de picnic.

Stiu bine, legea va fi aplicata romaneste, incet si prost… neanderthalienii carpatini vor urla din toti bojocii ca ei nu platesc nicio amenda, ca ce dom`le nu mai poate manca omu` un mic cu o bere si sa asculte si el o manea in sanu` naturii?, si ce e padurea lu` ma`ta?, da ce sa nu am io voie sa fac un gratar acilea?, ai grija ba ca te fac, ca ma cunoaste toti smecherii din oras… iar cei care ar trebui sa aplice legea vor inchide ochii, vor intoarce resemnati spatele sau se vor plange ca nu au fonduri suficiente, etc etc etc.

Oricum, legea picnicului este un foarte bun inceput. Si, usor-usor, poate da Dumnezeu sa ne protejam si noi romanii natura, asa cum fac toate natiile civilizate ale lumii; suntem binecuvantati, chiar avem ce proteja; insa Dumnezeu iti da, dar in traista nu-ti baga

Iar celor care obisnuiesc sa lase in urma lor munti de gunoaie la marginea padurii le transmit doar atat: neanderthalieni mioritici, paziti-va buzunarele, marlania in natura se va plati! stiu, le va fi foarte complicat sa inteleaga primele doua cuvinte, si din reflex vor raspunde asa cum stiu ei, invocand diverse rude si parti ale corpului, care par a fi foarte importante pentru filozofia lor de viata; insa sigur vor intelege partea finala a avertismentului, cea cu banii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu