Fiesta himalayana in Gangtok, capitala Sikkim-ului

Sunt un norocos, e clar; nu eram decis daca sa mai stau inca o zi in Darjeeling, ori sa plec catre statul indian Sikkim, asa ca am hotarat ca daca obtin repede permisul pentru Sikkim, plec; l-am obtinut foarte usor, dar nu ma hotaram in ce directie sa o apuc: catre Ravangla din Sikkim-ul de sud, sau catre Gangtok din Sikkim-ul de est? Am dat cu banul, si a iesit Gangtok; mi-am luat bagajul si am suit intr-un taxi, iar cand am ajuns in statia de jeep-uri tocmai pleca un shared jeep catre Gangtok; am urcat in el in graba si am pornit la drum; am ajuns in Gangtok dupa vreo trei-patru ore, m-am cazat in cinci minute si am iesit sa vad orasul. Cand colo, ce sa vezi? La doi pasi de hotel tocmai incepuse o frumusete de ceremonie, o puja, si aflu ca asta e doar inceputul: a doua zi dimineata urma sa inceapa o mare fiesta locala in Gangtok, capitala Sikkim-ului: sarbatoarea Pang Lhabsol.

Dis-de-dimineata pe la 8 a inceput intai ceremonia religioasa tinuta de vreo zece calugari buddhisti; una cat se poate de serioasa, cu toba, alamuri si trambite tibetane; costumati in hainele “de duminica” ale calugarilor tibetani, o parte din oficianti aveau pe cap acele pitoresti caciuli galbene ca niste creste de cocos, iar cealalta parte caciuli rosii, conice; si banuiesc ca ceremonia era o ganapuja, pentru ca aveau mancare si ceai pe masutele joase intinse in fata lor.

Cu o zi inainte, in seara sosirii mele, puja fusese tinuta de patru oameni din comunitatea lepcha, ca din partea acesteia: trei barbati si o femeie (care a si intrat in transa) au oficiat o ceremonie religioasa pe cat de interesanta pe atat de enigmatica; acum cei patru lepcha (nici nu stiu daca erau preoti, samani sau altceva) ascultau cuminti puja tinuta de calugarii buddhisti, usor timorati de zgomotul impresionant al tobei, alamurilor si trambitelor tibetane, dar paziti de un tanar lepcha imbracat intr-un fabulos costum traditional.

Nici nu se terminase puja buddhista cand a inceput show-ul principal, pe o scena amenajata frumos ceva mai incolo, langa care se stransese buluc de lume. Intai a fost spectacolul autoritatilor sikkimeze, care s-au intrecut in discursuri mai mult sau mai putin sforaitoare despre semnificatia sarbatorii, o bucata de timp destul de rezonabila; apoi a intrat pe scena prima trupa de dansatori, din comunitatea nepali, iar multimea s-a aprins imediat si a aplaudat frenetic; dupa care au urmat cei din comunitatile lepcha si bhutia, si tot asa; imbracati in costume superbe specifice fiecarei etnii, dansatorii din cele trei comunitati majore ale Sikkim-ului s-au intrecut in dansuri si cantece care de care mai frumoase cateva ore bune, pana spre ora trei.

Dar ce este cu aceasta sarbatoare Pang Lhabsol? Stiam despre ea ca se tine in Ravangla, la finalul lui august, si ca este o sarbatoare religioasa inchinata lui Kangchendzonga, cel de-al treilea varf muntos al planetei (8598 de metri!) si totodata spiritul protector al Sikkim-ului. De altfel, acesta este motivul pentru care ezitam intre Ravangla sau Gangtok: habar nu aveam despre sarbatoarea din Gangtok si nu stiam daca in Ravangla s-a terminat sau nu sarbatoarea religioasa (am aflat apoi ca se terminase in ziua plecarii mele din Darjeeling, deci cand am dat cu banul a iesit exact ce era mai bine). In Gangtok pare-se ca se desfasoara versiunea mundana a sarbatorii din Ravangla, fara dansurile sacre buddhiste, marea atractie din Ravangla, dar avand in schimb minunatele dansuri lumesti ale comunitatilor nepali, bhutia si lepcha; avand ca motiv principal unitatea si fratia celor trei etnii principale ale micului stat indian Sikkim, sarbatoarea din Gangtok porneste de la pretextul rememorarii unui juramant de fratie vesnica intre lepcha si bhutia, incheiat prin sec. 13 intre conducatorul lepcha si conducatorul bhutia ce tocmai sosise impreuna cu oamenii sai din Tibet.

