Călătorii spre Tibet (3)

Tibetul poate fi regăsit, într-un fel sau altul, în mai multe locuri din jurul munţilor Himalaya, și nu doar acolo, începusem să povestesc în primele două părţi ale acestui mic serial despre călătoriile spre Tibet; în prima parte am relatat despre Dharamshala, Tashi Jong, Rewalsar, Ladakh și valea Spiti, iar în a doua parte despre Tibetul central, astăzi ocupat de chinezi, și despre problema tibetană: a fi sau a nu fi Pro Tibet. Astăzi voi merge mai departe și voi povesti despre alte porţi de intrare în Tibet: unele aflate la mare depărtare, iar altele surprinzător de aproape...

Nepal: călătorie spre Tibetul de altădată

 

Relaţiile dintre Nepal și Tibet sunt atât de vechi încât nimeni nu le mai știe începutul; aflat imediat la sud de Tibet, de-a lungul lanţului himalayan, Nepalul a fost dintotdeauna puntea de legătură dintre Tibet și restul lumii: prin Nepal au trecut rutele comerciale dintre Tibet și India și tot pe aici au venit, timp de secole de-a rândul, învăţăturile buddhiste care i-au transformat pe vechii tibetani dintr-o naţie de războinici fioroși în poporul pașnic și blând de astăzi. În evul mediu Nepalul era dominat politic și cultural de etnia newar din Valea Kathmandu; strâns înrudiţi cu tibetanii prin rasă și limbă, newarii au creat în această vale himalayană o civilizaţie puternic influenţată atât de indienii de la sud de Himalaya cât și de tibetanii de la nordul ei; o bună parte din newari au păstrat și în zilele noastre buddhismul mahayana, foarte asemănător cu buddhismul tibetan, și probabil că cel mai newar oraș din Nepalul de azi este Patan, aflat imediat la sud de capitala Kathmandu.

 

Una peste alta tibetanii s-au simţit bine în Nepal, dintotdeauna, iar între tibetani și newari a existat o relaţie foarte specială, cu multe secole de relaţii pașnice, comerţ și influenţe culturale reciproce; în Nepal sunt și două dintre marile locuri de pelerinaj ale buddhismului tibetan, ambele legate de același Padmasambhava (Guru Rinpoche), părintele buddhismului tibetan, de care povesteam în prima parte a acestei postări despre Tibet: peștera sacră Pharping din Valea Kathmandu și peștera sacră Maratika (Haleshi) din Khotang, în Nepalul de est. În îndepărtatele districte Humla, Dolpa și Mustang din colţul nord-vestic al Nepalului locuiesc astăzi urmașii fostului regat tibetan Mustang (Lo), de religie buddhistă și vorbind un dialect tibetan; iar în districtul Solukhumbu din zona Everestului locuiesc faimoșii sherpas (cu care în mod tradiţional se fac ascensiunile alpiniștilor vestici pe marile vârfuri himalayene), veniţi acum câteva secole din Tibet, de religie tot buddhistă și care vorbesc o limbă înrudită cu tibetana.

Relaţiile fraterne dintre Nepal și Tibet au durat până prin sec. 18, când Nepalul a fost ocupat de războinicii gorkha veniţi din India de nord, de religie hinduistă; după invaziile gorkha în Tibet de la finalul sec. 18 Tibetul a preferat să-și închidă complet vechea graniţă spre sud și a intrat în izolarea sa notorie, din care s-a trezit brusc de-abia în 1959, în timpul invaziei chineze. După 1959 tibetanii au pornit din nou pe străvechile poteci himalayene către Nepal, în care s-au refugiat în număr mare din calea urgiei chineze; iar astăzi Nepalul are o comunitate tibetană de vreo 16.000 de refugiaţi, care numeric este a doua comunitate a exilului tibetan, după cea din India. Este o comunitate unită, puternică și vizibilă, având centrul la Boudhanath, în Valea Kathmandu; aici se află un vechi centru de pelerinaj buddhist pe care tibetanii l-au frecventat multe secole, așa că aici poţi vedea numeroși pelerini tibetani și un colţ din vechiul Tibet, ca înainte de 1959. Tot în Valea Kathmandu sunt și mai multe mănăstiri buddhiste tibetane, cum ar fi mănăstirea Kopan, a sectei Gelugpa, și mânăstirea Triten Norbutse, în care l-am vazut pe marele maestru tibetan Yongdzin Lopon Tenzin Namdak Rinpoche, conducătorul sectei Bönpo; iar dacă ești în căutarea unor piese de artizanat tibetan de calitate ai șanse foarte bune să le găsești tot aici, în Valea Kathmandu.

