Ici-colo, prin Flandra: la vânătoare de căsuţe de turtă dulce

Tocmai ce m-am întors ieri dintr-o hoinăreală ici-colo prin Flandra, jumătatea nordică a Belgiei, așa că iată în doar câteva cuvinte și imagini ce am mai făcut în ultimele zile.

Ici-colo prin Flandra - www.ici-colo.ro

Întâi am dat o raită prin Bruxelles, capitala cosmopolită și boemă a Belgiei și una din capitalele Parlamentului European, în care berea și ciocolata ori vafele și cartofii prăjiţi se potrivesc de minune:

Ici-colo prin Flandra - www.ici-colo.ro

Apoi am plecat la vânătoare de căsuţe (ca) de turtă dulce într-una din Veneţiile Nordului, bijuteria medievală numită Brugge, sau Bruges:

Ici-colo prin Flandra - www.ici-colo.ro

După aceea am hoinărit puţin și prin Antwerpen, orașul arogant și prosper al diamantelor, modei și comerţului maritim, mult mai cunoscut pe numele său franţuzesc, Anvers:

Ici-colo prin Flandra - www.ici-colo.ro

Și mi-am încheiat incursiunea flamandă cu un raid în Gent, zis și Gand: o versiune mai puţin festivă dar mult mai autentică de Veneţie a Nordului, în care am găsit atât canale mărginite de căsuţe ca de turtă dulce cât și ceva în plus, ce mi-a mers drept la inimă.

Ici-colo prin Flandra - www.ici-colo.ro

De moment încă mai mestec descumpănit prin tolba uriașă cu fotografii de acolo, încă neștiind la ce să mă uit mai întâi; dar după ce mă dezmeticesc puţin trebuie musai să vă povestesc pe îndelete cum a fost ici-colo prin Flandra…

Ici-colo prin Flandra - www.ici-colo.ro

2 comentarii:

  1. deci ti a placut la Gent? si mie :) am stat cred ca vreo 2 saptamani acolo, in doua randuri, si nu m am plictisit
    si casele sunt geniale in toata Belgia, alea mi au ramas si mie in cap. nu berea, nu ciocolata, nici canalele, ci casele

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gent mi-a placut cel mai mult, da; daca ma reintorc acolo ma duc direct in Gent, sa moara de ciuda Maneken Pis :)

      Ștergere