Ravangla: cum sa pierzi timpul in Sikkim, pe coclauri himalayene (1)

Ravangla este genul de loc in care te intrebi de ce ai ajuns, si la care ii vizitezi tot centrul in 5, maxim 7 minute; si totusi am petrecut 4 zile in Ravangla, iar cand sa plec priveam cu regret dealurile scaldate de soare din jurul asezarii si culmea, imi venea sa mai raman; asta desi in timpul sederii in Ravangla am avut si ploaie, si lipitori setoase de sange, iar cu o zi inainte am incercat sa plec din Ravangla spre urmatoarea destinatie si nu am putut. Dar sa vedem de ce…

O zi in Ravangla

In Ravangla totul e aproape si la indemana, la cativa pasi de tine: ieseam din hotel si facem sapte metri pana in restaurantul Kookie, dupa care traversam strada si mai mergeam inca trei metri pana in Cyber Café; pana la prima statie de jeep-uri aveam de mers 10 metri din hotel, pana la a doua statie de jeep-uri, 15 metri, iar taxiurile erau imediat dupa Kookie. Ar putea parea cea mai usoara viata din lume pentru un turist, si totusi nu a fost chiar asa.

Dimineata in Ravangla incepea cu soare si vreme superba; cu ceva timp inainte de pranz incepeau sa se inteteasca valurile de ceata care aici, la poalele Himalayei, au obiceiul sa apara si dispara dupa cum le nazare: acum poate fi soare, peste cinci minute te poti pomeni in mijlocul unui nor de ceata densa, iar in alte cinci minute poate fi iar soare. Ravangla e la 2000 de metri altitudine, asa ca inaltimea - oricat de mica ar fi conform standardelor himalayene - isi pune si ea amprenta pe vreme. Undeva dupa pranz incepea prima ploaie, marunta si deasa, dupa care restul dupa-amiezii ramanea mai mult ploioasa, chiar daca se mai insenina putin din cand in cand. La ora 6 se intuneca, iar pe la 7 si jumatate se inchideau mai toate dughenele, crasmele si magazinele din Ravangla; dupa care pe la ora 9 se auzea fluierul prelung al politaiului de la intersectie, de mai multe ori, la care ii raspundea fluierul unui politai postat mai incolo; am presupus ca pur si simplu dadeau stingerea!, pentru ca imediat dupa aceste fluiere se mai auzeau cateva obloane trantite, ale foarte putinelor dughene ce nu inchisesera inca.

Ravangla este un loc mai ploios decat alte locuri din Sikkim, m-a asigurat un localnic. Bun, cu ploaia inca ma puteam obisnui (putin mai greu a fost doar sa ma resemnez sa fiu jilav si suculent mai tot timpul, ca un smarc),
insa venirea noptii la ora 6 si inchiderea dughenelor cu facilitati turistice de la 7,30 mi s-au parut prea de tot; nu sunt o fire matinala, si oricate juraminte am facut in Ravangla sa ma trezesc odata cu soarele nu am reusit mare branza, asa ca zilele mele aici au fost scurtate dramatic. Sa adaugam la asta taifasul oriental (localnicii sunt atat de prietenosi incat daca ii spuneam unuia ca am o problema, in doua minute ea era discutata cu seriozitate de un sfert din localnicii din centru, de nu mai stiam cum sa scap), incetineala jeep-urilor locale si a taxiurilor cu care am explorat imprejurimile, si se va putea intelege cat de cat de ce in Ravangla am stat mult mai mult decat am intentionat initial.

Cei doi Tshering-i

Cat am stat in Ravangla am avut nevoie de un sofer de taxi cu care sa calatoresc prin imprejurimi; asa ca m-am ales nu cu unul, ci cu doi; cei doi Tshering-i, le-am spus eu: Tshering Bhutia si Tshering Tamang, zis si Obisek. Avand putin peste 20 de ani, cei doi sunt foarte buni prieteni; firesc ca nu aveam nevoie de doi soferi, insa cei doi sunt mai mereu nedespartiti, asa ca daca vorbeam cu Tshering Bhutia sa ma duca undeva, de indata Tshering Tamang alias Obisek isi lasa treburile balta si venea cu noi.

