Ţara lui Dracula: o uriașă gogoașă turistică (1)

Acum câteva zile m-am jucat “de-a ghidul” amator pentru doi străini aflaţi în trecere prin București, la rugămintea unei amice, încercând să le arat ceva din București în puţinul timp pe care îl puteau aloca în scopuri turistice. Firește că i-am plimbat și prin Lipscani, iar când am ajuns în faţa bustului lui Vlad Ţepeș de la ruinele Curţii Domnești le-am explicat că el este personajul care a servit drept model pentru Dracula din romanul lui Bram Stoker. Când m-au auzit rostind Dracula au devenit și mai atenţi ca până atunci; m-au ascultat cu răbdare în timp ce le explicam despre legătura nefericită dintre Ţepeș si Dracula, făcându-mă să cred că reușisem să-i conving că mitul lui Dracula este o invenţie fără legatură cu realitatea; după care unul din ei m-a întrebat pe un ton serios: bun, și despre Dracula, contele de Transilvania, ce ne poţi povesti?!...

Aha, va să zică vreţi adevărul despre Dracula...

Bine-bine, acum lasă vraja și zi-ne adevărul despre Dracula, cam așa suna întrebarea aceea. Prima mea pornire a fost să le răcnesc: măi oameni buni, voi sunteţi turci, sau de ce nu înţelegeţi? Dracula nu a existat, e doar o invenţie! Însă le-am privit chipurile serioase și am înţeles că ceea ce le ceream era imposibil: să accepte acolo pe loc, fără luptă, că Dracula nu a existat! Pentru că se știe bine, povestea lui Dracula este unul dintre marile mituri ale lumii moderne, la fel ca și povestea lui Moș Crăciun; te poţi supăra pe turiștii care ajungând în Laponia vor să vadă unde e casa lui Moș Crăciun? Sigur că nu! Atunci de ce te-ar mira că turiștii ce ajung în România, promovată și cunoscută turiștilor drept Dracula Land, întreabă, cu toată seriozitatea, despre Dracula?!...

În mod inexplicabil, povestea lui Dracula are un număr nepermis de mare de suporteri chiar și aici, în România: o parte din ei habar nu au că este vorba despre o legendă contrafacută iar cealaltă parte nu se gândesc decât cum să obtină niște bani repede și fără multă bătaie de cap, exploatând cu cinism o uriașă gogoașă turistică; pentru că în realitate exact asta e povestea lui Dracula: o minciună de prost-gust, stupidă și kitschoasă; legătura ei cu istoria ori cu folclorul românilor este la fel de credibilă ca și legătura dintre Dracula și Moș Crăciun, iar singura ei calitate este aceea că promite (fără nicio acoperire) transformarea peste noapte a României într-un El Dorado turistic, mizând pe ignoranţa turiștilor străini și pe apetenţa lor bolnăvicioasă pentru povești sângeroase. Așa că mai departe voi povesti pe îndelete cum s-a înfiripat această pseudo-legendă și cum a ajuns ea să ocupe un loc absolut nemeritat în mitologia omului modern și în imaginea turistică a României: deși începută în anul 1431, povestea lui Dracula continuă chiar și astăzi, în anul 2012, iar victimele sale suntem noi, locuitorii din așa-numita Dracula Land…

“Strămoșii” lui Dracula: Drăculeștii

Vlad al III-lea, zis Ţepeș, a fost domnitorul Ţării Românești în 1448, 1455-1462 si 1476. În afara poreclei de Ţepeș a mai fost știut ca Drăculea, Draculea, Dragolea sau Dracula: tatăl sau Vlad al II-lea (unul din fiii lui Mircea cel Bătrân) fusese primit în Ordinul Dragonului de către Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei și împărat al Imperiului Romano-German, așa că a rămas în istoria noastră drept Vlad Dracul. Vlad Dracul a fost și el domnitor al Valahiei (1436-1442 și 1443-1447), iar descendenţii săi au rămas cunoscuţi în istorie drept Drăculeștii, în opoziţie cu o altă ramură a vechii familii a Basarabilor, numită Dăneștii; așa se face că fiul lui Vlad Dracul, Vlad Ţepeș, s-a ales și cu numele de Drăculea, care însemna pur și simplu “al lui Dracul”.

