De ce nu mergi acolo?

Mai bine de o zi pe drum, trei avioane schimbate, două nopţi aproape nedormite, arşiţa din Istanbul şi umezeala sufocantă din Delhi, acesta ar fi rezumatul drumului din Bucureşti în Ladakh. Dar ce mai contează? Iată-mă înapoi în Leh, capitala înaltă şi arsă de soare a Micului Tibet.

Cu un picior în Asia Centrală: valea Nubra, unde se agaţă harta-n cui

Este vorba de harta Indiei, fireşte, unde ajungând în valea Nubra eşti nu doar în punctul cel mai nordic al Ladakhului, dar şi al Indiei: deci exact în Nubra se agaţă harta Indiei în cui. Iar valea Nubra a fost multă vreme una dintre conexiunile majore dintre India şi Asia Centrală pe Drumurile Mătăsii, aşa că se impunea o rememorare corespunzătoare, pe o cămilă bactriană.

Ce mai lipsea în Leh: Dalai Lama

Aveam de gând să plec în valea Nubra azi, dar soarta a fost împotrivă, şi nu am mai plecat. Şi foarte bine a făcut. De ce? Pentru că astăzi în Leh a fost bucurie mare, grozav de mare, pentru localnici şi turişti deopotrivă: Dalai Lama în persoană a apărut în capitala Micului Tibet.

Întâlniri la înălţime

Pornisem spre cele două lacuri înalte din sud-estul Ladakhului, la graniţa cu Tibetul, faimosul Tso Moriri şi rubedenia sa mai mică şi mai puţin cunoscută, Tso Kar, ambele aflate la peste 4500 de metri altitudine. Fireşte, credeam că vedeta călătoriei va fi Tso Moriri, însă întâlnirile cele mai puţin aşteptate din aceste trei zile au fost mijlocite de exact cine nu gândeam, de Tso Kar.

Din nou pe Acoperişul Lumii: ici-colo prin Leh, capitala Micului Tibet

Gata, m-am întors în Tibet. În Micul Tibet, ca să fiu mai exact, adică în regiunea Ladakh din nordul extrem al Indiei, din capătul vestic al platoului tibetan. Iar după câteva zile petrecute prin Leh, capitala înaltă, prăfoasă şi arsă de soare a Micului Tibet, deja e de povestit.

Întoarcerea în Tibet: povestea continuă

Șapte ani în Tibet este deja un titlu mai mult decât celebru: el se referă atât la filmul realizat în 1997, ce-l are pe Brad Pitt ca protagonist, cât şi la cartea scrisă de în 1952 de Heinrich Harrer, alpinistul austriac care i-a servit drept model. Aşa că acum câteva zile am fost de-a dreptul bucuros să descopăr într-o librărie o carte cu titlul Întoarcerea în Tibet, scrisă în 1983 de acelaşi Heinrich Harrer ca şi continuare la Șapte ani în Tibet, după ce în 1982 călătorise din nou în Tibet, la mai bine de trei decenii de când îl părăsise în 1952.

Mic dicţionar de bucătărie tibetană

Se zice că nicio ocazie de a sărbători ceva nu trebuie ratată; aşa că din moment ce astăzi este Losar, anul nou tibetan, iar Tibetul cu tot ce ţine de el este una dintre ideile mele puţine, dar fixe, ieri ne-a venit ideea să întâmpinăm Maimuţa de Foc - cum se numeşte anul care tocmai începe azi - cu ceva bucate tibetane şi cu urări tibetane, aşa cum se cuvine pe-aici pe la noi, prin “Micul Tibet din Bucureşti” :)… Iar dacă tot veni vorba de bucătărie tibetană, mi-am amintit că aş putea să spun şi câteva cuvinte despre ce am mâncat prin călătoriile mele prin ţinuturi tibetane.

Sogyal Rinpoche: Cartea tibetană a a vieţii şi a morţii

Spre finalul anului trecut a apărut, la Editura Herald, o nouă ediţie a faimoasei Cărţi tibetane a a vieţii şi a morţii, scrisă de marele maestru buddhist tibetan Sogyal Rinpoche. Este adevărat, este doar o reeditare şi nu o nouă apariţie, însă sunt sigur că ea nu se bucură încă în România de notorietatea pe care ar merita-o cu vârf şi îndesat, iar dacă mă gândesc bine este una dintre acele cărţi despre care merită să scrii oricând, fără nicio reţinere şi fără a aştepta vreun pretext editorial. De ce? Exact asta voi căuta să explic pe îndelete în rândurile următoare.