Cei doi Tshering-i par a fi nascuti special pentru a se completa unul pe altul: Tshering Bhutia arata serios, tacut si muncitor; in schimb Obisek pare mai degraba gures si pierde-vara; cand i-am spus odata ca celor din etnia nepali pare sa le placa sa stea de vorba si sa cante mai mult decat sa munceasca, Obisek a completat cu candoare, ca un adevarat nepalez: si sa danseze… Ca mai toti localnicii, Obisek are o problema in rostirea sunetelor ş, ci si gi, pe care le inlocuieste fara ezitare cu s, ţ si dz; rezultatul este o balmajeala anglo-nepaleza-sikkimeza care aduce mult cu rostirea peltica a unui copil usor intarziat; uneori imi lua un minut sa inteleg ceva din propozitiile sale absconse, rostite pe tonul inalt si pripit cu care se vorbeste adesea in India; iar fis in loc de fish, maţ in loc de much, vilidz in loc de village si ţeindz in loc de change sunt doar cateva exemple palide din ce mi-au auzit urechile de la Obisek.

Tshering Bhutia este din etnia bhutia, iar Tshering Tamang alias Obisek este un tamang nepali, adica un nepalez din etnia tamang; in Sikkim se obisnuieste ca numele etniei sa fie trecut in acte ca nume de familie, asa ca un alt nume de familie foarte raspandit pe aici este Lepcha, purtat de cei din etnia lepcha. Tshering Bhutia e din partea locului, in timp ce Obisek este imigrat aici cu familia tocmai din Kathmandu, capitala Nepalului vecin. Tshering Bhutia e buddhist (mai degraba teoretic, se pare), in timp ce Obisek e nascut tot buddhist, dar pe la 8 ani a trecut la crestinism, odata cu toata familia sa; atunci a primit si numele de botez Obisek, pe care de atunci il foloseste in locul numelui buddhist Tshering. Probabil ca au trecut la crestinism dupa imigrarea in Sikkim: in Nepal nu stiu sa existe comunitati de localnici crestini, in timp ce in Darjeeling si Sikkim o parte din localnici (mai ales lepcha) au trecut la crestinismul sectar adus in zona de misionarii englezi. In fine, amandoi Tshering-ii sunt de statura medie si slabanogi ca si cum ar sari peste cel putin jumatate din mese, ca mai toti localnicii; insa Tshering Bhutia are trasaturi clar mongoloide (probabil s-ar incadra in peisaj la fel de bine si in Beijing, Seoul sau Tokyo), in timp ce Obisek e brunet si cu trasaturi europoide, si doar daca te uiti atent la el vezi ca are ochii putin dusi inspre tample. Prietenosi, amuzanti si copilarosi, cei doi Tshering-i au fost sarea si piperul in cele cateva zile pe care le-am petrecut in Ravangla.

De ce sa te opresti in Ravangla

Ravangla este o mica asezare in Sikkim-ul de sud, cocotata la 2000 de metri pe unul din dealurile uriase de la poalele muntilor Himalaya. Bun, dar ce poti sa vezi aici? Sincer, lista nu e lunga: o gompa (manastire buddhista tibetana) frumoasa foc, un mic lac conceput de natura dupa standarde zen si o statuie gigantica a lui Buddha Shakyamuni, inca neinaugurata; in Mane Choekhorling Gompa are loc in august varianta buddhista a sarbatorii Pang Lhabsol, de care am povestit deja cu ocazia vizitei mele in Gangtok, si inca o sarbatoare, tot religioasa, prin octombrie-noiembrie.

Restaurantul cel mai bun al oraselului, Kookie, trebuie si el mentionat ca atractie locala: mancarea tibetana de aici este de nota 10 la preturi imbatabile, si merita sa incerci aici nu doar celebrii momos, coltunasii tibetani umpluti cu carne sau cu verzaturi, ci si sya phalays, care sunt un fel de placinte mari cu diverse carnuri la mijloc; daca veneai la Kookie dimineata la prima ora aveai si un bonus: una dintre femeile de la bucatarie canta cu voce cristalina incantatoare cantece nepaleze; nu am vazut-o niciodata la fata, dar dupa cum canta nu mi-o puteam inchipui decat ca pe o zana. Iar unul din peretii din Kookie e plin cu panouri pe care turistii care au trecut pe aici si-au lasat notitele cu impresii; dupa o verificare sumara a notitelor am concluzionat ca majoritatea sunt net laudative pentru Kookie si Ravangla, insa nu am vazut niciuna a vreunui turist roman; anul trecut un englez mi-a spus ca e prima data cand vede un roman in indepartata vale Spiti, asa ca nu ar fi de mirare nici ca notita lasata de mine sa fie prima lasata de un roman pe peretele de fituici “We Were Here” din Kookie.

