Gent: orașul spânzuraţilor (1)

Mare mai e grădina Ta turistică, Doamne, și multe năzbâtii mai sunt în ea, mi-am mormăit în barbă când intrând într-un magazin de suveniruri am văzut care e simbolul  turistic al orașului flamand Gent sau Gand, din Belgia: o mică funie de spânzurătoare care se poartă fercheș în jurul gâtului, așa cum se poartă o cravată. Iar dacă mai adaugi la funie și alte chestii mai mult sau mai puţin spânzurate (precum berea spânzurată, restaurantul în care mănânci lângă pulpe de porc spânzurate de tavan ori sărbătoarea la care orășenii defilează cu un ștreang în jurul gâtului) vei înţelege de ce Gentului i se poate spune, mai în glumă, mai în serios, orașul spânzuraţilor.

Gent: să-l vezi sau să nu-l vezi? asta-i întrebarea…

Când am decis să dau o tură și prin Gent nu eram sigur că e o idee foarte bună: în ghidul meu scria despre Gent că în multe privinţe seamănă cu Brugge, iar după ce te bucuri din plin de Brugge nu pare foarte tentant să-i vizitezi și ruda săracă, cum părea să rezulte din ghid că este Gent. Noroc că pe cât sunt de comod în viaţa de zi cu zi pe atât sunt de neastâmpărat când călătoresc, iar statul pe loc îmi este aproape imposibil; ce, credeai că degeaba mi-am botezat blogul ici-colo?

Am ajuns în Gent venind cu trenul din Bruxelles, așa că gara Sint-Pieters a fost primul loc pe care l-am văzut în Gent: împodobită cochet și prosper, gara își etalează fudulă picturile cu alură medievală înfăţișând orașe ale Flandrei, făcându-te să te întrebi ce castel sau palat o fi fost aici înainte. Inutil, totuși: gara e terminată de-abia în 1912, fiind construită special pentru Expoziţia Mondială din 1913, ce a fost găzduită chiar de Gent, iar aerul feudal al gării e datorat unui arhitect jucăuș de acum un secol.

La mică distanţă de Dampoort, gara centrală a Gentului, se află un mic port numit Portus Ganda, teribil de fotogenic; de aici se vedeau deja vârfurile celor trei clădiri simbol ale Gentului - catedrala mare, Belfort si Sint-Niklaaskerk; iar după încă niște minute de mers lejer am ajuns în Gouden Leeuwplein, piaţa centrală a vechiului Gent.

De-abia în Gouden Leeuwplein am început să înţeleg de ce ghidul meu compară Gent cu Brugge. Pentru că da, într-adevăr Gent aduce mult cu Brugge, vedeta turistică a Flandrei; dar în niciun caz nu se poate spune că Gent ar fi ruda săracă a mult-lăudatului Brugge; poate chiar dimpotrivă…

Până să văd Gent mestecam în gând un sentiment confuz de nemulţumire privitor la Brugge; parcă prea era totul colorat și nou-nouţ acolo în Brugge, ca într-un parc turistic: nicio casă câtuși de puţin dărăpănată, niciun perete ce să nu fi fost recent văruit în culori vii, nicio cărămidă ciobită, nicio fereastră coșcovită, nicio urmă de paragină sau de firească trecere a timpului într-un oraș cu mai mult de un mileniu de existenţă; parcă lipsea ceva în toate acestea, și încă ceva grozav de preţios pentru un vechi burg medieval.

În Gent însă nu am găsit mai nimic din ipocrizia festivă a vedetei Brugge: Gent are o mulţime de clădiri ce-și recunosc cu nonșalanţă vârsta, igrasia și paragina, iar străzile sale nu sunt încă invadate de cohorte nesfârșite de turiști ori împopistrate de pereţi proaspăt văruiţi în culori suspect de vii; pe lângă Gentul onest și autentic în decrepitudinea lui boemă Brugge e atât de fercheș, colorat și turistic încât pare un parc de distracţii pe teme medievale, cu decoruri înfăţișând căsuţe de turtă dulce și canale făcute special pentru plimbarea turiștilor cu barca. Sper să nu mă înjure (prea tare…) iubitorii vedetei - care ar putea vedea în aceste rânduri o adevărată lezmajestate faţă de Măria Sa Brugge - însă dacă cele două orașe ar fi femei atunci Gent ar fi o femeie ce-și poartă șarmant anii și ridurile, iar Brugge o cucoană acoperită de farduri și haine strident colorate, (aproape) o cocotă turistică.

