Málaga, citadela maură a lui Picasso

Când ajungi în Málaga este foarte tentant să faci ca mai toată lumea și să treci mai departe spre staţiunile însorite de pe Costa del Sol ori spre Sevilla, capitala Andaluziei; Málaga e cunoscută nu ca o atracţie turistică în sine, ci ca al doilea centru urban din Andaluzia, având al doilea port maritim din toată peninsula iberică și un aeroport măricel ce unește staţiunile de pe Costa del Sol cu o puzderie de orașe ale Europei; la fel am făcut și eu când am ajuns prima dată în Málaga: plaja nu se numără printre pasiunile mele, așa că am luat trenul spre Sevilla, nerăbdător să prind începutul faimoasei Feria de Abril, una din cele mai mari fieste ale Spaniei. Însă la întoarcerea din Sevilla în Málaga m-am decis să-i dau o șansă și să explorez faţa mai puţin cunoscută a acestui oraș mare și aglomerat, înainte de-a urca în avion înapoi spre casă; nu regret deloc, și iată de ce…

Malaka, Mālaqah, Málaga: o poveste grozav de lungă, cu același nume

La prima vedere Málaga e dezamăgitoare pentru turistul dornic de imagini andaluze autentice: capitala Costei del Sol e dominată de clădiri moderne înalte și monotone, îmbrăcate în combinaţia clasică de sticlă, oţel și beton și aducând suspect de mult cu blocurile comuniste de acasă, și nici măcar Plaza de Toros (arena de coride), marea, palmierii și portul nu reușesc să șteargă complet gândul frustrant că ar fi bine să mergi mai departe spre alte locuri, mai puţin moderne; colac peste pupăză, numele orașului se pronunţă într-un mod neașteptat și ciudat pentru vorbitorii limbii române, cu accent pe prima silabă, nu pe a doua cum știm noi, ca după absolvirea facultăţii de telenovele. Nu dispera, totuși, pentru că în partea de est a orașului, la mică distanţă de port, se află Casco historico, cartierul istoric: aici este vechiul nucleu maur al Málagăi, cu vestigii rămase în picioare de mai bine de un mileniu, din perioada în care Spania aparţinea lumii islamice și era condusă de arabii și maurii veniţi de peste mare, din nordul Africii.

Málaga este un oraș foarte vechi, înfiinţat de coloniștii fenicieni din cetatea Tyr (din Libanul de astăzi) în anul 770 înainte de Christos; pe atunci se numea Malaka, cuvânt ce însemna în limba feniciană sare: lângă portul din Malaka feniciană se punea pește la sărat, peștele sărat fiind unul din alimentele de bază ale marinarilor din acele vremuri. După ce a trecut prin multe stăpâniri cu care renunţ să vă chinui de această dată (cartaginezi, romani, vizigoţi și bizantini) Málaga a ajuns sub papucul frumos împodobit al arabilor din Califatul de Córdoba, sub numele de Mālaqah, pentru a trece mai departe în mâinile dinastiilor maure venite din Africa; iar în 1057 Mālaqah a fost cucerită de regișorii mauri din Granada vecină, fiind unul dintre ultimele locuri în care maurii au reușit să se menţină în Spania: învecinatele Ronda și Marbella au fost cucerite de spanioli în 1485, Málaga în 1487, după un asediu eroic de 4 luni, iar Guadix și Almeria în 1489; în fine, Granada, capitala emiratului și ultimul bastion maur în peninsula iberică, a căzut în 1492, iar odată cu ea a luat sfârșit și Reconquista, după mai bine de șapte secole și jumătate de lupte între spanioli și mauri.

Esenţial în această poveste este faptul că Málaga a cunoscut o foarte lungă stăpânire maură, astfel că, inevitabil, în topul atracţiilor din Málaga vei găsi vestigii maure, Alcazaba de Málaga și Castillo de Gibralfaro; la ele se adaugă catedrala și câteva muzee, din care cele mai cunoscute sunt Casa Natal de Picasso (unde s-a născut pictorul) și Palacio de Buenavista, în care se află muzeul dedicat aceluiași Picasso. Însă Picasso e atât de cunoscut de-a lungul și de-a latul lumii încât sigur nu are nevoie de pledoaria mea; ceea ce nu se poate spune și despre vestigiile maure din Málaga, care mi-au picat cu tronc și despre care am de gând să povestesc azi.

Alcazaba de Málaga: să vezi, și să tot vezi…

Alcazaba de Málaga este un palat fortificat construit în sec. 11 de dinastia maură a hammudizilor, și se pare că este cea mai bine conservată alcazaba din Spania; spun asta pentru că alcazaba nu este un nume propriu, ci înseamnă citadelă, cetate sau fortificaţie urbană, iar în Spania există o mulţime de asemenea alcazaba, din care o bună parte sunt împrăștiate chiar prin Andaluzia; numele de alcazaba vine din limba arabă, unde al-qasbah însemna chiar citadelă, cea mai mare parte din aceste alcazaba fiind ridicate de mauri în perioada în care ei stăpâneau Spania.

