Ești un om liber! (2) Bun, și ce urmează?

Vă mai aduceţi aminte ce scriam pe blog acum un an fără o zi? Ești un om liber!, asta scriam. De atunci am mai trăit încă un an ca om liber, iar mâine voi împlini exact trei ani de când am dat corporaţia pe libertate. Și pentru că a fi sau a nu fi liber e o întrebare care merită pusă zi de zi am să vă povestesc și vouă ce am mai înţeles eu de atunci încoace.

Aș minţi dacă aș spune că în ultimul an am făcut cine știe ce lucruri grandioase cu libertatea mea; mai bine vă spun adevărul: mi-am văzut liniștit de viaţă, mai mult sau mai puţin preocupat să plătesc preţul libertăţii; pentru că atunci când devii un om liber nu te așteaptă câinii cu covrigii în coadă, să fie limpede; libertatea are un preţ, și e musai să îl plătești cinstit, până la capăt. O fi frumos, interesant și la modă să fii un om liber, dar sigur ești dispus să plătești preţul?

Iar dacă tot ţi-ai făcut curaj să devii un om liber, dând corporaţia pe libertate și cravata pe tricou, fă bine și du transformarea până la capăt: nu te opri la jumătatea drumului și nu încerca să fii cu fundul în două luntri; să cazi între ele este cât se poate de logic, deci nu te poţi supăra pe nimeni. Degeaba ai planuri frumoase dacă nu îţi faci timp pentru ele, nu-i așa?

Filozofam mai deunăzi într-o postare de pe LumeaMare.ro că pentru a fi liber până la capăt nu-mi mai rămâne decât să aflu de ce anume am nevoie cu adevărat; ideea fiind să renunţ la a alerga după ţinte false și să mă concentrez doar pe ceea ce contează cu adevărat. Între timp cred că am reușit să înţeleg de ce am nevoie cu adevărat: de strictul necesar; restul e balast, ce atârnă de gât ca o piatră de moară. Singura problemă este că acest răspuns a condus la încă o întrebare: bun, dar ce înseamnă strictul necesar?

Și în fine, citeam recent (exact unde m-aș fi așteptat mai puţin la așa ceva, pe capital.ro) o descriere superbă a ceea ce făceam și eu până acum trei ani: "lumea e pervertită în cultul muncii; e plină de frustraţi care se spetesc zece ore pe zi, producând cu mare conştiinciozitate nimic. Nimic în forme diverse, de la foi de hârtie pline de texte (neapărat cu „bullets“), tabele şi diagrame, până la clădiri uitate în mijlocul câmpului sau drumuri asfaltate care se termină brusc în pădure. [...] Viitorul este al celor care-şi găsesc menirea. Care reuşesc să descopere la ce sunt buni, ce-i face să se trezească dimineaţa cu bucurie în suflet şi care se simt folositori." Bun, mă bucur că am încetat să mai produc acel grandios nimic corporatist, deci nu mai trebuie decât să îmi găsesc menirea; și uite așa m-am ales cu o încă o întrebare: ce anume mă poate face să mă trezesc în fiecare dimineaţă cu bucurie în suflet?

Știu, am promis că vă spun ce am mai înţeles între timp, dar din câte văd în ultimul an am găsit mai multe întrebări decât concluzii. Acum vă las să vă bateţi și voi capul cu ele; nu știu de ce am senzaţia că nu e musai să găsești răspunsuri, cât doar să îţi pui aceste întrebări cât mai des; chiar zi de zi, dacă suporţi să fii atât de sincer cu tine... Și ca să nu rămână cumva dubii, mărturisesc că în continuare nu regret nimic din ce am făcut acum trei ani, iar dacă am nevoie să mă binedispun îmi este de ajuns să privesc o clipă, fix o singură clipă, fotografiile acelea sturlubatice...

Și pentru că astăzi este anul nou chinezesc am să închei aceste rânduri cu urarea zilei: Gong Xi Fa Cai! Nu e o înjurătură, Doamne ferește, dar am să fiu nemernic până la capăt și am să vă las tot pe voi să aflaţi ce este.J