Prin apropriere de Ravangla vei gasi privelisti frumoase cu giganticul varf Kangchendzonga (cel de al treilea varf al lumii) atunci cand cerul este clar, doua gompa frumoase la Ralang, la 13 kilometri de Ravangla, o mica manastire Bön la cativa kilometri de orasel, varful Maenam Hill (inalt de 3150 de metri dar considerat, conform standardelor himalayene, tot “deal”) si Maenam Wildlife Sanctuary, in care daca ai noroc (cu carul) poti vedea ursuleti panda rosii si fazani monali, pasarea simbol a Sikkim-ului; Ravangla este un bun nod de legaturi intre Sikkim-ul de sud si Sikkim-ul de vest, si tot de aici poti vedea si doua din cele patru pesteri sacre ale Sikkim-ului, toate legate de marele maestru buddhist Padmasambhava, considerat parintele buddhismului tibetan, care a stat o perioada de timp in Sikkim, spre finalul secolului 8.

In vizita la o familie bhutia

Intr-o zi ne intorceam spre Ravangla de nu stiu unde, eu si cei doi Tshering-i, cand Tshering Bhutia a oprit langa o casuta modesta si izolata, la o margine de padure. Acolo statea unchiul sau cu familia, si Tshering voia sa il vada putin si sa bea un ceai cu el; asa ca iata-ma si pe mine, in premiera absoluta, intr-o scurta vizita la o familie de mici fermieri bhutia din Sikkim.

Pentru inceput am fost invitat la un ceai negru cu lapte, cum e obiceiul in Tibet si in Sikkim, si la niste prajituri care aveau un gust ca al chec-ului de la noi, desi sigur erau facute din orez. Apoi gazda ne-a dat sa gustam niste boabe cu un gust foarte interesant, despre care Tshering-ii mi-au spus ca e un fel de leac intaritor foarte bun; dupa care a mai adaugat si o mica farfurioara cu pickle, ceva nelipsit in bucataria indiana, avand cel mai apropriat echivalent in picanteria din Ardeal: este un un fel de sos rece, foarte concentrat, din diverse plante si fructe, amarui, aromat si puternic condimentat, ce se pune in cantitati mici pe gustarele indiene cum sunt paratha, lipiutele indiene; imi place asa de mult pickle, incat imediat ce am sosit in India am cerut la micul dejun aloo paratha with pickle; insa in casa modesta a familiei bhutia ma astepta o surpriza: in farfuriuta nu era orice pickle, ci dingri pickle, din care mai mancasem anul trecut cand am fost in valea Spiti si care imi placuse la nebunie; Jeevan, soferul meu de atunci, mi-a spus ca este asa de aparte pentru ca se face dintr-o planta ce creste doar pe pantele dealurilor himalayene, si este facut cu mana, in casa. Iar gazda mi-a adus sa vad si planta cu pricina, aratandu-mi ca delicatesa dingri pickle se face doar din mugurii acesteia.

Multumit de incantarea cu care savuram farfuriuta minuscula cu dingri pickle, stapanul casei a inceput sa imi pregateasca o tongba cu chhang, “berea” traditionala sikkimeza; am ezitat o clipa daca sa accept sau nu, dupa care lacomia din mine a cedat si am capitulat fara proteste. De indata ce am gustat din ea am devenit glumet, spre amuzamentul celor doi Tshering-i si al gazdelor; asa ca pater familias si-a facut si el o tongba cu chhang, ca sa nu fie mai putin zambaret ca mine; se prapadeau de ras cand spuneam eu tongbaaa (cu emfaza mioritica, probabil), asa ca m-au avansat in functia de fotograf al familiei, si pana la infratirea intre popoare nu a mai fost decat un pas minuscul.