Vlad Ţepeș s-a născut în anul 1431 la Sighișoara, pe când tatăl său se afla în exil în Transilvania, și pare-se că și-a petrecut primii ani ai copilăriei tot acolo; pesemne că aceasta este una dintre foarte puţinele legături dintre Vlad Ţepeș si Sighișoara, desi în zilele noastre s-a încercat acreditarea ideii (de un prost-gust ţipător, între noi fie vorba) că Sighișoara ar fi cetatea lui Dracula. Când avea doar cinci ani Vlad a fost și el primit în Ordinul Dragonului. Se pare că între 1443 și 1447 a fost ostatec la turci, așa că a locuit în Edirne (Adrianopol), capitala de atunci a otomanilor. A domnit o scurtă perioadă în 1448, după care a trăit în exil în Moldova și apoi în Ungaria, pe lângă Iancu de Hunedoara, până în 1455, când a reușit să preia a doua oară domnia. Se afirmă adesea că Bran ar fi castelul lui Dracula, deși nu există dovezi că Ţepeș ar fi locuit aici; poate cel mult s-a luptat pentru el în timpul unor incursiuni împotriva sașilor; așa că cei care afirmă sus și tare că Sighișoara e cetatea lui Dracula iar Bran e castelul lui Dracula ar face bine să mai reflecteze puţin la tâmpeniile infantile pe care le susţin.

Adevăr și minciună despre… ţepe

În iarna 1461-1462 sultanul Mahomed al II-lea, care cucerise Constantinopolul în 1453, l-a trimis pe Hamza Pașa în fruntea a 1000 de spahii turci cu misiunea să îl aducă pe Ţepeș legat la Constantinopol; Ţepeș i-a capturat pe toţi și i-a tras în ţeapă, fiind foarte cunoscut detaliul, oarecum anecdotic, că la Hamza Pașa i-a hărăzit o ţeapă mai înaltă, potrivită cu înaltul său rang. Apoi a traversat Dunărea și a devastat nordul Bulgariei, ocupat de turci, lăsând în urma sa circa 24.000 de turci și bulgari omorâţi; și foarte probabil că la mulţi prizonieri li s-a aplicat pedeapsa de la care i s-a tras porecla de Ţepeș: tragerea în ţeapă.

S-a vorbit foarte mult și foarte apăsat despre cruzimea lui Vlad Ţepeș, susţinându-se obsesiv că acesta era un monstru sadic, care omora și chinuia din pură plăcere; este un mare neadevăr (ca să nu spun o mare ţeapă…), această imagine fiind datorată campaniei de denigrare duse împotriva sa de sașii din Sibiu și mai ales din Brașov. Adevărul curat este că întreaga Europa a acelor vremuri era un tărâm al cruzimilor inimaginabile, în care se aplicau cu incredibilă ușurinţă pedepse și torturi de o barbarie cruntă; mă mulţumesc să amintesc despre două pedepse infiorătoare din istoria noastră, date lui Gheorghe Doja în 1514 și lui Horia și Cloșca în 1785; iar filmul Braveheart cu Mel Gibson este cunoscut tuturor, dar a avut cineva curiozitatea să citească despre execuţia oribilă a eroului scoţian William Wallace, întâmplată în Anglia anului 1305?

Ţepeș nu este creatorul pedepsei cu tragerea în ţeapă, așa cum s-ar putea înţelege din legenda ţesută în jurul său. Era o pedeapsă larg raspândită în toată lumea, iar în Europa a fost preferată de turci și de ruși, deși a fost aplicată și de alţii de prin Europa, cum ar fi polonezii, suedezii și englezii. Este limpede însă că a fost pedeapsa lui favorită, din moment ce i-a adus porecla de Ţepeș; dar nu există niciun fel de dovezi istorice că Ţepeș întindea ospeţe în faţa pădurilor de ţepe în care agonizau bieţii condamnaţi, și că mânca și bea desfătându-se cu priveliștea aceea înfiorătoare, așa cum s-a spus mai târziu despre el; aceasta este o adăugire a denigratorilor săi sași, care au încercat din răsputeri să îl transforme într-un monstru în ochii Europei. Și încă ceva: porecla de Tepeș i-a fost dată de turci (Kazıklı Bey, în limba turcă) pentru că turcii au fost, de departe, cei mai loviţi de mânia lui Vlad; or, știindu-se bine ce relaţii nefericite am avut cu turcii pentru mai multe secole (cât și faptul că totuși nu noi, ci ei au început…) îl putem oare condamna pe Ţepeș că a ales o asemenea cale de a-i îngrozi pe turci?

