Portugalia, mini-ghid ici-colo

Frumoasă mai este Portugalia, și surprinzător de diversă de la nord la sud; mai ales având în vedere că este o ţară mică, doar cu puţin întrecută în mărime de jumătatea sudică a României, de la sud de Carpaţi și de Moldova; acestea sunt primele cuvinte care îmi vin în minte când mă gândesc la Portugalia, căreia simt că i-am ramas dator vândut: am călătorit prin ea și am plăcut-o fără rezerve, dar am tot amânat să scriu despre ea acest mini-ghid ici-colo; dar mai bine mai târziu, decat niciodată:

Lisabona, frumoasă și atât

Se zice că Lisabona este cladită tot pe șapte coline, la fel ca Roma, dar se pare că sunt mult mai multe, așa că Lisabona cu relieful ei vălurit și cu culorile pastelate ale edificiilor sale este înainte de orice încântătoare, în pofida faptului că nu are nimic spectaculos și nimic epatant. Așa că dacă ești în căutarea unor Colosseum-uri, unor Turnuri Eiffel sau altor edificii la care să merite menţionarea mărimii sau a înălţimii nu le vei găsi în Lisabona, și s-ar putea să fii dezamăgit și să nu înţelegi de ce spun călătorii că Lisabona e grozav de frumoasă: pentru că este doar frumoasă și atât, nu și înaltă, mare sau impunătoare; nu are nici măcar o alură de metropolă modernă, ci dimpotrivă, afișează un aer ușor provincial și atemporal, ca o doamnă de modă veche; și nici măcar nu e foarte populată, până și din acest punct de vedere fiind întrecută de multe alte orașe europene.

Dar ce să vezi în Lisabona? Începe cu o plimbare prin cele mai frumoase pieţe ale Lisabonei, Rossio, Praça da Figueira și Praça do Comércio din cartierul central Baixa, după care du-te să vezi Castelo de São Jorge (numit frecvent doar Castelo) și coboară din el spre sud, străbătând cel mai frumos și cel mai autentic-lisabonez cartier al Lisabonei, Alfama; acolo manâncă ceva la o tavernă portugheză, asculta muzică fado și admiră orașul dintr-un miradouro, cu o cafea în faţă; apoi du-te mai departe să vezi Sé Catedral, bătrâna catedrală a Lisabonei; după care poţ încheia plimbarea din prima zi urcând în Elevador de Santa Justa; acolo poţi întâi să vizitezi ruinele Convento do Carmo, la care acoperișul i s-a prăbușit în timpul cutremurului din 1755 și pe care lisabonezii au lăsat-o așa, fără acoperiș, ca pe un memento al dezastrului de atunci; după care te poţi întoarce pe terasa superioară a Elevador de Santa Justa pentru a admira Lisabona de sus; dacă între timp s-a înserat este perfect, pentru că trebuie neaparat să vezi și Lisabona noaptea.

A doua zi urcă-te în tramvai și du-te în Belém, să vezi Torre de Belém și Mosteiro dos Jerónimos, două capodopere ale stilului gotic târziu (tipic portughez) numit stilul manuelin, incluse de UNESCO pe lista patrimoniului mondial și socotite de portughezi printre cele șapte minuni ale Portugaliei; apoi oprește-te pe malul raului Tejo să admiri un pod foarte lung și Padrão dos Descobrimentos, Monumentul Descoperirilor, închinat navigatorilor portughezi ai erei de aur a descoperirilor portugheze, care au adus Portugaliei de acum cinci secole un imperiu maritim întins pe mai toate continentele lumii; iar dacă încă nu ţi s-au terminat bateriile întoarce-te în Rossio sau în Praça do Comércio pentru a lua metroul către Parque das Nações, un parc expoziţional cu alurăde experiment futurist în care vei găsi oceanariu, telecabină, restaurante și magazine, și care contrastează la modul plăcut cu stilul manuelin cu care te-ai delectat dimineaţa. Și nu uita că nu merită să te grabești atunci când ești în Lisabona: oprește-te să îi asculţi pe cei care cântă pe stradă (și nu sunt puţini, Lisabona toată pare un oraș care cântă) și amestecă-te liniștit în mulţimea de rase a lisabonezilor, pentru că Lisabona este un oraș al toleranţei.