Sikkim și estul himalayan: frânturi din vechiul Tibet

 

Imediat la est de Nepal se află Sikkim, unul din statele cele mai mici ale Indiei; este adevărat că Sikkim-ul de astăzi este locuit în majoritate de nepalezi, dar tibetanii s-au stabilit aici încă din sec. 13, iar în 1642 au înfiinţat un mic regat himalayan în parte dependent de Tibet, numit Denzong (care în tibetană înseamnă Valea Orezului) și condus de un chögyal (rege) dintr-o dinastie de origine tibetană; așa că vestigiile trecutului tibetan al Sikkim-ului pot fi văzute la tot pasul. Tibetanii sikkimezi (bhutia) vorbesc o limba numită dranjongke (denzongke) sau tibetana sikkimeză, în mare măsură reciproc inteligibilă cu tibetana și cu limba dzongkha vorbită în statul vecin Bhutan; sunt buddhiști, iar până în 1973-1975 ei au fost etnia dominantă în Sikkim, așa cum povesteam recent după vizita în Gangtok, capitala Sikkim-ului.

 

Patronul spiritual al Sikkim-ului este nimeni altul decât Padmasambhava, părintele buddhismului tibetan; marele maestru a stat în Sikkim un timp, probabil după plecarea sa din Tibet, iar cele patru peșteri sacre ale Sikkim-ului sunt binecuvantate chiar de Padmasambhava, spun localnicii. Așa că sikkimezii au ridicat la Namchi o statuie gigantică a lui Padmasambhava, faimoasă în lume nu doar pentru cei 45 de metri înălţime ci și pentru portretul foarte reușit al maestrului buddhist. Iar peisajele himalayene din Sikkim sunt incredibil de frumoase: despre Ravangla și zona din jur am povestit deja pe larg, iar despre Sikkim-ul de vest voi povesti pe îndelete cât de curând.

Imediat la est de Sikkim se află micul stat independent Bhutan, ai cărui locuitori veniţi din Tibet au constituit în evul mediu un mic regat în multe privinţe similar cu al Sikkim-ului; nu am vizitat încă Bhutan-ul, dar știu despre el că este singurul stat independent de pe teritoriul Tibetului istoric, astăzi împărţit între China (cea mai mare parte) și India (Ladakh-ul, zis și Micul Tibet, Sikkim-ul și Arunachal Pradesh); în ultimul secol Bhutan a parcurs același proces de „nepalizare” a populaţiei ca și Sikkim-ul, diferenţa fiind că bhutanezii au ieșit învingători prin marginalizarea, uneori nemiloasă, a populaţiei nepaleze din Bhutan; Padmasambhava a trecut și pe aici, iar vestigiile tibetane sunt peste tot prin Bhutan. Iar imediat la est de Bhutan se află valea Tawang din vestul statului indian Arunachal Pradesh, de asemenea locuită de etnici tibetani și faimoasă pentru mănăstirea Tawang, despre care se spune că este cea mare mânăstire buddhistă (sau chiar cea mare mânăstire) de pe întreg teritoriul Indiei.

 

Reconquista tibetană: maeștrii

 

Când spui Tibet te gândești în mod automat nu doar la o regiune geografică ci și la un nepreţuit tezaur de spiritualitate buddhistă, acumulat de-a lungul secolelor de maeștrii tibetani și de incredibilii yoghini de pe Acoperișul Lumii; Tibetul are o dimensiune spirituală notorie, care adesea apare ca mult mai vizibilă decât dimensiunea sa geografică sau politică. Cine nu a auzit oare de Dalai Lama? Foarte probabil că are cel puţin aceeași faimă ca Papa de la Roma, chiar și aici în România, deși la prima vedere Dalai Lama (foto) pare mult mai străin spiritului european decât Papa.

Până în 1959 tibetanii au ascuns de ochii lumii acest tezaur spiritual: marii maeștri și liderii spirituali tibetani erau cunoscuţi nu doar pentru nepăsarea lor faţă de lumea materială ci și pentru secretismul absolut legat de practicile lor spirituale; după 1959 însă lucrurile s-au schimbat radical, din cauza invaziei chineze în Tibet și a efectelor ei devastatoare asupra buddhismului tibetan: înspăimântaţi de distrugerea marilor mânăstiri tibetane împreună cu nenumărate manuscrise vechi, de moartea a mii de călugări și maeștri și de prigonirea sistematică a buddhismului în Tibet, liderii spirituali tibetanii au decis că trebuie să lase orice secretisme la o parte și să își comunice învătăturile nepreţuite către restul lumii, înainte ca acestea să fie pierdute pentru întotdeauna. Urmarea este cunoscută: sute de maeștri tibetani s-au împrăștiat după 1959 prin toată lumea vestică cu scopul declarat de a-și propaga învăţăturile buddhiste tuturor celor care doresc să le primească. Dalai Lama a ţinut în decursul anilor un număr uriaș de conferinţe pe teme de buddhism prin occident, în timp ce la învăţăturile sale din Dharamshala, capitala indiană a exilului tibetan, vin mereu foarte mulţi vestici; iar tânărul și charismaticul Ogyen Trinley Dorje, cunoscut drept Karmapa și creditat uneori ca fiind urmașul lui Dalai Lama la conducerea buddhismului tibetan, a început deja să îi calce pe urme. Liderilor de școli buddhiste tibetane li se adaugă mari maeștri buddhiști stabiliţi după 1959 în occident și care au deja acolo mii de discipoli vestici: de exemplu Sogyal Rinpoche, autor al Cărţii tibetane a vieţii și a morţii (o „traducere” în termeniii gândirii occidentale a faimoasei Cărţi tibetane a morţii, revelată de Padmasambhava) și Namkhai Norbu Rinpoche, foarte cunoscut pentru învăţăturile Dzogchen, adică „Marea Perfecţiune”, pe care le-a dat în mai toată lumea. 

