Darjeeling: unde sa-ti scoti copilul la plimbare in Himalaya

Cand inca eram in Darjeeling m-am gandit, intr-o zi, sa-mi scot copilul la plimbare; ma refer la copilul din mine, jumatatea aceea din subsemnatul care refuza in continuare statutul de adult cuminte si prefera sa ramana ici-colo, si care avea chef de o plimbare prin Padmaja Naidu Himalayan Zoological Park; in genere nu imi plac gradinile zoologice, si am refuzat de multa vreme sa mai calc in asemenea locuri dupa ce l-am vazut pe bietul urs ce se dadea cu capul de gratii in gradina zoo din Bucuresti, dar Padmaja Naidu Zoo din Darjeeling este diferita si chiar merita vazuta; si e foarte probabil ca doar in ea ai sansa sa vezi cateva exemplare magnifice ale faunei din Himalaya.

Despre Padmaja Naidu Zoo din Darjeeling se spune ca este una dintre cele mai bune parcuri zoo ale Indiei; construita dupa standarde moderne, astfel ca animalele sa aiba cat mai mult spatiu si conditii cat mai rezonabile, ea gazduieste doar animale din fauna himalayana; o parte din ele fac parte din specii himalayene periclitate, iar unele sunt atat de rare si retrase incat chiar daca te-ai incapatana sa le vezi in libertate s-ar putea sa nu reusesti asta decat cu mare greutate si dupa foarte multe incercari, sau chiar sa nu reusesti niciodata.

Pentru inceput am dat binete la cateva caprite de munte himalayene; rubedenii de-ale cunostintei noastre, capra neagra din Carpati, ele traiesc pe culmile stancoase din Himalaya, pana la mare altitudine:

Apoi am asistat la un moment de tandrete in cuplu, oferit de o pereche de muntiaci; numita si barking deer, aceasta caprioara este foarte interesanta pentru sunetele pe care le scoate si pentru faptul ca masculul are colti iesiti in afara, precum mistretii:

Ceva mai incolo era Maria Sa, leopardul zapezii; este carnivorul cel mai mare din muntii Himalaya si traieste pana la mari inaltimi, in zone greu accesibile; este atat de retras si de rar incat il poti cauta luni de zile fara succes, chiar daca dispui de cea mai buna logistica; chiar imi aduc aminte de un documentar in care un fotograf din occident (dotat cu echipa de suport, ghizi locali si tot tacamul pentru o expeditie respectabila) se incapatana sa suprinda imagini cu leopardul zapezii undeva prin Ladakh, in Himalaya de nord-vest; omul era calit in expeditii la altitudine mare, insa dupa cateva saptamani de cautari a clacat de la raul de inaltime iar echipa sa a fost nevoita sa il duca duca pe targa inapoi in vale, inainte sa fi apucat sa obtina mult-doritele imagini cu leopardul zapezii; asa ca iata-l aici, fara nicio expeditie, pe regele animalelor din muntii Himalaya:

Urmatorul locatar al parcului zoo era o pantera neagra, un soi de pisica mai mare si mult mai periculoasa; recunosc ca imediat ce am vazut-o m-am gandit la Bagheera, din desenul animat cu Cartea Junglei:

Ceva mai departe am deranjat de la masa un lup tibetan, asa ca s-a oprit o clipa cu osul in gura si m-a privit cat se poate de atent, ca pe un fel de mancare inca necunoscut:

Dupa care m-am intalnit cu ursul; o frumusete de urs negru asiatic, numit si urs tibetan; din moment ce Bagheera era acolo, firesc ca nici Baloo nu putea lipsi:

Iar la urma a fost intalnirea cea mai pretioasa dintre toate, cu micul urs panda, numit si red panda; inrudit indeaproape cu marele urs panda (celebru pentru ochelarii lui negri pe blana alba cu negru), ursuletul panda rosu se hraneste doar cu bambus, la fel ca si marele panda; stiu, inrudirea dintre cei doi panda este greu de inteles (unul e alb-negru, celalalt e color, unul e fara coada, celalalt cu coada, unul e mare, celalalt e mic), dar este certa; si ambii au numai o inrudire indepartata cu ursii, in pofida faptului ca sunt numiti ursi; iar micul panda are si ditamai coada, ca sa fie clar in ce relatii precare se afla cu ursii adevarati. Red panda este un animal foarte rar si foarte retras, asa ca daca apuci sa il vezi in salbaticie trebuie sa fii perseverent si norocos cat curpinde; mai mult de atat, micul ursulet panda rosu este si foarte greu de crescut in captivitate, asa ca gradinile zoo care il gazduiesc sunt foarte putine. Banuiesc ca am fost intr-o zi foarte norocoasa, pentru ca am intalnit nu doar unul, ci doi ursuleti red panda care au binevoit sa-mi pozeze; aveau atat de mult spatiu si vegetatie in ditamai spatiile lor locative, incat la cat sunt de speriosi de obicei le-ar fi fost foarte usor sa se ascunda prin copaci ori prin iarba, si sa ma lase cu buza umflata. Dar iata-l pe acesta pozand ca un fotomodel profesionist, la doar cativa pasi de mine; sincer, poti sa nu il placi?