Prin Grande Lisboa: Sintra, Cabo da Roca și Cascais

Regiunea din jurul Lisabonei se numește Grande Lisboa și se întinde către vest până la Oceanul Atlantic; sunt trei-patru locuri care merită văzute în Grande Lisboa, și anume Sintra, Cabo da Roca, Cascais și eventual Estoril; poţi găsi o one-day trip la oficiul turistic din Praça do Comércio, cu care le vei vedea (cam în viteză) pe toate sau aproape toate; sau poţi alege să vezi doar Sintra, însă în tihnă, caz în care vei lua trenul din gara Rossio, numită Estação do Rossio.

Sintra este și ea pe lista patrimoniului mondial al UNESCO, iar atracţiile ei majore sunt Palacio National, Palacio da Pena și Castelo dos Mouros; iar dacă trebuie să alegi între primele două alege liniștit să vezi doar Palacio da Pena, o fantezie arhitecturală fără limite care aduce cu un încântător castel de turtă dulce. Așa că nu degeaba este considerat una dintre cele șapte minuni ale Portugaliei, Sete Maravilhas de Portugal.

Aflat ceva mai la vest de Sintra, Cabo da Roca este un promontoriu stâncos și bătut de vânturi care constituie cel mai vestic punct al continentului european; dacă ţii neapărat poţi lua de aici un certificat care atestă că ai vizitat Cabo da Roca; chiar ţii neaparat?

Iar ceva mai încolo fostul sat de pescari Cascais a fost întâi reședinţă de vacanţă a familiei regale portugheze, apoi locul de exil preferat al mai multor familii regale europene, iar astăzi este una dintre marile destinaţii de vacanţă ale Portugaliei, împreună cu vecinul sau, faimosul Estoril.

Prin Leiria: Batalha, Alcobaça, Nazaré și Óbidos

Leiria este o regiune ceva mai la nord de Lisabona, în care sunt o gramadă de locuri de văzut, din care vreo trei sunt înscrise pe lista UNESCO; regiunea este abordabilă într-o călătorie de o zi, și poţi găsi o one-day trip la oficiul turistic din Praça do Comércio; există unele foarte bune (nu neapărat cele mai ieftine), în care se merge cu un grup mic de călători (cinci sau șapte, ceva de genul asta) și nu cu ditamai regimentul; acelea trebuie căutate. Și foarte probabil că pe cont propriu se călătorește mult mai încet și nu mai poate fi vorba de doar o singură zi pentru toate punctele de interes din Leiria.

Mânăstirea din Batalha și abaţia cisterciană din Alcobaça sunt la mică distanţă una de alta, se află amândouă pe lista UNESCO și sunt socotite printre cele șapte minuni ale Portugaliei; ambele sunt ridicate în stil gotic, dar asemănările între ele se opresc aici: ridicată după 1388, Batalha este de o frumuseţe bizară cu bogatele sale motive decorative profilate pe ziduri roșiatice, în timp ce Alcobaça a fost ridicată mult mai devreme, începând cu 1148, și găzduiește mormintele a doi îndrăgostiţi de acum câteva secole, Pedro I și Inês de Castro, a căror poveste tragică de iubire ar putea fi numită Romeo și Julieta în versiune portugheză.

Pe malul Atlanticului se află staţiunea Nazaré, fost port pescăresc transformat aproape peste noapte în atracţie turistică foarte vizitată; încă și-a mai păstrat farmecul de veche așezare pescărească și are câteva povești interesante de spus, care ca orice telenovelă iberică care se respectă nu se termină cu una, cu două... Iar Óbidos este un sat grozav de pitoresc, cu case tradiţionale portugheze având chenare pictate în culori vii și cu un castel străvechi, socotit una dintre cele șapte minuni ale Portugaliei. Nu îl ocoli, mai ales dacă vrei să înţelegi de ce se spune că toată lumea vrea la Óbidos...

