In locul meu favorit de pe litoralul Marii
Negre rasaritul de soare este fabulos; asa ca astazi voi scrie doar cateva
cuvinte despre un rasarit de soare pe marea noastra, altfel; nici nu este mare
lucru de zis, daca ma gandesc bine: un rasarit de soare trebuie vazut, nu povestit.
Nici macar nu a fost nevoie sa cobor pe plaja
pentru a vedea rasaritul, ci doar am iesit din camera, somnoros si infrigurat, pe
terasa cladirii in care mi-am luat camera. Catunul de pescari aducand a cuib de pirati parea cu totul adormit, asa ca se
auzeau doar marea, pescarusii si cate un caine melancolic; soarele s-a lasat
mult asteptat pana sa apara, desi cerul era inrosit cu mult inainte sa iasa din
mare si globul arzator; iar norii erau cat se poate de bizari: o parte aratau precum
fumul de tigara, iar ceilalti ca niste sulite gigantice aruncate pe cer de cine
stie ce gigant cosmic. M-am tot uitat in jur, dar nu se vedea niciun avion care
sa fi lasat pe cer asemenea urme; insa nori-sulita ca acestia am vazut si intr-o
alta dimineata aici, asa ca nu pot decat sa ma gandesc ca sunt o
specialitate locala.
Exact in cele cateva minute in care a rasarit
soarele am numarat vreo cinci barci de pescari care au pornit usor catre larg; nici
mai devreme, nici mai tarziu: ca si cum oamenii astia inca ar mai trai dupa
soare, si nu dupa ceas…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu