Frumoasa din Zanskar

Cred că am întâlnit-o acum vreo lună de zile şi puţin, pe drumul lung şi greu către îndepărtata vale himalayană Zanskar din Ladakh, Micul Tibet. Tocmai trecusem de pasul Pensi La ce marchează intrarea în Zanskar şi ne oprisem la o margine de drum lângă nişte colibe de nomazi când Lobzang, şoferul nostru localnic, a fost interpelat amical de o tânără localnică. Habar nu am cum o cheamă, aşa că mi-am permis s-o numesc simplu (ştiind bine că frumuseţea e în ochii privitorului) Frumoasa din Zanskar.

Este sora soţiei mele, ne zise Lobzang râzând încântat, după ce sporovăise cu ea vreme de un minut-două. Ne invită la un ceai înăuntru, adăugă pe un ton serios, să înţelegem că ar prefera să acceptăm invitaţia, deşi doar cu vreo oră înainte mai băusem un ceai cu tsampa în casa altor localnici. L-am privit lung pe Filip, tovarăşul meu de călătorie, el m-a privit la fel pe mine, după care amândoi ne-am uitat foarte lung (şi nu chiar încântaţi) la cojmelia din pietre în care urma să intrăm pentru a bea ceaiul: joasă, urâtă, improvizată, cârpită pe alocuri cu folie albastră şi plină de fum, înconjurată de vite plictisite împreună cu tot bălegarul aferent. Aceasta fiind o locuinţă de nomazi din Zanskar pe durata scurtei veri himalayene, când aceştia îşi urcă vitele spre 4000 de metri înălţime, unde se găsesc păşunile alpine cu iarbă din belşug - ne explicase Lobzang.

Am intrat înăuntru, trecând printr-un nor de fum înţepător şi un întuneric rău prevestitor în prima încăpere. În “odaia de oaspeţi” mirosea greu, de la bălegarul uscat pus pe foc. Locul era strâmt şi scund, prost luminat, simplu şi sărăcăcios la culme - un adevărat monument al precarităţii vieţii de nomazi. Frumoasa din Zanskar era micuţă şi subţirică, însă avea ochi limpezi de copil, o voce încântătoare şi un zâmbet devastator. Parcă nu îţi venea a crede că duce viaţa extrem de grea a nomazilor, undeva spre 4000 de metri înălţime în creierii Himalayei, însă când mi-am mutat privirea de la dinţii ei albi ca zăpada la mâinile ei am văzut că deşi erau curate şi avea unghiile date cu ojă (absolut admirabilă cochetărie feminină în acel colţ aspru din Himalaya), totuşi arătau puternice şi aspre înainte de vreme: se vedea clar că Frumoasa din Zanskar e obişnuită cu munca dură a vieţii de nomad în Himalaya, iar mâinile ei vorbeau clar despre asta. În timp ce ne pregătea ceai tibetan şi chapatee mi-am îndreptat camera foto spre ea şi am întrebat din ochi şi gesturi dacă o pot fotografia. Iar Frumoasa din Zanskar a zâmbit în felul ei irezistibil, în semn de "da", privind curajoasă drept spre camera foto…

Portretul perfect, mi-a zis Filip, fotograful newyorkez, când i-am arătat mai târziu fotografia. În camera întunecoasă în care Mona Lisa mea himalayană ne omenise cu ceai tibetan şi chapatee era o mică fereastră, undeva sus, în stânga; sau poate era doar o gaură în peretele bietei locuinţe de nomazi?... oricum, pe acolo intra o geană de lumină ce dădea un aer magic acelei hrube. Acum îmi este de ajuns să privesc fotografiile de atunci şi mă simt iar în Himalaya, în capătul Zanskarului, şezând stingher pe jos, cu picioarele sub mine, în încăperea afumată şi mirosind greu a foc de bălegar, însă mângâiat de zâmbetul angelic (în sensul himalayan al cuvântului) al Frumoasei din Zanskar.

Au trecut deja două săptămâni de când am plecat din Ladakh, şi mai bine de o lună de când am lăsat în urmă valea Zanskar. Între timp m-am perindat prin Delhi, Bucureşti, Arad şi Praga, iar acum mă aflu în Bratislava; firesc era să uit deja de Micul Tibet şi de zâmbetele calde ale celor de acolo, însă încă văd cu ochii minţii crestele de piatră ce îl străbat în toate direcţiile şi străduţele pline de larmă din Leh, iar în urechi îmi răsună ritmuri de muzică ladakhi - cea pe care am ascultat-o zi de zi în călătoria de 12 zile spre Zanskar. Aşa că ieri am decis, într-un final, să recunosc deschis: da, îmi este dor de Ladakh, de Leh, de Zanskar, de culmile golaşe ale munţilor, de măgarii nostagici ce rătăceau agale pe străzile din Leh, de caisele mici şi dulci din Main Bazaar şi de mâncarea tibetană din taverna minusculă numită pompos Tashi Restaurant. Iar după ce mi-am pus să ascult muzică din Ladakh (prima dată de când am plecat din Leh, cred) am deschis folderul cu poze de acolo, răscolind cu emoţie prin ele. Şi am dat tocmai peste Frumoasa din Zanskar…