În aceeași zonă mai sunt încă două locuri notabile: Fatima, un faimos loc de pelerinaj pentru credincioșii catolici și echivalentul portughez al orașului Lourdes din Franţa, pe care poţi să îl ocolești liniștit, pentru că în umila mea opinie are de-a face mai mult cu comerţul decât cu cele sfinte; iar lângă Fatima este Tomar, pe care nu am apucat să îl văd dar se află pe lista mea de dorinţe, pentru celebra sa mânăstire Convento do Cristo, înscrisă pe listele patrimoniului mondial UNESCO și fost sediu al cavalerilor templieri din Portugalia până prin 1300.

Porto, cel mai sudic oraș nordic

Aflat în nordul Portugaliei, Porto este atât de diferit de Lisabona încât demonstrează limpede diversitatea incredibilă a Portugaliei, în pofida teritoriului ei deloc întins. Este faimos pentru vinul de Porto și pentru vechea sa rivalitate cu Lisabona, Porto fiind al doilea centru urban al Portugaliei; iar în Porto poţi ajunge după o călătorie de vreo 3 ore din Lisabona cu trenul Alfa Pendular, luat dimineaţa devreme; și dacă ţii neapărat în aceeași zi te poţi întoarce la Lisabona, cu un tren ce va ajunge seara târziu.

Porto este grozav de fotogenic cu alura sa nordică, iar Centro Histórico do Porto, nucleul medieval al orașului, este înscris pe lista patrimoniului mondial al UNESCO. Așa că Porto merită luat la picior cu conștiinciozitate, începând cu piaţa Terreiro da Sé, unde se află inima vechiului Porto și vechea catedrală numită adesea pur și simplu Sé, la fel ca și catedrala din Lisabona; probabil că este cea mai veche din oraș, fiind ridicată începând cu 1110. Apoi plimbă-te cât să vezi celelalte puncte de interes din centrul istoric al Porto, după care revino pe Avenida Vimara Peres și îndreaptă-te către Ponte Dom Luis I, care traversează raul Douro; Porto și râul Douro văzute de pe acest pod oferă fotografii de care vei fi foarte mândru, așa că oprește-te neapărat pe pod și trage aer adânc în piept, merită.

Podul unește Centro Histórico do Porto cu cartierul Vila Nova de Gaia, capitala mondială a vinului de Porto, aflată la sud de râul Douro, unde poţi degusta vin de Porto sau te poţi desfăta cu imaginea de 24 de carate a centrului vechi al Porto văzut de dincolo de Douro; și nu uita să arunci un ochi și la acele frumoase barcos rabelos, bărcile cu fund plat și cu pânze pătrate cu care înainte se transporta vinul de Porto în jos pe Douro, pe care le vei vedea legate la mal în Vila Nova de Gaia, inscripţionate cu numele companiilor producătoare de vin de Porto și încărcate cu câteva butoaie demonstrative.

Dacă te nimerești în Porto de 24 iunie ești grozav de norocos, pentru că vei vedea, de sărbătoarea de São João, singura întrecere de barcos rabelos păstrată astăzi în Porto; iar dacă ajungi în Porto la începutul lunii octombrie, ca mine, vei putea vedea prin oraș năzbâtiile studenţești prin care în Universitatea Porto se face Recepção ao Caloiro, adică primirea bobocilor.

Și ar mai fi...

Sigur că Portugalia nu se reduce doar la cele patru zone de interes turistic de care povesteam mai sus, Lisabona, Grande Lisboa, Leiria și Porto; mai sunt de văzut atâtea și atâtea locuri frumoase în afară de acestea, începând cu Algarve, litoralul portughez cu alură mediteraneeană din sudul ţării, și continuând cu Evora, aflată pe lista UNESCO pentru vechiul ei centru istoric; și nici Coimbra din centrul ţării, cu cea mai veche universitate cu funcţionare continuă din Europa, nu ar trebui ocolită.

