Ici-colo, prin Iași: de ce să te dedulcești la dulcele târg al Ieșilor (1)

După lupte seculare ce au durat 29 de ani am ajuns din nou la Iași, pentru câteva zile. L-am străbătut în lung și-n lat, m-am cocoţat în turnuri și m-am coborât in hrube, i-am mâncat chișca și i-am băut vinul, i-am ascultat poveștile și i-am frunzărit amuzat istoria. Recunosc, credeam că Iașiul e doar perechea nord-estică, cu accente regionale ilariante, a Bucureștiului; nici vorbă să fie așa: în sfârșit am înţeles de ce i se spune dulcele târg al Ieșilor, așa că musai trebuie să vă povestesc și vouă.

Iașii, sau despre incredibila legătura dintre Iași, Caucaz și Ungaria

Orice mini-istorie a Iașiului ar trebui să înceapă cu un detaliu pe cât de picant, pe atât de puţin știut: originea numelui Iași. Pentru că pun pariu că puţini au auzit de etnia iașilor, numiţi și iassi sau jassi, ce făcea parte din poporul sarmatic al alanilor. Bun, dar cum au ajuns acești iași din neamul alanilor sarmaţi să dea numele Iașiului nostru? Încă din antichitate au existat mai multe neamuri sarmatice ce au stăpânit stepele est-europene, iar dintre ele a supravieţuit până în evul mediu doar poporul alanilor, ce-și încropise un stat undeva la nord de Marea Neagră și Caucaz. În anul 1238 însă oastea alanilor a fost înfrântă de oastea mongolă a Hoardei de Aur, iar alanii înfrânţi s-au refugiat în Moldova, în număr de aproape 10.000, pentru vreo șase decenii; în 1299-1302 majoritatea alanilor au părăsit Moldova pentru a trece în Imperiul Bizantin, iar un număr considerabil de alani și cumani au fugit de tăvălugul mongol din 1241 în regatul maghiar, unde s-au stabilit în centrul Ungariei de azi.

Stabiliţi în Moldova mai ales în părţile Iașiului, iașii din neamul alanilor au dat micii așezări medievale ce exista aici numele de Târgu' Ieșilor, transformat mai târziu în Iașii sau Ieși; iar numele maghiar al Iașiului, Jászvásár, înseamnă chiar Piața sau Târgul Jassilor. Însă marea întrebare cu privire la acești iași din Iași este dacă au plecat cu toţi mai departe spre Ungaria și Balcani, sau au mai rămas, unii dintre ei, și prin părţile Moldovei? Greu de răspuns, în lipsa unor dovezi istorice clare, însă în harta genovezului Giovanni di Carignano de pe la 1320 Moldova era numită Alania, iar în aceeași perioadă Prutului i se spunea Alanus fluvius. Așa că e foarte posibil ca o parte din alani să fi rămas pe loc și să se fi topit în masa localnicilor, pierzându-și limba și identitatea etnică în circa un secol. Or fi avut și ieșencele de atunci un cuvânt de spus în privinţa asta, nu am dubii...

Iar dacă într-adevăr o parte dintre alani au rămas pe loc în părţile Iașiului atunci ieșenii sunt obligaţi să admită, vrând-nevrând, că printre strămoșii lor se numără și acești nomazi alani, păstori și călăreţi pricepuţi la trasul cu arcul; e o ascendenţă onorabilă, să recunoaștem, chit că patrioţii sfertodocţi ai locurilor ar putea sări în sus de trei coţi la gândul unei asemenea blasfemii împotriva Iașiului; dar să fie ei sănătoși, așa că iată și care sunt rubedeniile cele mai apropiate ale strămoșilor iași ai ieșenilor: ei se numesc ossetini sau oseţi și trăiesc în Caucaz, în Ossetia de nord (sau Alania, republică autonomă în cadrul Federaţiei Ruse) și în Ossetia de sud, pe care rușii au scos-o acum câţiva ani de sub tutela Georgiei și au transformat-o cu de-a sila, în cel mai pur stil rusesc, într-o „republică independentă” de care niciun stat civilizat al lumii nu vrea să audă. Iar în Ungaria centrală (într-un ţinut numit Jászság, adică "ţara jassilor”, având capitala taman la Jászberény) a existat până prin 1876 o largă autonomie acordată jassilor stabiliţi acolo la finalul sec. 13; dar de multă vreme ei sunt complet maghiarizaţi, lăsând ca urmă a originii lor alane doar numele unui comitat și al mai multor localităţi. Așadar stimaţi ieșeni, se înţelege acum care e legătura dintre Iași, Caucaz și Ungaria?