Sikkimezii de astazi considera acest moment ca fiind extrem de important in istoria lor, asa ca scena juramantului nu doar ca are in Gangtok un grup statuar foarte respectat (in fata caruia facusera puja intai cei patru lepcha iar apoi calugarii buddhisti) ci a si fost recompusa de mai multe ori in timpul sarbatorii, de catre dansatori. Chiar am avut senzatia ca se exagereaza putin cu remomorarea acestui juramant, parca pentru a le aminti nepalezilor (veniti in Sikkim mult dupa acest juramant, doar prin sec. 19, dar astazi majoritari in Sikkim) ca ei nu au fost parte la acea intelegere…

Bun, dar ce impresii mi-au lasat cele trei etnii? Dansurile si cantecele lepcha sunt blande si melancolice, si se cunoaste chiar din ele ca lepcha nu au fost niciodata un trib razboinic, precum bhutia sau nepali; numiti si rong, lepcha au fost primii locuitori ai Sikkim-ului, fiind o etnie tibeto-birmana de rasa mongoloida, despre care nu se stie precis de unde au venit; astazi sunt recunoscuti de constitutia Indiei printre populatiile tribale ale Uniunii, iar in Sikkim ei reprezinta vreo 13 % din populatie, optiunile lor religioase fiind diverse: buddhism, samanism (vechea religie lepcha, numita Mun), crestinism (adus de misionarii englezi in perioada coloniala) si hinduism, la care se adauga ritualuri in care elementele buddhiste si cele Mun sunt intrepatrunse; costumele femeilor lepcha nu sunt foarte atractive, insa ale barbatilor sunt grozav de interesante, fiind usor de recunoscut dupa haina-mantie din panza dungata, incheiata pe un umar, si caciula rotunda.

Primul lucru pe care l-am remarcat la bhutia a fost faptul ca hainele lor generoase in culori si in falduri sunt tipic tibetane, iar dansurile si cantecele lor sunt si ele cat se poate de tibetane; cu un puternic iz extrem oriental, ritmurile bhutia pot fi ori lente si grave, ori vesele si pline de viata, cand dansatorii (mai ales barbatii) topaie cu exuberanta candida a unor copii de cativa anisori: este o adevarata distractie sa-i vezi aruncand cu mainile si cu picioarele in toate directiile. Veniti in Sikkim prin sec. 13, din Tibetul de est, bhutia vorbesc o limba numita si tibetana sikkimeza, in mare masura reciproc inteligibila cu tibetana si cu limba dzongkha vorbita in statul vecin Bhutan; li se mai spune si sikkimezi, pentru ca pana in 1973-1975 bhutia au fost etnia dominanta in Sikkim, dupa ce in 1642 au constituit aici un regat in parte dependent de Tibet, condus de un chögyal (rege) dintr-o dinastie de origine tibetana. Astazi bhutia mai constituie doar 16 % din populatia Sikkim-ului, sunt buddhisti vajrayana ca mai toti tibetanii si au trasaturile cele mai mongoloide dintre toti locuitorii Sikkimului; si foarte probabil ca au pastrat mici nostalgii dupa vremurile in care ei erau elita dominanta a Sikkim-ului.