Alcazaba de Málaga înseamnă un labirint complicat compus din două rânduri de ziduri, porţi, turnuri, grădini cu fântâni, curţi interioare și clădiri maure, întinse pe un deal în centrul orașului vechi și cu o vedere perfectă către portul acestuia, pentru a zări orice potenţial inamic ce ar fi venit dinspre mare; cele mai vechi construcţii din Alcazaba se pare că au fost ridicate prin sec. 8, când maurii deja cuceriseră Málaga și cea mai mare parte a Spaniei; aproape de intrarea în Alcazaba sunt ruinele unui străvechi amfiteatru roman rămas din secolul 1 înainte de Christos, în curs de restaurare, din care maurii au luat pietre pentru a-și construi clădirile lor câteva secole mai târziu; iar ridicarea edificiilor din Alcazaba s-a făcut treptat în timp, cele mai noi fiind de prin sec. 14.

Inima Alcazabei de Málaga este Cuartos de Granada, unde se afla locuinţa conducătorilor mauri din Málaga; ea este una dintre cele trei patios (curţi interioare) în stil andaluz construite în sec. 11-14 pentru a despărţi clădirile și anexele palatului maur aflat în mijlocul celui de-al doilea rând de ziduri. Iar tavanele, pereţii și arcadele clădirilor palatului maur, fabulos împodobite în stil maur îţi vor lua ochii: așa cum atunci nu mă mai săturam să le admir, acum nu mă mai satur să admir fotografiile lor; și pot spune cu mâna pe inimă că nu mi s-a mai întâmplat niciodată să fiu așa încântat de niște fotografii înfăţișând pereţi. Dar ce pereţi...

Castillo de Gibralfaro, Stânca Luminii

Pe lângă zidurile Alcazabei urcă o alee către Castillo de Gibralfaro, o fortificaţie maură ridicată la începutul sec. 14 (pe niște ruine feniciene cu mai bine de un mileniu mai vechi), de către Yusuf I, regele maur de Granada; înălţimea pe care e castelul maur se numește Monte Gibralfaro și este un pinten al Montes de Málaga, un masiv muntos făcând parte din lanţul de munţi numit Cordillera Penibética.

Numele de Gibralfaro nu are nicio legătură cu Gibraltarul aflat nu departe de Málaga, ci vine tot de la fenicieni, pentru care Jbel-Faro însemna Stânca Luminii; sus în castelul maur se află un parador, adică un hotelaș de lux, și un loc de belvedere cu cea mai bună priveliște asupra orașului Málaga, până hăt departe.

Ce-ar mai fi de zis despre Málaga

Dacă te întorci din Gibralfaro în Alcazaba vei găsi, la mică distanţă de aceasta, Catedrala din Málaga, ridicată în sec. 16, după ce deja Málaga devenise un oraș creștin; din motive neclare turnul ei estic nu a mai fost terminat, astfel încât Catedrala s-a ales cu porecla La Manquita, adică Cea cu o singură mână (sau Ciunga, fără nicio aluzie la guma de mestecat); însă unicul turn al Catedralei o face ușor de recunoscut în mijlocul celorlalte clădiri din Málaga. Iar Casco historico (incluzând și un vechi cartier evreiesc) din Málaga are străzi pitorești cu clădiri având balcoanele cu fier forjat și ferestrele cu chenar tipice orașelor din Andaluzia; sunt frumoase, nimic de zis, însă din punctul meu de vedere campioana la acest capitol ar trebui să rămână Córdoba ori Granada.

La mică distanţă de Málaga se află Ronda, orașul rupt în două de ditamai prăpastia, care ar trebui să poată fi vizitat din Málaga într-o călătorie lejeră de o zi; Ronda este cel mai cunoscut dintre așa-zisele Pueblos Blancos, orașele albe ale Andaluziei, care împânzesc întreg ţinutul Serranía de Ronda și oferă peisaje rurale andaluze care de care mai spectaculoase; mai cunoscute dintre aceste Pueblos Blancos sunt Grazalema, Zahara de la Sierra și Setenil, dar pe lângă ele mai sunt destule, pe alese; relativ aproape de Málaga se află și Gibraltar, înspre sud-vest, iar Marbella și celelalte staţiuni de pe Costa del Sol sunt cel mai ușor de atins din Málaga; există trenuri din Málaga spre Sevilla și Córdoba (cu cel de Sevilla am mers eu, e drum de cel mult două ore și jumătate), însă nu există tren direct și din Málaga spre Granada, deși aceasta e mai aproape decât primele două; oricum, toate distanţele pe care nu le acoperă trenul se acoperă ușor cu autobuzele locale.

Málaga are trei sărbători mari și late care merită osteneala călătorului venit de peste mări și ţări: Semana Santa de Málaga, cu fastuoase procesiuni religioase ce se ţin în Săptămâna de dinainte de Paștele catolic (însă nu uita că o Semana Santa și mai impresionantă se celebrează în Sevilla), Feria de Málaga în august, cu tot tacâmul andaluz, adică vin, tapas, cântece și dansuri flamenco plus coride (însă în mod sigur e întrecută de Feria de Abril din Sevilla, pentru care pot depune mărturie) și Festivalul de Film din Málaga în aprilie, cel mai important festival al lumii dedicat numai filmelor spaniole; asta ce o însemna oare, și telenovele, au ba? va fi treaba voastră să aflaţi, când o să ajungeţi pe acolo cu prima ocazie.

Iar ultima sărbătoare din Málaga se poate ţine în absolut orice zi a anului și se numește vin de Málaga: roșu, dulce și “tunat” (sau fortifiat, în limbaj de specialitate) cu brandy, precum vinurile de Porto, de Jerez din vestul Andaluziei, de Madeira sau de Marsala din Sicilia, este genul de vin pe care ori îl placi din prima, ori nu îl placi deloc: ori-ori, nuanţe intermediare nu cred să existe, sincer...