Așa că buddismul tibetan pare a se afla într-o adevărată reconquistă după tragedia din 1959; este adevărat, recucerirea nu este una politică, ci doar spirituală: au pierdut Tibetul, dar au câștigat zeci de mii de discipoli în occident, plus respectul și admiraţia lumii occidentale; iar buddhismul tibetan pare a fi tot mai puţin o modă a super-vedetelor de cinema și tot mai mult o învăţătură pe cât de veche și de orientală pe atât de actuală și de compatibilă cu cerinţele vieţii occidentale. Aș spune că occidentul cu civilizaţia sa profund materialistă și egotică se aflau într-un punct în care aveau o nevoie imperioasă să descopere buddhismul tibetan, pentru a face pasul uriaș al reîntoarcerii la spiritualitate și la compasiune faţă de semeni.

 

Un mare maestru tibetan în România: Namkhai Norbu, și Tibetul de lângă tine

 

Dintre marii maeștrii tibetani există unul singur care vine în România în fiecare an, pentru a transmite învăţături buddhiste: este vorba despre Namkhai Norbu Rinpoche, maestrul Dzogchen de care spuneam mai sus. Născut în Tibet și recunoscut de mic ca tulku (reîncarnare) a unui mare maestru, Namkhai Norbu a urmat în Tibet studii complete în domeniul buddhismului, iar în 1960 a fost invitat de marele tibetolog Giuseppe Tucci să predea ca profesor la Universitatea din Napoli, în Italia. Stabilit în Italia, Namkhai Norbu a început în 1976 să predea învăţături Dzogchen în occident, iar astăzi are mii și mii de discipoli în toată Europa - din Rusia până în Spania, în Statele Unite, în mai toată America latină, în Australia, Singapore, Taiwan și Japonia. Devenit în mare măsură occidental - deși nu a uitat niciodată să fie tibetan - Namkhai Norbu este primul mare maestru tibetan care a permis filmarea unui documentar despre viaţa sa, suportând intruziunea camerei de filmare în viaţa sa privată de-a lungul celor 20 de ani în care s-au filmat scenele documentarului: este vorba despre My Reincarnation, al regizoarei americane Jennifer Fox; pe care am și cunoscut-o în primăvară, la premiera în România a filmului.

Am avut bucuria să îi cunosc, în timpul călătoriilor în Dharamshala, și pe Dalai Lama și pe Karmapa; sunt două personalităţi fascinante, pe drept cuvânt, și ambii au deprins comunicarea în termenii gândirii vestice; dar numai după ce l-am cunoscut pe Namkhai Norbu am înţeles limpede că între înţelepciunea nepreţuită a Tibetului și modul de viaţă occidental nu există, în realitate, niciun conflict ireductibil; convieţuirea lor e posibilă, iar a avea un maestru de talia lui Namkhai Norbu este o șansă uriașă pentru a face din această unire a contrariilor o realitate de zi cu zi.

Am început acest mic serial dedicat călătoriilor spre Tibet vorbind despre Dharamshala, capitala exilului tibetan, așa că mi se pare firesc să închei povestea aici, acasă: pentru că în România există și o gompa, adică un mic templu buddhist tibetan, aflat în Merigar East, centrul de retragere al comunităţii Dzogchen; templul se află în comuna constănţeană 23 August, la doi pași de malul mării, fiind inaugurat în august anul acesta de către Namkhai Norbu Rinpoche, alături de oficialităţi locale, ziariști și discipoli sosiţi din mai toată Europa pentru învăţături Dzogchen; da, Tibetul pare a fi atât de departe, și totuși el este, într-un anumit sens, la doar câţiva pași lângă tine...


p.s. s-a putea să vrei să citești și Călătorii spre Tibet (2) ori Călătorii spre Tibet (1).