Mie însă mi-ar place mai degrabă să văd și cea de a șaptea minune a Portugaliei, dacă tot le-am văzut deja pe primele șase: străvechiul castel din Guimarães, în nordul ţării, al cărui centru istoric este și obiectiv UNESCO; apoi din Guimarães aș porni întâi către Braga și Barcelos, după care aș pleca în explorarea frumoasei regiuni viticole Alto Douro, declarată și ea obiectiv UNESCO, continuând până la Bragança, din regiunea montană izolată Tras-os-Montes; simt că nordul Portugaliei este un diamant încă neadus la lumină așa cum merită, și recunosc, cu toată modestia, că uneori simt bine...

Ce să nu ratezi în Portugalia

Să începem cu începutul: parcă nu ar ajunge că e grozav de frumoasă, Portugalia mai este și aproape cea mai ieftină ţară din vechea Uniune Europeană, de dinainte de extinderea ei în est; așa că preţurile sunt în genere foarte accesibile, și te îmbie să tot călătorești prin ea.

Oricât ar fi de ieftină la preţuri Portugalia, dacă totuși îţi vei dori să cumperi vin vechi de Porto (de la mama lui, cum spune românul), adică vin de Porto din anii declaraţi ca atare de autoritatea guvernamentală portugheză și învechit cât trebuie, nu uita că îl vei gasi la preţuri de la 5 la 5.000 de dolari, iar majoritatea vinurilor pe care scrie Porto vor fi altceva decât adevăratul vin vechi de Porto: nu e vorba de falsuri, ci pur și simplu de vinuri inferioare calitativ. Nu fii trist, în Portugalia există multe alte opţiuni în afară de vinul vechi de Porto, cum este vinho verde, originar tot din nordul ţării, ori vinurile de Bairrada, Bucelas și Colares.

Mâncarea portugheză este foarte bună, dar foarte condimentată, ușor bizară și nu tocmai ușoară; am mâncat de vreo două ori porco a Alentejana, carne de porc cu scoici (ciudată combinaţie, nu?), iar prima dată a fost delicios, în timp ce a doua oară a fost de duzină; firesc, de foame făcusem eroarea să intru într-un restaurant pentru turiști, unde mâncarea era scumpă și proastă; undeva prin Leiria am mâncat un pui grozav de bun, cu multe condimente și gătit la oală de pământ, la care din păcate nu-i mai știu numele aborigen; iar în Alfama din Lisabona am experimentat açorda de mariscos, un fel de supă mai groasă cu fructe de mare, de care citisem că are în ea atât de mult usturoi și coriandru încât poţi să arunci în aer un seif; degeaba m-am dat cocoș că nu voi păţi nimic, că după ce am mâncat-o am tușit și strănutat încă o oră. Așa că atenţie mare la ce mănânci în Portugalia, iar dacă vezi pe undeva prin meniu cuvântul piri-piri fii precaut, este vorba de un ardei cu adevarat iute. Bacalhau însă este de gustat neapărat, este cod uscat și sărat, iar șunca numită presunto e memorabilă.

Iar ca suveniruri ai putea să îţi iei acasă cd-uri cu muzică fado (regina fado de astăzi fiind Mariza, care a concertat și în România) sau muzică morna (a cărei regină era până recent Cesaria Evora, care și ea a venit în concerte la noi), mici piese de azulejo frumos pictate sau vinuri pe alese. Iar când după ce le-ai cumpărat și vrei să mulţumești vânzătorului (deși sigur el ţi-o va lua înainte, portughezii fiind foarte politicoși de felul lor) să nu uiţi că portugheza este singura limbă europeană în care „mulţumesc” are două forme diferite, în funcţie de sexul celui ce mulţumește: obrigado dacă mulţumește un bărbat, respectiv obrigada dacă mulţumește o femeie. Așa că închei aici, obrigado...