Gent: orașul spânzuraţilor (2)

Rămăsesem dator să povestesc cum de-a ajuns funia de spânzurătoare pe post de simbol turistic al orașului flamand Gent, și de ce au localnicii din Gent o mică, dar persistentă obsesie pentru chestiile spânzurate: berea spânzurată, restaurantul cu pulpe de porc spânzurate de tavan ori defilarea sărbătorească a orășenilor purtând câte un ștreang la gât. Așa că iată-mă din nou pe meterezele blogului, pornind vitejește să-mi achit datoriile din Gent…

Războiul orgoliilor: ce înseamnă stroppendragers

De-a lungul evului mediu Gent a fost cunoscut în Europa nu doar pentru bogăţia sa ci și pentru frecventele sale rebeliuni împotriva celor ce stăpâneau comitatul Flandrei, burghezii înstăriţi și fuduli ai Gentului fiind știuţi ca niște cai breji pentru firea lor turbulentă și independentă. Iar în prima jumătate a sec. 16 stăpânul feudal al Flandrei era Carol Quintul (de care povesteam în postarea precedentă), născut chiar în Gent și adesea persiflat de supușii săi spanioli pentru acest motiv. Înfuriaţi de faptul că împăratul le mărise dările pentru a-și putea finanţa războaiele din Italia cu Francisc, regele Franţei, orășenii din Gent au refuzat plata acestor taxe și s-au revoltat pe faţă împotriva lui Carol Quintul, spre finalul anului 1539.

Însă la începutul lui 1540 Carol Quintul a apărut pe neașteptate în faţa orașului, în fruntea unei armate puternice. Luaţi prin surprindere de viteza cu care împăratul personal ajunsese sub zidurile Gentului, burghezii din Gent au preferat să încheie revolta și să se predea fără luptă. Carol a ţinut neapărat să-i pedepsească pe concetăţenii săi într-un mod exemplar: capii revoltei au fost arestaţi, 25 dintre ei au fost executaţi, iar toţi ceilalţi notabili din Gent au fost umiliţi într-un mod foarte aparte: obligaţi să mărșăluiască desculţi de la primărie până la palatul lui Carol Quintul, o parte din ei au purtat doar cămăși albe și ștreanguri în jurul gâtului. Ajunși la palat au fost nevoiţi să ceară îndurare pentru vieţile lor, iar împăratul i-a iertat; iar la finalul acestei istorii orășenii din Gent s-au pomenit cu porecla de stroppendragers, purtătorii de ștreang.

Războiul orgoliilor dintre Carol Quintul și burghezii din Gent nu s-a încheiat atunci, ci a continuat peste veacuri până în zilele noastre: în loc să rămână rușinaţi de numele de stroppendragers orășenii Gentului și-au asumat porecla ca pe un simbol al încăpăţânării lor de a-și cere drepturile în faţa capetelor încoronate ale Europei; termenul stroppendragers nu doar că nu mai are nimic peiorativ ci chiar a devenit un motiv de mândrie în Gent, iar marșul burghezilor din Gent în cămăși albe, desculţi și cu ștreangul la gât, e rememorat în fiece an la Gentse Feesten, festivalul de vară al Gentului. Și sincer, poţi să nu recunoști că orășenii din Gent au un simţ foarte aparte al umorului?!...

Și știu bine, stroppendragers înseamnă de fapt purtători de ștreang și nu spânzuraţi; dar limba română e prea puţin subtilă pentru a face această distincţie occidentală, așa că mi-am luat libertatea să fiu mai degrabă plastic (ca un povestitor mioritic) decât exact (ca o wikipedie ordinară), spre eterna mea rușinare, la gazeta de perete a fanaticilor iubitori de adevăr ce vor citi aceste rânduri. Sau poate că totuși aș putea spera să fiu iertat vreodată? J

Și ce se mai spânzură prin Gent în zilele noastre

Bun, dar de  ziceam mai sus că în Gent există o mică obsesie pentru a spânzura tot felul de chestii? În primul rând ar fi stroppen, acele drăgălașe suveniruri pe care le vei vedea prin magazinașele de flecușteţe turistice ale Gentului: niște ștreanguri mai stilate aducând vag cu niște mărţișoare maxi, ce se poartă la gât pe post de cravată. De data asta am zis pas, că aveam eșarfă la mine.

Apoi e gentse strop, berea spânzurată, ce se servește prin baruri, cu recuzita adecvată: o mini-spânzurătoare, să moară de ciudă Carol Quintul chiar și acum, la mai bine de cinci secole și jumătate de când a murit. Nu am apucat să o gust, dar ce naște din bere belgiană jar mănâncă, fără dubii.

Iar în piaţa Groentenmarkt am dat peste Groot Vleeshuis, amenajat într-o veche măcelărie medievală: jumătate e restaurant, iar jumătate e prăvălie cu tot felul de bunătăţi flamande; iar ca să nu ai dubii că-i așa de tavan sunt spânzurate ditamai pulpele de porc. Dar în definitiv ce mare brânză să mănânci între niscaiva pulpe spânzurate?