Iașiul, armenii, evreii și Alexandru Lăpușneanu

Prima menţionare în documente oficiale a Târgului Ieșilor este din 1408, într-un privilegiu comercial acordat de domnitorul Alexandru cel Bun. Istoricii spun însă că orașul este mult mai vechi de acest an, cel puţin cu câteva decenii; iar ca argument e invocată adesea inscripţia de pe placa de piatră din Biserica armenească din centrul Iașului, care menţionează că biserica a fost ridicată în 1395; inscripţia a stârnit un mare scandal între istorici, care au susţinut că e un fals deși au recunoscut că totuși e posibil ca aceea să fie data construcţiei bisericii armenești. Una peste alta în Târgu' Ieșilor apăruse deja, încă de pe la mijlocul sec. 14, o colonie de armeni veniţi din Crimeea, ce se stabilise pe ulița Podul Vechi (azi str. Costache Negri) și aproape că monopolizase comerțul orașului. Refugiaţi din calea invaziei mongole, la fel ca și iașii, acestor armeni din sec. 14 li s-au adăugat mai târziu armenii fugiţi din calea năvălirilor persane, ajungând treptat să constituie în Iași o comunitate solidă, cu un rol de seamă în comerţul Iașului.

Pe la mijlocul sec. 15 au început să se stabilească în Iași și evreii, veniţi din Polonia, cărora li s-au adăugat în sec. 17 evrei așkenazi refugiaţi din Ucraina. Organizaţi în așa-numita „breaslă jidovească” condusă de hahambașa, starostele comunităţii, evreii din Iași s-au ocupat de comerţ și felurite meşteşuguri, formând o comunitate extrem de puternică ce a făcut din Iași cel mai însemnat centru evreiesc al ţării; în perioada lor de glorie Iașiul avea nu mai puţin de 90 de sinagogi, și se zice că la finalul sec. 19 circa jumătate din populaţia Iaşului erau evrei, în timp ce în 1930 ei încă mai constituiau o treime din populaţia oraşului. Așadar să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, și să recunoaștem cinsitit aportul evreilor în înflorirea Iașiului. Perioada de glorie a evreimii ieșene s-a încheiat violent cu Progromul împotriva evreilor din 28-30 iunie 1941, când au pierit peste 13.000 de evrei. În prezent comunitatea evreilor din Iași e mică și îmbătrânită, iar din cele 90 de sinagogi se pare că au mai rămas doar patru, într-o stare jalnică; Sinagoga mare de lângă str. Cucu (construită în 1671, prima sinagogă din România) era, recent, atât de acoperită de schele încât nu lăsa mai nimic de fotografiat, iar casele vechi din Târgu Cucului de-abia ce mai amintesc de gloria de altădată a evreilor ieșeni.

Odată cu înflorirea ca târg a Iașiului au fost menţionate și primele sale probleme cu vecinii belicoși ai Moldovei: în 1513 Iașiul a fost incendiat de tătari, în timpul domniei lui Bogdan cel Chior, fiul lui Ștefan cel Mare și domn al Moldovei (1504-1517), iar în 1538 a fost incendiat de turci, în timpul luptelor ce au condus la înlăturarea domnitorului Petru Rareș (1527-1538 și 1541-1546) din prima domnie; și el era tot fiu (deși neligitim) al lui Ștefan cel Mare, ceea ce îmi amintește de întrebarea pusă în glumă de unii dintre admiratorii săi: având în vedere numărul mare de copii lăsaţi în urmă de mult-prea-iubăreţul Ștefan cel Mare, oare câţi din locuitorii Moldovei de azi or fi urmașii lui?

Perioada „de adolescenţă” a existenţei Iașiului s-a încheiat în anul 1564, când domnitorul Alexandru Lăpușneanu a mutat de la Suceava la Iași capitala Moldovei. Domnitor al Moldovei între 1552-1561 și 1564-1568, Alexandru Lăpușneanu a devenit cunoscut la noi după imortalizarea sa în nuvela omonimă a lui Costache Negruzzi, unde i s-au atribut două expresii deja celebre: „de mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu” și „dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu”. Deși nu e de fală, trebuie spus cinstit că mutarea capitalei în Iași s-a făcut după ce Lăpușneanu tocmai venise în a doua domnie ajutat de armate turcești și tătărești, iar una dintre dorinţele turcilor a fost dărâmarea tuturor cetăţilor Moldovei, ca să nu se mai poată apăra în faţa lor; așa că la ordinul turcilor Lăpușneanu a incendiat cetăţile Moldovei, inclusiv Suceava, iar Iașiul, lipsit de cetate și mult mai greu de apărat decât Suceava, a ajuns capitala Moldovei.

La 1564, când Iașiul tocmai își începea cariera de capitală a Moldovei, erau construite doar puţine dintre bisericile și mânăstirile de azi ale Iașiului: Sf. Nicolae Domnesc fusese ridicată în 1492 de Ștefan cel Mare, fiind cea mai veche biserică din Iași în afară de contestata biserică armenească de care ziceam mai sus, ridicată probabil în 1395; Golia exista deja pe la 1515, iar biserica fostei mânăstiri Socola, de pe Șoseaua Bucium, a fost construită de același Alexandru Lăpușneanu în perioada primei sale domnii, între 1552-1561; însă era de aur a Iașiului de-abia începea...