Ici-colo prin Sikkimul de vest. Şi despre absolut memorabila întâlnire cu uriaşul Kangchendzonga. (1)

Taman astăzi este anul nou după calendarul tibetan şi chinezesc - anul oii de lemn, aşa că nici că se putea să marchez mai bine această zi decât scriind chiar despre nişte locuri în care azi se sărbătoreşte prima zi din an; şi pentru că încă mai am datorii faţă de destule locuri prin care am călătorit (adică am trecut prin ele ca gâsca prin apă, fără să scriu nimic despre ele), am răscolit puţin prin tolba cu amintiri ici-colo şi am scos din ea câteva despre Sikkim: un mic dar fermecător stătuleţ indian cocoţat pe înălţimile sectorului estic al Munţilor Himalaya, care şi-a păstrat cu grijă vestigiile trecutului său de mic regat tibetan. Aşa că această poveste va fi despre ultima parte a călătoriei mele prin Sikkim, în care am bănănăit câteva zile prin locuri de care sigur nu aţi auzit, aflate undeva pe la graniţa răsăriteană a Nepalului cu Tibetul; şi despre absolut memorabila întâlnire cu uriaşul Kangchendzonga, fireşte.

Portretul unui mare maestru tibetan: Chögyal Namkhai Norbu Rinpoche

Dacă mi-ar fi spus cineva acum câţiva ani că astăzi voi povesti despre un mare maestru tibetan aș fi fost, în cel mai bun caz, foarte mirat. La începutul anului 2009 nu auzisem decât zvonuri neclare despre uluitorii maeștri buddhiști veniţi de pe înălţimile Tibetului, iar primul meu contact concret cu lumea lor și cu poveștile lor incredibile a fost doar spre finalul lui 2009, în Dharamshala. Apoi în 2010, după întoarcerea din Tibet, am aflat de pe Internet despre Namkhai Norbu Rinpoche, unul dintre cei mai respectaţi maeștri tibetani ai lumii și singurul mare maestru tibetan care vine în fiecare an în România. În 2011 am participat prima dată la o retragere ţinută de el, devenind și eu unul dintre discipolii săi. Iar de atunci am mai mers, tot în România, la încă trei retrageri conduse de Namkhai Norbu, astfel că am putut afla tot mai multe despre acest maestru, pe care vă spun sincer că mă simt foarte norocos să-l pot numi azi maestrul meu. Așa că mă tot întrebam, fără nicio urmă de mândrie nelalocul ei, din moment ce am spus atâtea povești despre Tibet, aș putea oare să nu povestesc tocmai despre el?

Ici-colo prin Himalaya, Tibet și Nepal. Mică icicolopedie explicativă.

De nu ar fi, nu s-ar povesti, zic basmele noastre. Dar a fost, deci este și una-alta de povestit, iar lucrurile s-au întâmplat cam așa: „Am fost definitiv cucerit de forţa de atracţie magică exercitată de Himalaya. Frumuseţea masivului muntos gigantic, întinderea nesfârșită a ţinutului, locuitorii exotici ai Indiei - toate acestea au făcut o impresie indescriptibilă asupra mea. Au trecut mulţi ani de atunci, dar nu m-am mai putut desprinde sufletește de Asia.”

Portret de călătoare de la început de secol 20: Alexandra David-Néel, În inima Munţilor Himalaya

În inima Munţilor Himalaya este numele cărţii pe care am terminat-o de citit acum puţină vreme, și care a apărut de puţin timp la Editura Polirom; o carte de călătorii bună, nimic de zis, însă postarea de azi nu este atât despre carte cât despre autoarea ei, Alexandra David-Néel; până acum știam despre ea doar că e o faimoasă autoare de cărţi pe teme de religie, filozofie și călătorii, însă citirea cărţii m-a făcut curios să mă documentez puţin în privinţa ei; și pentru că am rămas cu gura căscată când i-am citit biografia încerc să vă transmit și vouă această plăcută stare de perplexitate, schiţând portretul acestei inegalabile călătoare de la început de secol 20.

Ani Choying Drolma va cânta la București pe 30 noiembrie

Astăzi am să vă povestesc despre o cântăreaţă cu totul neobișnuită: este călugăriţă buddhistă tibetană, cântă mai mereu cu ochii închiși, de parcă ar medita, iar din banii câștigaţi din cântat nu duce viaţa obișnuită a unei vedete de muzică ci susţine financiar proiecte de binefacere în îndepărtatul Nepal: este Ani Choying Drolma, care sâmbăta aceasta va cânta în București, într-un concert umanitar pentru copiii Nepalului.

Șapte ani în Tibet: cartea bate filmul

Săptămâna trecută mi-a picat în mână cartea scrisă în 1952 de Heinrich Harrer după care s-a ecranizat în 1997 faimosul film Șapte ani în Tibet, cu Brad Pitt ca protagonist. Știu bine că filmul a câștigat deja grozav de multe aprecieri, și la prima vedere ar părea o luptă cu morile de vânt să afirm că Șapte ani în Tibet este încă un caz în care cartea după care s-a făcut ecranizarea bate cu mult filmul; și totuși voi risca liniștit să fac asta, pentru motive pe care le voi arăta în continuare.