Dansurile si cantecele nepalezilor au fost cele mai aplaudate, nu doar pentru ca majoritatea celor din multime erau nepalezi ci si pentru ca ele sunt cele mai lumesti din intregul Sikkim: bine ritmate si pline de viata, ele cuprind la un loc senzualitatea tipic indiana (cu leganari din solduri, chemari lascive din unduirea mainilor si alte mesaje nu mai putin telurice, spre deliciul multimii) si asprimea vesela a muntelui. Pun pariu ca la petrecerile din Sikkim cel mai mult se asculta si se danseaza muzica nepaleza, iar daca exista cumva si o manea sikkimeza ea nu poate fi decat pe ritmuri nepali. Costumele barbatilor nepalezi sunt moderate in culori, in schimb ale femeilor sunt fabuloase: femeia nepaleza este superb pusa in evidenta atat prin podoabele si culorile purtate, cat si prin locul central pe care adesea il ocupa in povestile cantecelor si in dansurile nepaleze.

Iar cand ii vezi pe dansatorii nepalezi atat de patimasi parca incepi sa iti explici (mai in gluma, mai in serios) de ce aceasta etnie venita in Sikkim doar prin sec. 19 a reusit in mai putin de doua secole sa constituie 67 % din populatia micului stat himalayan, punand capat in 1975, cand Sikkim a devenit stat al Uniunii Indiene, dominatiei de cateva secole a sikkimezilor bhutia. Evident, venirea nepalezilor a modificat radical formula religioasa si etnico-lingvistica a Sikkim-ului: spre deosebire de bhutia si lepcha, cei mai multi nepalezi sunt de religie hinduista (si doar o mica parte sunt buddhisti), sunt un amestec foarte reusit intre versiunea indiana a rasei europoide si rasa mongoloida (creat prin asimilarea de catre nepalezi a unor etnii himalayene de origine tibeto-birmana), iar limba nepalezilor, numita nepali, apartine marii familii a limbilor indiene.

Una peste alta, acest Pang Lhabsol a fost o fiesta himalayana la care nici nu visam cand am ajuns in Sikkim; cred ca nu poate fi o ocazie mai buna sa faci cunostinta cu oamenii unei tari decat mergand la sarbatoarea la care ei isi celebreaza cu ceremonii religioase, costume populare, cantece si dansuri momentul istoric al nasterii ca popor; e adevarat, a fost o fiesta lipsita de dezmatul culinar si bahic obisnuit in occident si desfasurata intr-o ordine fara cusur, mentinuta de politaii sikkimezi si de elevii unei scoli militare indiene; imbracati in uniforme cu esarfe si brauri colorate si cu  panase rosii la bonete, cadetii (si mai ales cadetele) aratau cat se poate de fotogenic. Si inca ceva: copiii sikkimezi sunt - fara  vorbe mari - incredibil de frumosi si de cuminti…

Stiu, sunt turisti care s-ar da peste cap sa vada o asemenea nebunie de costume, cantece si dansuri himalayene, in timp ce eu am nimerit acolo ca musca in lapte, dupa ce am dat cu banul in ce parte sa merg. Daca insa din Darjeeling as fi mers la Ravangla, asa cum parea logic si cum intentionam initial, as fi ratat si sarbatoarea din Gangtok si pe cea din Ravangla; va sa zica indecizia mea m-a facut (inca o data) sa dau cu banul, iar banul (ori intuitia, norocul sau ce-o fi…) m-a condus cu precizie acolo unde merita sa ajung; sa fie limpede, initial aveam de gand sa “sar” peste Gangtok din cauza informatiilor din Lonely Planet, probabil insuficient actualizate, insa undeva in fundal imi bazaia un gand insistent: du-te la Gangtok, du-te la Gangtok! - dar de ce sa fac asta?, raspundea tacticos ratiunea, uite ce zice Lonely Planet, ca nu-i mare lucru de vazut acolo; - nu mai intreba, doar du-te la Gangtok!, bazaia drept raspuns acel gand. Asa ca trebuie sa imi notez neaparat, spre tinere de minte: cand calatoresti urmeaza-ti intuitia, nu ratiunea; in mod sigur ea stie mult mai bine decat Lonely Planet si orice alte ghiduri unde chiar merita sa ajungi; iar la nevoie sa nu iti fie rusine sa dai cu banul…