Iașiul, capitală a Moldovei: era de aur

Era de aur a Iașiului a însemnat în primul rând ridicarea celor mai multor biserici și mânăstiri dintre cele cu care astăzi se poate fuduli Iașiul: biserica Sf. Sava în 1583, mânăstirea Galata în 1583, biserica mânăstirii Frumoasa în 1585, biserica Aroneanu în 1594, biserica Bărboi în 1615, biserica Barnovschi după 1633, biserica Trei Ierarhi în 1639 și mânăstirea Cetăţuia în 1672. Mai mult, în 1640 domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) a înființat în Iași prima școală în limba română și o tipografie în biserica Trei Ierarhi, iar prima carte tipărită din Moldova a apărut la Iași, în 1643. Așa că Vasile Lupu, ctitorul bisericii Trei Ierarhi, ar putea fi, după Alexandru Lăpușneanu, a doua personalitate ce și-a legat numele de înflorirea Iașiului.

Aceeași perioadă a avut însă și destule episoade urâte: prin 1648 cazacii zaporojeni au venit la Iași pentru a cere mâna fiicei lui Vasile Lupu pentru Timuș, fiul hatmanului Bogdan Hmelnițki, prilej cu care au jefuit și masacrat mai ales populaţia de evrei din Iași. În 1686 Iașiul a fost jefuit de trupele de leși și cazaci zaporojeni conduse de Jan Sobieski, ultimul rege mare al Poloniei, mitropolitul-cărturar Dosoftei fiind luat captiv și dus în Polonia; intervenţia cu ajutor tătăresc a domnitorului moldovean Constantin Cantemir (1685-1693), tatăl marelui cărturar Dimitrie Cantemir, a fost tardivă, astfel că trupele lui Sobieski s-au retras nepedepsite iar Dosoftei a rămas până la moarte în Polonia. Iar în iunie 1821 turcii au ocupat Iașiul pentru a izgoni oastea Eteriei grecești conduse de prințul Gheorghe Cantacuzino, chiar înaintea bătăliei de la Sculeni, prilej pentru istorici să menţioneze un detaliu tragicomic: întrucât beciurile Iaşiului erau pline de butoaie de vin soldaţii turci ce au ocupat Iașiul au fost mai tot timpul beţi, ajungând de nestăpânit pentru superiorii lor; hmm, asta să fi fost arma secretă a ieșenilor, îmbătarea criţă a inamicului?

Alături de aceste momente nu tocmai glorioase pentru istoria unei capitale, cu jafuri, incendieri și asalturi în care Iașiul a fost în postura de victimă, există și un moment de glorie, în care agresiunea împotriva Iașiului s-a soldat cu o mică dar meritată victorie: e vorba de înfrângerea în 1717 a unei mici oștiri austriece conduse de căpitanul François (Ferentz) Ernau, căreia i se alăturase și un mic detașament de trădători moldoveni; trimis să îl captureze pe domnitorul moldovean Mihai Racoviță (1703-1705, 1707-1709 și 1716-1726), ghinionistul Ferencz și aliaţii lui moldoveni au fost învinși la asediul mânăstirii Cetăţuia de tătarii chemaţi de domnitor, după care au fost uciși și îngropaţi în locul unde se află monumentul numit Crucea lui Ferentz. E adevărat, când am fost la Iași nu am mai apucat să văd și Crucea lui Ferencz, dar povestea sa e prea frumoasă ca să nu ajungă și la mine.

                           

Iașiul Junimii: dulcele târg al Ieșilor

Deși mica unire a pornit chiar de la Iași, era de aur a Iașiului s-a încheiat la puţină vreme 1859: după ce între 1859 și 1862 Bucureștiul și Iașiul împreună au fost capitalele Principatelor Unite (Alexandru Ioan Cuza fiind nevoit să facă naveta între ele) soarta a tranșat disputa dintre ele în favoarea Bucureștiului. Probabil că ultima izbucnire de orgoliu a Iașiului a fost după 1863, când s-a înfiinţat la Iași societatea Junimea, iar activitatea unor mari oameni de litere precum Creangă și Eminescu a creat Iașiului acel nimb romantic din care trebuie să-i fi rămas porecla de dulcele târg al Ieșilor; însă după 1885 chiar și Junimea și-a mutat definitiv activitatea la București. Iașiul a mai fost iar capitală a ţării doar între 1916-1918, când Bucureștiul și o mare parte a României mici fusese ocupată de germani. Progromul împotriva evreilor din iunie 1941 aproape că a lăsat Iașiul fără evrei, după care luptele cu rușii din august 1944 au distrus o bună parte din zona istorică a Iașiului. Iar de ce a mai rămas din Iași se ocupă cu sârg primarul și ai lui, susţin cu patimă ieșenii ori de câte ori își amintesc de teii tăiaţi de pe Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt...

Și pentru că am pomenit mai sus de Dosoftei și de Constantin Cantemir închei această mică plimbare de voie prin istoria Iașiului cu câteva rânduri încântătoare scrise de marele cronicar Miron Costin (ucis din porunca lui Constantin Cantemir, a propos), pe care le-am găsit în micul muzeu de la Casa Dosoftei: ...caută-te, dară, acu, cetitorule, ca într-o oglindă și te privește de unde ești, lepădînd de la tine toate celelalte basne, cîte unii au însemnat de tine de neștiinţă rătăciţi, alţii de zavistie... alţii din buiguite scornituri și deșarte...

(va urma)