Dharamshala, mini-ghid ici-colo: acasă la Dalai Lama (1)

Am călătorit în Dharamshala de două ori, și totuși până acum nu am încercat niciodată să abordez în mod sistematic acest subiect, într-o postare cât de cât în firea ei; de ce? în primul rând pentru că este foarte dificil să scrii într-o manieră convenţională despre un loc în care atracţia principală nu este vreun Taj Mahal ori vreun Turn Eiffel, ci... Dalai Lama în persoană; în al doilea rând pentru că după ce vezi Dharamshala te simţi foarte tentat să abordezi discuţia despre ea într-un registru preponderent emoţional, care exclude tentativele de ordonare a materiei pe obișnuitele criterii turistice; am văzut destui alţi călători care au scris despre Dharamshala în aceeași manieră, și sigur vei înţelege de ce după ce te vei întoarce de acolo; iar în al treilea rând pentru că Dharamshala pare a fi total atipică ca destinaţie de călătorie: puţinele ei străzi, înguste și haotice, și unica ei piaţă, minusculă și aceea, pot provoca o imensă dezamăgire turistului snob, obișnuit să bifeze felurite recorduri turistice de ordin cantitativ. Totuși astăzi mă voi încumeta să postez mini-ghidul ici-colo al Dharamshalei, dintr-un motiv foarte simplu: în vreo două zile va pleca spre Dharamshala o doamnă de toată isprava și o incorigibilă plimbăreaţă prin lume, și m-am gândit că mini-ghidul ar putea să îi fie de folos în pregătirea călătoriei; va sa zică a venit clipa Dharamshalei, acum ori niciodată :)...

Panchen Lama, copilul dispărut al Tibetului

Când am călătorit prima dată în Dharamshala, capitala nord-indiană a lui Dalai Lama și a exilului tibetan, am văzut cu mirare pe acolo pancarte mari care cereau eliberarea lui Panchen Lama, copilul dispărut al Tibetului. Am cercetat ce e cu el și am aflat că povestea lui Panchen Lama este una dintre istoriile grozav de urâte ale relaţiilor dintre chinezi și tibetani; dacă încă mai trăiește (pentru că nu se știe nimic...) Panchen Lama ar împlini azi 24 de ani, așa că povestea lui merită spusă chiar astăzi.

A venit anul nou și în Extremul Orient!

Gata, tocmai ce a venit anul nou și în îndepărtata Asie, unde încă se folosește calendarul lunar în locul celui solar, adoptat de noi; așa că anul dragonului de apă a sucombat lăsând loc anului șarpelui de apă; însă este vorba despre un șarpe femelă, deci în acord cu astrologiile complicate ale Extremului Orient numele cel mai potrivit pentru 2013 ar fi anul șerpoaicei de apă.

Călătorii spre Tibet (3)

Tibetul poate fi regăsit, într-un fel sau altul, în mai multe locuri din jurul munţilor Himalaya, și nu doar acolo, începusem să povestesc în primele două părţi ale acestui mic serial despre călătoriile spre Tibet; în prima parte am relatat despre Dharamshala, Tashi Jong, Rewalsar, Ladakh și valea Spiti, iar în a doua parte despre Tibetul central, astăzi ocupat de chinezi, și despre problema tibetană: a fi sau a nu fi Pro Tibet. Astăzi voi merge mai departe și voi povesti despre alte porţi de intrare în Tibet: unele aflate la mare depărtare, iar altele surprinzător de aproape...

Călătorii spre Tibet (2)

Cine își dorește o călătorie spre Tibet poate alege mai multe feluri de a face o asemenea călătorie, începusem să povestesc în prima parte a acestui mic serial despre Tibet. Tibetul poate fi regăsit, într-un fel sau altul, în mai multe locuri din jurul munţilor Himalaya, și nu doar acolo; în postarea precedentă am povestit deja despre Dharamshala, Tashi Jong, Rewalsar, Ladakh și valea Spiti: oricât de diferite ar părea acestea locuri toate au în comun faptul că sunt porţi de intrare în Tibet; însă drumul tău spre Tibet poate urma și alte căi și poate străbate alte porţi, așa că astăzi voi povesti mai departe despre alte călătorii spre aceeași destinaţie: spre Tibet.

Călătorii spre Tibet (1)

Ieri la Povești din LumeaMare s-au depănat trei povești frumoase despre Tibet, iar eu am povestit despre valea Spiti, un colţ izolat și îndepărtat din vechiul Tibet. Însă cine își dorește o călătorie spre Tibet poate alege mai multe feluri de a face o asemenea călătorie, pentru că Tibetul poate fi regăsit, sub diferite manifestări, în mai multe locuri din jurul munţilor Himalaya: în Ladakh, în valea Spiti, în Dharamshala, în Tibetul central, ocupat de chinezi, în locuri din Nepal, în Sikkim, în Bhutan și în alte ţinuturi himalayene; și nu doar acolo. Tibetul cu istoria, cultura și spiritualitatea sa admirabilă este una dintre pasiunile mele, iar în ultimii ani am călătorit în mai multe locuri legate într-un fel sau altul de Tibet; așa că drept continuare a poveștilor de ieri despre Tibet voi povesti despre locurile legate de Tibet prin care am călătorit, și despre feluritele căi pe care le poţi alege pentru a călători către aceeași destinaţie: spre Tibet.