Se apropie São João do Porto, sărbătoarea orașului Porto

Ieri la Zilele Culturii Portugheze de la Muzeul Satului am povestit despre Porto, cel de al doilea oraș al Portugaliei și marele rival al Lisabonei; și imediat după aceea am realizat că am uitat să spun și ceva ce sigur nu merita uitat: peste doar câteva zile, în 23 și 24 iunie, se va ţine în Porto sărbătoarea numită São João do Porto; este fiesta orașului Porto, São João Batista (adică Sfantul Ioan Botezătorul) fiind patronul orașului, așa că întregul Porto se va veseli așa cum numai o dată pe an o face; prin oraș vor fi focuri peste care am auzit că trebuie să sari, baloane de aer cald și artificii pe Ponte Dom Luis I, muzică și grătare cu mâncare tradiţională ca la Porto, iar colac peste pupăză va fi întrecerea de barcos rabelos, bărcile tradiţionale cu care timp de secole s-a transportat vinul de Porto în jos pe râul Douro; este singura întrecere de barcos rabelos păstrată până în zilele noastre, după ce majoritatea acestor ambarcaţiuni superbe au devenit în prezent mai mult sau mai puţin inutile, așa că cine o poate vedea pe viu e un norocos și jumătate pe care sunt dispus să îl invidiez pe faţă, fără nicio rușine.

Portugalia, mini-ghid ici-colo

Frumoasă mai este Portugalia, și surprinzător de diversă de la nord la sud; mai ales având în vedere că este o ţară mică, doar cu puţin întrecută în mărime de jumătatea sudică a României, de la sud de Carpaţi și de Moldova; acestea sunt primele cuvinte care îmi vin în minte când mă gândesc la Portugalia, căreia simt că i-am ramas dator vândut: am călătorit prin ea și am plăcut-o fără rezerve, dar am tot amânat să scriu despre ea acest mini-ghid ici-colo; dar mai bine mai târziu, decat niciodată:

Porto, cel mai sudic oras nordic

Am sosit in Porto dupa o calatorie lejera, de vreo 3 ore, cu un tren Alfa Pendular luat din Lisabona; plecasem dimineata devreme in jur de 6, iar trenul parea ca de-abia isi taraie rotile, insa cand am aruncat un ochi pe afisajul electronic din vagon am vazut ca viteza indicata era de 165 de kilometri pe ora, ceea ce m-a umplut de respect maxim pentru caile ferate portugheze; undeva inspre ora 9 ajungeam in gara Porto Campanhã, de unde am luat un tren (suburban, parca) care in cateva minute m-a dus pana in Estação São Bento, gara centrala din Porto. Si a propos de Porto, pronuntia portugheza a cuvintelor m-a pus iar in dificultate, inca de dinainte de plecare: cand am cerut biletul de tren catre Porto vanzatoarea din gara s-a uitat la mine ca la papuasi cu pene in cap: portughezii pronunta numele orasului ceva in genul Purtu, cu cele doua “u”-uri foarte scurte si inchise, asa ca daca le spui Porto cu “o”, asa cum ne inchipuim noi latinii din est ca se pronunta, ai sanse bune sa starnesti panica.

Porto: râul Douro

Dupa ce m-am bucurat in tihna de privelistea din Terreiro da Sé am revenit pe bulevardul Avenida Vimara Peres si am pornit mai departe catre sud, pana la Ponte Dom Luis I; construit in 1886, acest pod metalic pe doua nivele uneste Centro Histórico do Porto cu Vila Nova de Gaia, capitala mondiala a vinului de Porto, aflata la sud de raul Douro; la unul din capetele podului se poate strabate cu funicularul panta de deal dintre intrarea pe pod si cheiul raului, iar privelistea de pe pod a orasului vechi si a raului este atat de frumoasa incat fara nicio retinere includ podul Dom Luis I pe lista scurta a atractiilor din Porto.

Porto: vedere din Villa Nova de Gaia

Mergand mai departe pe Ponte Dom Luis I am ajuns in Vila Nova de Gaia, suburbia industriala aflata imediat la sud de Porto; aici se afla felurite fabrici si vreo 60 de depozite si distilerii de vin de Porto ale tuturor numelor mari din industria vinului de Porto, asa ca Vila de Nova de Gaia isi merita renumele de capitala mondiala a vinului de Porto.

Porto, ceremonie studenteasca

Cand am ajuns eu in Porto se intamplau in oras lucruri cel putin ciudate: pe strazi circulau autobuze descoperite in care grupuri de studenti scandau in gura mare nu stiu ce lozinci, in funicularul ce urca de pe cheiul raului Douro catre Ponte Dom Luis I era un grup de studenti cu cate o cana de tabla atarnata cu sfoara de gat, iar in Vila Nova de Gaia malul raului era ocupat de siruri lungi de studenti, care derulau o enigmatica ceremonie studenteasca.