A propos, dacă tot veni vorba de mâncare, în Groot Vleeshuis se servește bucătărie tradiţională flamandă; ceea ce înseamnă gentse waterzooi (waterzooi de Gent, adică un fel de ciulama din pește sau altă carne, originară chiar din Gent), moules mariniere (midii fierte la aburi) sau măcar carbonnade flamande; numită și vlaamse stoverij sau stoofvlees, carbonada flamandă e mâncarea cea mai celebră a Flandrei, dacă nu chiar a Belgiei: o tocăniţă-stufat de vită în bere, pe care o știam din România și pe care odată am și preparat-o cu succes, spre marea mea mirare; oricum, toate astea trebuie musai însoţite cu frites, cartofii prăjiţi de care belgienii par ferm convinși că sunt cei mai buni din lume, și cu niscaiva bere belgiană; iar în materie de bere opţiunile sunt aproape infinite în Belgia, așa că mă rezum să o recomand în viteză pe Malheur, iubita mea belgiană.

Ce ar mai fi de spus despre Gent: miscellanaea

Gent se află cam la jumătatea distanţei dintre Brugge și Bruxelles sau dintre Brugge si Antwerpen, chiar în mijlocul Flandrei, așa că e lesne abordabil din toate direcţiile. Fiind un mare iubitor de trenuri am ajuns în Gent cu trenul, deci îl pot recomanda liniștit: trenurile belgiene sunt foarte dese, merg (aproape) ca ceasul și au preţuri cât se poate de rezonabile. Deși povesteam recent că gara Sint-Pieters e fotogenică rău de tot nu în ea trebuie să cobori, distanţa dintre ea și centrul vechi fiind prea mare; există o gară mult mai aproape de centrul orașului, numită Dampoort, de unde îţi rămâne de mers până în centru maxim un sfert de oră, lejer; iar între Sint-Pieters și Dampoort există trenuri locale.

Gent nu-i un oraș tocmai mic, fiind al treilea oraș mare al Belgiei, după Bruxelles și Antwerpen; nu e doar un centru turistic, precum Brugge, a cărui economie e practic neglijabilă, ci un oraș modern și vivace, cu o viaţă economică activă, cu un mare centru universitar și cu al treilea port mare din Belgia. Prosperitatea Gentului nu este însă de ieri, de alaltăieri: multă vreme Gent s-a numărat, alături de Brugge, printre orașele extrem de bogate ale Europei. Înfiinţat pe la începutul evului mediu, prin sec. 9 Gent era o mică așezare medievală, iar prin sec. 13 devenise deja al doilea oraș al Europei occidentale, imediat după Paris: pe atunci adăpostea între zidurile sale o populaţie (foarte mare pentru acele vremuri) de vreo 65.000 de locuitori.

Însă epoca de glorie a Gentului s-a sfârșit brusc după revoluţia belgiană din 1830, când separarea Belgiei de Olanda și trasarea graniţei dintre ele au lăsat Gent fără accesul către mare: canalul Gent-Terneuzen, pe care Gent își trimitea navele către Marea Nordului, a intrat atunci în stăpânirea vecinilor olandezi, lăsând Gentul “pe uscat”. Oricum, chiar și așa decăzut Gent l-a lăsat mult în urmă pe vechiul său concurent flamand, Brugge; decăderea acestuia începuse mult înainte, prin sec. 16, și a fost fără întoarcere (mai puţin ca atracţie turistică), în timp ce Gent a depășit cu bine cumpăna din secolul trecut și a redevenit unul dintre orașele puternice ale Belgiei.

Și să nu uit, în Gent mai există și vreo trei din acele beguinages sau begijnhof, căminele pentru femei singure atât de tipice Belgiei și Olandei; iar unul din ele, Klein Begijnhof, înfiinţată pe la 1235, este înscrisă și pe lista patrimoniului mondial UNESCO, așa că mi-a rămas pe lista pentru data viitoare; când poate o să arunc și un ochi prin feluritele muzee din Gent: Design Museum, Bijlokemuseum, Het Huis van Alijn (din pitorescul cartier Patershol, de care povesteam recent), Museum voor Schone Kunsten și Stedelijk Museum Voor Aktuele Kunst; cu condiţia să mi-l iau înapoi, firește…

Iar dacă ajungând prin Gent vei vedea pe stradă vreun câine cu ștreangul la gât să nu te miri prea tare: foarte probabil că stăpânul său nu are porniri sadice cu bietul animal, ci doar plătește și el o parte din poliţa Gentului faţă de Carol Quintul; la câtă dobândă s-o fi acumulat din 1540 încoace (pe care niște burghezi sadea ca cei din Gent sigur nu au cum să o ignore) e clar că încă multă vreme de acum înainte vor mai fi destule de plătit, iar Carol Quintul nu are șanse să fie uitat curând în Gent. Păi nu și-a dorit Carol Quintul ca toţi cei din Gent să-l ţină minte? Ei bine, se pare că a reușit, din ce moment ce până și câinii din Gent au ceva de mârâit din cauza lui…

(Credite foto: stroppendragers, stroppen, gentse strop bier, gentse hond)

p.s. poate vei dori să citești și prima parte a acestei postări - Gent: orașul spânzuraţilor (1).