Să fie limpede, nu încerc să fac din Vlad Ţepeș un sfânt: era un principe foarte crud, într-o Europă în care cruzimea era o modă extrem de răspândită, și în care principii se întreceau unul pe altul în cruzime; dar Ţepeș nu a ieșit din standardele de cruzime ale epocii sale, oricât ar suna de cinic această concluzie. Și nici nu voi încerca să fac din Ţepeș un erou naţional, așa cum era la modă în timpul lui Ceaușescu; aș spune, mai degrabă, că Ţepeș a fost un domnitor care a vrut multe, dar a reușit puţine: având marea neșansă de a fi prins la mijloc între Regatul Ungariei (condus de Matei Corvin, cel mai mare dintre regii ei) și Imperiul Otoman (aflat într-unul din momentele sale cele mai bune, imediat după cucerirea Constantinopolului, și condus de marele Mahomed al II-lea) Ţepeș a încercat să se descurce cât mai bine între cele două super-puteri de atunci ale estului european, bazându-se pe alianţa ungurilor pentru a putea lupta împotriva turcilor; zadarnic, cei care l-au închis în anul 1462 au fost chiar cei de la care Ţepeș aștepta ajutor: ungurii. Una peste alta putem conchide liniștiţi: Ţepeș nu era nici un sfânt, și nici un mare erou naţional, dar (absolut sigur) nu era nici un monstru; deci imaginea de monstru pe care o are astăzi bietul Ţepeș este nedreaptă și merită dată deoparte.

Răzbunarea sașilor și ranchiuna lui Matei Corvin

Legenda lui Dracula a pornit de la faptul istoric că Ţepeș a avut relaţii foarte rele cu cele două mari orașe săsești din sudul Transilvaniei, Sibiu și Brașov. Mărul discordiei au fost privilegiile comerciale considerabile ce fuseseră acordate negustorilor sași în comerţul cu Ţara Românească, pe care Ţepeș le-a considerat exagerate și le-a retras. Sașii nu l-au putut ierta niciodată pentru pierderea suferită astfel, așa că au găzduit pretendenţi la domnie din familia rivală a Dăneștilor; Ţepeș a răspuns făcând mai multe incursiuni de pradă în regiunile locuite de sași, iar prizonierii sași din aceste campanii au fost trași în ţeapă. Răzbunarea sașilor a început în timpul vieţii lui Ţepeș și pare a continua chiar și în zilele noastre: sașii au dus o uriașă campanie de denigrare a lui Ţepeș în Europa, în care l-au înfăţișat pe inamicul lor în cele mai negre culori cu putinţă, ca pe un monstru sadic și un campion al cruzimii, care ucidea din pură placere; din motive neclare nici Matei Corvin, regele Ungariei de atunci, nu îl plăcea deloc pe Ţepeș și a întârziat nejustificat intervenţia militară ce trebuia să îl ajute pe Vlad să îi goneasca pe turci din Muntenia, în 1462; iar negustorii sași i-au spus lui Matei Corvin exact ceea ce acesta își dorea cel mai mult să audă: că Ţepeș este un trădător al cruciadei creștine pentru că făcuse o înţelegere secretă cu sultanul, drept dovadă predând regelui o scrisoare despre care s-a știut că e falsificată încă înainte de moartea lui Ţepeș. Ca rezultat Ţepeș a fost arestat de regele Matei Corvin și întemniţat pentru 12 ani în Ungaria, la Vișegrad. Însă zvonurile despre cruzimea lui Ţepeș nu s-a oprit aici, ci au continuat să circule prin Europa mult după 1462: cât timp Vlad încă era în viaţă atât Matei Corvin cât și sașii aveau o mare nevoie să justifice faţă de ceilalţi membri ai alianţei creștine din Europa înlăturarea unui comandant al luptei antiotomane pe care regele ungur se angajase să îl spijine militar, iar după moartea lui Ţepeș poveștile despre el s-au rostogolit mai departe ca un bulgăre de zăpadă pornit la vale, făcând din Ţepeș un personaj cu trăsături simpe și puternic îngroșate: un campion al cruzimii în poveștile germane și un justiţiar, un campion al justiţiei aplicate fără milă, în poveștile slave.

Ţepeș a murit în anul 1476, ucis de boierii munteni după ce preluase domnia a treia oară, de data asta cu ajutorul ungurilor și al lui Ștefan cel Mare. Însă legenda lui Dracula nu a murit odată cu el, ci mai degrabă aș spune că de-abia ce apucase să se nască; iar despre drumul lung de la personajul istoric Vlad Ţepeș până la contele Dracula și apoi mai departe până la uriașa gogoașă turistică a drăculismului din zilele noastre voi povesti într-o postare viitoare; să nu fie dubii, m-am apucat să scriu aceste rânduri nu ca să mă joc "de-a istoricul" povestind despre Vlad Ţepeș, ci pentru că m-am săturat până peste cap de balivernele triviale despre Dracula și despre Dracula Land, ţara lui Dracula; poate că da, o fi Laponia ţara lui Moș Crăciun, însă despre România știu sigur, la fel de sigur ca și tine, că nu este ţara lui Dracula. Bine?

Sursa foto

(va urma)