Când am intrat în Rize ştiam deja că mă aflu
într-un loc foarte aparte. Pentru că Rize este, în acelaşi timp, parte din Lazistan
- ţinutul lazilor, capitala ceaiului turcesc şi oraşul sultanului. Aşa că acum
pot declara cu mândrie: da, am fost şi în oraşul sultanului. Şi exact acolo am
avut probleme cu autorităţile.
Iubitorii de vestigii ale istoriei se vor simţi acolo în paradis, citisem undeva despre Erzurum. Bun, m-am gândit atunci, în paradis nu am ajuns încă, şi nici nu cred să ajung. Dar aş putea măcar să-mi potolesc curiozitatea, să mă conving cu ochii mei cât adevăr e în aceste cuvinte. Şi recunosc, ştiam încă ceva despre Erzurum. Ceva ce nu se mai vorbeşte astăzi, acolo.
Dacă tot eram acolo, la doi paşi de ei, voiam
să-mi fac o mică idee şi despre Alpii Pontici: un lanţ muntos care se întinde de-a
lungul ţărmului sud-estic al Mării Negre până la graniţa cu Georgia, având culmi
de peste 3000 de metri şi cel mai mai înalt vârf la 3937 metri. Nu aveam timp de
drumeţii pe poteci de munte, aşa că am recurs la varianta cea mai comodă: o
scurtă descindere într-unul din cele mai lăudate colţuri din Alpii Pontici,
lacul Uzungöl.
Giuvaerul litoralului turcesc al Mării Negre, cam aşa e trâmbiţată Sumela în ghiduri şi pliante turistice. Iar prin Trabzon vezi mai peste tot desene, picturi sau fotografii cu silueta inconfundabilă a Sumelei: zidurile de piatră ale mânăstirii, cu şiruri ordonate de ferestre, par a zâmbi sfidător de pe peretele de stâncă înalt şi abrupt pe care au fost miraculos ridicate.
O să fii singurul turist acolo, mi-a zis un bun amic după ce auzise unde vreau să merg. Sau poate nu chiar singurul, dar o să fiţi o mână de turişti rătăciţi într-o mulţime de localnici indiferenţi. Iar din câte am văzut pe net, mare lucru nu mai e de văzut pe-acolo: o fi fost capitală de imperiu, dar în ultimele decenii a fost dărâmat mai tot ce era în oraşul vechi, nu a mai rămas nimic. Eşti sigur că acolo vrei să mergi?