Lasand la o parte latura vesela a povestii, trebuie sa spun ca locuinta in care eram oaspete era cat se poate de modesta si de spartana, ca din alt secol: o bucatarie - camera de zi cu o soba in mijloc, in jurul careia se derula mai toata activitatea casnica: gatit, incalzit, povesti la gura sobei etc; un raft cu vase si blide de bucatarie si un pat de scanduri pe care am fost invitat sa stau, in timp ce gazdele stateau in picioare sau ghemuiti; iar la un moment dat stapanul casei a inceput sa macine orez intr-o instalatie atat de arhaica incat nici nu ii stiu denumirea: o piatra rotunda, mare si grea, peste care a asezat o piatra ceva mai mica pe care a invartit-o deasupra primei pietre, dupa ce pe ea pusese orezul; au rezultat doua-trei maini de orez macinat pe care mi le-a aratat cu resemnare ca fiind masa de seara pentru toata familia.

Atacat de lipitori

Citisem in ghidul Lonely Planet ca in Sikkim trebuie sa te feresti de lipitori; dupa care ma mai prevenise si Obisek sa am grija la liţis, ceea ce voia sa insemna leeches, firesc. Ambele avertismente mi s-au parut exagerate: cum sa te atace lipitorile asa din senin, daca nu intri in apa?

Insa lipitorile din Sikkim nu au nevoie de apa, ci doar de iarba umeda, care este berechet in Sikkim; sunt mici, de vreo doi centimetri banuiesc, insa pe cat sunt de mici pe atat sunt de belicoase; asa ca la primul atac al lipitorilor asupra mea am gasit doua intr-o sanda si una in cealalta sanda; toate in viata, desi normal era sa fi fost zdrobite in timpul mersului; si pareau destul de furioase, avand in vedere ca inca nu apucasera sa guste nimic. Am incercat, in spiritul compasiunii buddhiste, sa le evacuez din incaltamintea personala a domniei mele fara sa le provoc daune si prejudicii, insa se pare ca nu am reusit sa le conving, asa ca le-am inscenat sinuciderea, cu o crenguta; nu de alta, dar doream sa ma pot incalta iara fara complicatii suplimentare.

Urmatorul mini-vampir a aparut din senin pe bratul meu stang, in timp ce mergeam cu taxiul; nu stiu de cat timp era acolo, insa jivina era cracanata de cat sange supsese deja; asa ca dintr-o singura bleanda am reusit sa scap de ea, dar si de sangele cu care bestia ma facuse donator onorific. Dupa care a mai aparut inca o fiara setoasa de sange, intr-o soseta; habar nu am cum a reusit sa intre acolo, insa si asta isi facuse plinul din resursele mele personale; pana la urma decedase din cauza miscarilor din timpul mersului, satula si fericita.

In alta zi m-am oprit vreun minut langa un pod peste un parau din padure, sa fac ceva poze; iar o bestie a aterizat din senin pe unul din degetele de la mana mea stanga: deja se prinsese temeinic de piele si incepuse sa suga, dand din coada ca o potaie; abia ce am scapat de ea, fiindca era ancorata asa de bine incat nu au fost suficiente injuriile si amenintarile, fiind nevoit sa recurg si la loviri si alte violente. Recunosc ca in momentul acesta am inceput sa ma sperii putin, pentru ca nu intelegeam de unde planase bidigania direct pe degetul meu, gata pregatita de ospat. Am inteles ca e cazul sa am opriri cat mai putine si mai scurte cat timp sunt in padure: din moment ce padurea in intregime este un loc umed e clar ca ma pot pomeni atacat de alte bidiganii din astea in orice clipa. Am incercat sa nu mai am nicio oprire pana sus pe deal, unde am vizitat o veche gompa tibetana; zadarnic, cand m-am descaltat sa intru in gompa micii calugari-copii de acolo mi-au aratat ca am un picior patat cu sange, iar din sanda au sarit furioase (ce vrei, le deranjasem de la masa…) doua bestii ce apucasera deja sa profite de mine, dar inca erau flamande si tocmai voiau sa treaca la felul doi. Fiind cu copiii de fata am incercat sa fiu un exemplu pozitiv si le-am evacuat cu blandete in iarba, folosind o hartie; e adevarat, am smuls priviri admirative de la mini-calugarii tibetani, dar numai eu stiu cum am reusit sa imi inghit injuraturile…

Una peste alta, lipitorile din Sikkim trebuie luate in serios, e limpede; totusi ghidul Lonely Planet si localnicii spun ca bestiile sugative nu sunt deloc periculoase; nu transmit nimic atunci cand musca, asa ca puteti citi in continuare postarile despre Sikkim, nu se ia…