Ici-colo prin Gent: Mielul Mistic, Carol Quintul și Castelul Conţilor de Flandra

Ziceam mai deunăzi că cele trei edificii emblematice ale Gentului sunt catedrala mare, Belfort si Sint-Niklaaskerk, toate înconjurând aceeași picturală piaţă Gouden Leeuwplein. Numită de localnici Sint-Baafskathedraal, uriașa catedrală gotică e închinată unui sfânt pe nume Bavo (Sint-Baaf, în graiul flamand din Gent), ce a trăit aici prin sec. 7; a fost începută prin sec. 10 iar forma actuală a fost dată timp de vreo trei secole în care meșterii vremii au tot lucrat la ea după 1290; pesemne că nu s-au oprit nici astăzi, pentru că era atât de acoperită de schele încât nu te îndemna deloc să o fotografiezi; oricum, dacă ești amator de pictură flamandă vei căuta înauntru marea comoară a catedralei - Polipticul Mielul Mistic, pictat de fraţii van Eyck în sec. 15; iar dacă nu, știi cum se spune: glorie mielului! J

În catedrala Sf. Bavo a fost botezat faimosul Carol Quintul (1500-1558), împărat al Imperiului Romano-German și rege al Spaniei; Carol se născuse chiar în Gent și se poate spune despre el că era un mare colecţionar de state feudale, astfel că a domnit nu doar peste Spania și Sfântul Imperiu dar și peste Napoli și Sicilia din sudul Italiei, Ţările de Jos în întregime (adică Olanda, Belgia și Luxemburgul de azi) și întinsele colonii spaniole din Americi: în imperiul lui Carol soarele nu apune niciodată, spuneau cu invidie contemporanii săi. A propos, este vorba de același Carol Quintul de care povesteam mai demult că e responsabil de mutilarea Marii Moschei din Cordoba, prin construirea unei catedrale creștine fix în mijlocul ei: Carol e cel care a autorizat această barbarie, și tot el a regretat-o primul.

Lângă catedrala Sf. Bavo se înalţă fudul Belfort, turnul-clopotniţă al orașului. Construit prin 1381, Belfort a fost multă vreme folosit ca turn de veghe, aici fiind păstrate cu grijă, ferecate în cufere grele, și nepreţuitele documente ce cuprindeau privilegiile acordate de prinţii medievali orașului Gent. Există un lift cu care se urcă până la ultimul nivel al turnului, unde vei putea vedea panorama Gentului și vechiul carillon, cu 52 de clopote.

Ceva mai încolo de Belfort este biserica Sint-Niklaaskerk, biserica negustorilor, închinată Sf. Nicolae, patronul acestora; a fost ridicată prin sec. 13-15 într-o versiune de stil gotic tipică Flandrei, numită Gotic Schelde. Din aceeași piaţă Gouden Leeuwplein nu putea lipsi un edificiu teribil de important în orice oraș flamand: Stadhuis, primăria orașului, clădită acum vreo cinci secole; iar impunătorul palat neogotic ce se ridică înspre vest este doar fostul sediu al poștei, în prezent transformat în mall.

Însă locul cel mai lipicios la inimă din Gent nu este piaţa Gouden Leeuwplein, ci canalul ce pornește spre nord de sub podul Sint-Michielsbrug, împreună cu cele două cheiuri Graslei și Korenlei, întinse de o parte și de alta a apei; clădirile ce străjuiesc aceste cheiuri au apaţinut marilor negustori din Gent, iar unele din ele sunt tocmai din sec. 12. Locul arată pe cât de flamand pe atât de fotogenic, iar dacă cineva s-ar încăpăţâna să persiste în comparaţia dintre Brugge și Gent (ceea ce nu este tocmai înţelept, să recunoaștem cinstit) sigur aici și-ar scoate pălăria în faţa celui de-al doilea.

Pornind spre nord de-a lungul râului Leie (canalul de care ziceam mai sus fiind o porţiune a râului leneș ce străbate Gent) vei zări zidurile masive ale unei construcţii surprinzătoare într-un vechi oraș de burghezi, precum Gent: Gravensteen, Castelul Conţilor, construit în 1180 de contele Filip de Alsacia și numit astfel pentru că până prin sec. 14 a fost sediul conţilor de Flandra. După abandonarea sa de către conducătorii Flandrei Gravensteen a căzut tot mai mult în paragină, iar o bucată de vreme a servit chiar și ca închisoare. Azi găzduiește un mic muzeu cu felurite instrumente de tortură care au fost folosite în Gent, pe care l-am survolat fără niciun regret: din moment ce nu am ţinut musai să văd celebrul Poliptic al Mielului Mistic din catedrală de ce aș fi încercat să dreg busuiocul cu un muzeu macabru?

Iar ceva mai încolo de Gravensteen începe Patershol, bijuteria medievală a Gentului: un mic cartier cu străduţe înguste și casuţe cochete, în care liniștea de muzeu e tulburată doar de pașii câtorva turiști rătăciţi; localnici aproape că nu am văzut în Patershol, iar mașini nici atât: Gent se laudă că are cea mai mare zonă pietonală din Europa, iar Patershol sigur e inclus în ea.

A propos, în Patershol se află și cel mai dezordonat loc din toată Flandra văzută de mine; cine ar fi crezut că flamanzii cei ordonaţi, gospodari și pragmatici la culme sunt în stare de atâta destrăbălată boemie?

De moment însă mă opresc aici cu povestea Gentului, că iară m-am lungit la scris mai mult decât trebuie, din câte văd; știu, încă nu am povestit și de ce îi ziceam orașul spânzuraţilor, și pe cuvânt că nu am făcut asta intenţionat, doar pentru a menţine suspansul; ce pot să vă mai zic acum este că e o poveste grozavă, cu care promit să revin cât mai curând.

(va urma)